vicepremieri

Vicepremierii şi miniştrii Guvernului Cîţu se vaccinează împotriva COVID-19

Vicepremierii şi miniştrii Guvernului se vaccinează, începând cu ora 10.00, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar ”Dr. Carol Davila”. Sosirea membrilor Guvernului la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar ”Dr. Carol Davila” se va face în grupuri de câte patru persoane, la un interval de aproximativ 20 de minute. Primii sosiţi să se vaccineze au fost […]

Veniturile vicepremierilor: Cum a câştigat Borc un salariu de 3,5 milioane de lei în 2015. Dividende de 2,2 milioane de lei pentru Dîncu

Veniturile vicepremierilor Costin Borc şi Vasile Dîncu au crescut în 2015, primul declarând un salariu de aproximativ 3,5 milioane de lei obţinut în mediul privat, iar al doilea având de primit dividende de la IRES până la sfârşitul lui 2015 în valoare de peste 2,2 milioane de lei.

Atribuţiile vicepremierilor vor fi stabilite prin decizie a premierului

Atribuţiile vicepremierilor, altele decât cele care vizează ministerele pe care le conduc, vor fi stabilite prin decizie a premierului, în cadrul Cancelariei acestuia va funcţiona un director de Cabinet cu rang de secretar de stat, iar patru ministere sunt reorganizate, prevede OUG adoptată joi.