victime

TRAGEDIA DIN COLECTIV: Încă un tânăr a decedat, la câteva luni de la incendiu

Unul dintre tinerii răniţi în urma incendiului din Colectiv a decedat luni, acesta fiind internat la spitalul Floreasca.

Cel puţin cinci morţi, într-un atac armat în vestul Statelor Unite

Cel puţin cinci persoane au murit, miercuri seară, într-un atac armat în statul american Pennsylvania, iar autorităţile au lansat o amplă operaţiune de căutare a atacatorilor, informează agenţia de presă AP.

Cinci victime într-un accident la intersecţia DN 1 cu un drum judeţean

Cinci persoane au ajuns la spital, miercuri, în urma unui accident rutier care a avut loc la intersecţia Drumului Naţional 1 cu drumul judeţean dintre Sibiu şi Cisnădie, poliţiştii stabilind că un şofer nu a acordat prioritate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cel puţin şapte morţi şi 21 de răniţi, într-un accident rutier în Mexic – VIDEO

Cel puţin şapte persoane au murit şi alte 21 sunt rănite, după ce un autocar a derapat de pe carosabil în vestul Mexicului, duminică, informează agenţia de presă Reuters, citând autorităţi locale mexicane.

Opt persoane la spital după ce două maşini şi un microbuz s-au ciocnit, în Braşov

Opt persoane, între care o adolescentă în vârstă de 16 ani, au ajuns, duminică după-amiază, la spital, după ce două maşini şi un microbuz s-au ciocnit la ieşirea din Braşov spre Lunca Câlnicului, în urma impactului alte 13 persoane fiind rănite uşor, însă acestea au refuzat internarea.

Accident soldat cu trei persoane rănite pe Drumul European 79, provocat de un cal. FOTO

Trei persoane au fost rănite, miercuri, după ce maşina cu care circulau pe Drumul European 79 a lovit, în localitatea Brăneşti, un cal aflat pe mijlocul drumului, răsturnându-se apoi în afara părţii carosabile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cel puţin 11 morţi şi 40 de răniţi într-un atac sinucigaş în Afganistan

Cel puţin 11 persoane au murit, printre care un lider al unei miliţii locale, iar restul civili, şi peste 40 au fost rănite, sâmbătă dimineaţă, într-un atac sinucigaş din estul statului afgan, din apropierea frontierei cu Pakistan, informează agenţia de presă Reuters.

Iliescu, despre afirmaţiile privind Revoluţia: Regret că o exprimare eliptică poate suna a indiferenţă

Ion Iliescu a revenit, joi, asupra declaraţiei sale potrivit căreia "în loc să stăm să tot plângem morţii" Revoluţiei mai bine "tragem concluziile politice adecvate", susţinând că regretă faptul că "o exprimare elipitică poate suna a indiferenţă faţă de suferinţa rudelor celor morţi în acele zile".

Circa 35.000 de persoane au rămas fără locuinţe în urma ciclonului din Fiji

Circa 35.000 de persoane au rămas fără locuinţe şi trăiesc în centre de adăpost, în urma ciclonului Winston care a lovit arhipelagul Fiji în weekend şi în care au murit 42 de persoane, informează publicaţia Le Figaro.

Bilanţul ciclonului Winston din arhipelagul Fiji a ajuns la 18 morţi

Bilanţul ciclonului Winston care a lovit arhipelajul Fiji în weekend a ajuns, luni, la 18 morţi, iar peste 6.000 de persoane locuiesc în adăposturi de urgenţă, după ce casele acestora au fost avariate sau distruse, informează ABC News online.

Un bărbat a murit în Marea Britanie, după ce o explozie a distrus complet o casă. „S-a auzit ca şi cum un avion s-ar prăbuşi”. VIDEO

Un bărbat în vârstă de 63 de ani a murit în apropiere de oraşul britanic York, în urma unei explozii cauzate probabil de o scurgere de gaze, care a distrus complet o casă, informează poliţia locală, citată de site-ul publicaţiei The Guardian.

Număr-record de victime printre locuitorii din Afganistan în 2015, pe fondul violenţelor din ţară

Un număr-record de victime printre locuitorii din Afganistan a fost înregistrat în 2015, pentru al şaptelea an consecutiv, pe fondul violenţelor generate de războiul civil din ţară, a anunţat, duminică, ONU, în contextul retragerii majorităţii trupelor internaţionale din ţară, potrivit Reuters.

Peste 180 de persoane au murit în Ucraina din cauza gripei porcine de la finalul lunii septembrie

O sută optzeci şi patru de persoane au murit în Ucraina din cauza virusului H1N1, care provoacă gripa porcină, după declanşarea epidemiei la finalul lunii septembrie, a anunţat, luni, Ministerul ucrainean al Sănătăţii, fără a lua în calcul cazurile de deces înregistrate în estul separatist al ţării.

Prahova: 19 răniţi din accidentul de pe DN1 au rămas internaţi. Declaraţia unei femei implicată în accident. VIDEO

19 victime din accidentul produs vineri pe DN1, Centura de Vest a municipiului Ploieşti, au rămas internate, transmite corespondentul Mediafax.

Ultimul BILANŢ al accidentului rutier din Ploieşti: 5 persoane au murit, iar alte 28 sunt grav rănite, printre care şi un copil – FOTO, VIDEO

MAI a comunicat vineri ultimul bilanţ al accidentului rutier care s-a produs dimineaţa pe centura de vest a municipiului Ploieşti, acesta indicând 5 morţi şi 28 de grav răniţi, între cei grav răniţi fiind 11 bărbaţi, 16 femei şi un copil.

Cinci persoane au MURIT şi 28 de persoane au fost rănite intr-un ACCIDENT produs la Ploieşti – VIDEO

Cinci persoane au murit şi 28 au fost rănite într-un accident care s-a produs vineri dimineaţa, în jurul orei 6.15, pe centura de vest a municipiului Ploieşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un mort şi doi răniţi după ce un apartament a luat foc într-un bloc din Constanţa

O femeie a murit, iar doi bărbaţi au fost răniţi, după ce un incendiu a cuprins apartamentul unuia dintre ei, în noaptea de marţi spre miercuri, cel mai probabil de la o lumânare lăsată aprinsă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cel puţin 29 de morţi şi mii de zboruri anulate în SUA din cauza viscolului puternic

Cel puţin 29 de persoane au murit în SUA, majoritatea în accidente rutiere produse pe fondul viscolului care a paralizat întreaga Coastă de Est a Statelor Unite, lăsând mii de locuitori fără electricitate şi fiind anulate mii de zboruri, informează Sky News.

ONU: Aproximativ 19.000 de civili, ucişi în Irak în 21 de luni şi 3.500 de persoane, în sclavia Stat Islamic

Aproximativ 19.000 de civili au fost ucişi în Irak în perioada ianuarie 2014 - octombrie 2015 şi 3.500 de persoane sunt ţinute în regim de sclavie de gruparea SI, care răpeşte sute de copii pentru educaţie religioasă şi antrenament militar, informează un raport publicat de ONU şi citat CNN.

ACCIDENT de metrou în Italia: Zeci de oameni au fost răniţi, cei mai mulţi fiind elevi şi studenţi – FOTO, VIDEO

Zeci de persoane au fost rănite, marţi, după ce două metrouri au intrat în coliziune în oraşul Cagliari, capitala insulei Sardinia, majoritatea răniţilor fiind elevi şi studenţi care se îndreptau spre şcoală, informează agenţia de presă italiană Ansa.

Cel puţin zece persoane au murit într-un atac sinucigaş în nord-vestul Pakistanului

Cel puţin zece persoane au fost ucise de un atacator sinucigaş care conducea o motocicletă în apropiere de un punct de control al poliţiei din nord-vestul Pakistanului, a informat poliţia, citată de BBC News online.

Cel puţin 12 străini, între cele 26 de victime ale atacului terorist de la Ouagadougou

Militanţi Al-Qaida din Burkina Faso au ucis 26 de persoane din mai multe ţări într-un atac asupra unui restaurant şi unui hotel de lux din capitală, încheiat după intervenţia forţelor de securitate, relatează DPA online.

EXPLOZIE puternică în centrul Istanbulului: Erdogan anunţă că este vorba de un atac sinucigaş comis de un sirian. Cel puţin zece persoane au murit şi alte 15 au fost rănite – VIDEO

O explozie puternică s-a produs marţi dimineaţă în cartierul turistic Sultanahmet din centrul Istanbulului, a relatat agenţia de presă Dogan. Biroul guvernatorului din oraş, citat de cotidianul Hurriyet în ediţia online, a anunţat că cel puţin zece persoane au murit şi alte 15 au fost rănite în explozie.

EXPLOZIE într-un local din centrul oraşului Chişinău, soldată cu 20 de răniţi. Administratorii au fost reţinuţi pentru 72 de ore – FOTO, VIDEO

Cel puţin 20 de persoane au fost rănite sâmbătă într-o explozie produsă într-un local din centrul Chişinăului, fiind transportate cu arsuri şi intoxicaţii la spital, relatează Jurnal de Chişinău în ediţia electronică.

Douăzeci şi unu de oameni au murit în Polonia în weekend din cauza temperaturilor extrem de scăzute

Douăzeci şi unu de oameni au murit, în weekend, în Polonia, dintre care 12 doar în ultimele 24 de ore, din cauza temperaturilor extrem de scăzute din ţară, în condiţiile în care în anumite regiuni au fost înregistrate temperaturi de până la -20 de grade Celsius, informează AFP.

Un mort şi trei răniţi, între care doi copii, după ce maşina lor a fost lovită de alt autoturism

Un bărbat a murit, iar soţia sa şi două fetiţe au fost rănite, luni, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 2 E 85, la intrare în localitatea buzoiană Limpeziş, după ce maşina în care se aflau şi care era oprită parţial pe marginea drumului a fost lovită violent de alt autoturism.

La două luni de la incendiul din COLECTIV, bucureştenii sunt chemaţi să aducă o lumânare şi o floare

La două luni de la tragedia din Colectiv, bucureştenii sunt chemaţi, pe Facebook, să meargă cu o lumânare şi cu o floare albă, miercuri seară, la fosta fabrică Pionierul, pentru a-i comemora pe cei 63 de oameni care şi-au pierdut viaţa în incendiu.

Un mort şi 11 răniţi într-un atac armat asupra unui grup de turişti în sudul Rusiei

O persoană a murit şi alte 11 au fost rănite, marţi seară, după ce un bărbat a deschis focul asupra unui grup de turişti care vizitau o cetate istorică din regiunea autonomă Daghestan din sudul Rusiei, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

30 decembrie 2015 – două luni de la INCENDIUL din Colectiv: 63 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 23 sunt în continuare internate – GALERIE FOTO

Douăzeci şi şapte de persoane au decedat în seara zilei de 30 octombrie, în urma unui incendiu izbucnit, la ora 22:32, în clubul Colectiv din Capitală, unde avea loc un concert al trupei Goodbye to Gravity şi la care asistau sute de persoane. În total, bilanţul morţilor în urma incendiului din Colectiv a ajuns la 63 de persoane, la două luni de la tragedie.

Un mort şi doi răniţi după ce o maşină s-a răsturnat în albia râului Trotuş lângă Oneşti

O femeie a murit şi alte două persoane, între care o fată de 11 ani, au fost rănite grav în urma unui accident produs, luni după-amiază, în apropierea municipiului Oneşti, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în albia râului Trotuş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministerul Sănătăţii deschide, la aproape două luni de la tragedia din Colectiv, o linie telefonică unică pentru victimele incendiului

O linie telefonică unică, la care victimele incendiului de la Colectiv şi rudele acestora pot apela non-stop pentru a solicita sprijin privind acoperirea costurilor pentru tratament, a fost deschisă de Ministerul Sănătăţii, informează instituţia.

Cel puţin 43 de morţi în SUA, în furtunile şi tornadele înregistrate în perioada Crăciunului – VIDEO

Furtunile şi tornadele înregistrate în perioada Crăciunului în Statele Unite, care au declanşat inundaţii grave, au provocat moartea a cel puţin 43 de persoane, au avariat sau distrus complet numeroase clădiri şi au perturbat transporturile, relatează Reuters în pagina online.

ATAC sinucigaş în apropierea aeroportului din Kabul, soldat cu numeroase VICTIME

Un atacator sinucigaş a detonat explozibilul pe care îl avea asupra sa pe un drum din apropierea aeroportului din Kabul, provocând moartea a numeroase persoane, au declarat luni dimineaţă oficiali din capitala afgană, citaţi de Reuters în pagina online.

Bilanţul furtunilor din Statele Unite a ajuns la 14 morţi

Bilanţul furtunilor din Statele Unite, care au fost însoţite de cel puţin 20 de tornade, a ajuns la 14 morţi, cei mai mulţi în statul Mississippi, relatează BBC News Online.

Cel puţin şapte morţi în SUA, după o furtună puternică însoţită de numeroase tornade – VIDEO

O furtună puternică, însoţită de numeroase tornade, s-a înregistrat miercuri în sudul Statelor Unite, provocând moartea a cel puţin şapte persoane şi rănirea câtorva zeci în statele Mississippi, Tennessee şi Arkansas, relatează CNN.

Salvare miraculoasă: Un bărbat a fost scos dintre dărâmături după trei zile de la alunecarea de teren din China – FOTO, VIDEO

Un bărbat a fost scos dintre dărâmături de către echipele de intervenţie la trei zile de la producerea alunecării de teren din sudul Chinei, înregistrându-se două decese până în prezent, informează site-ul agenţiei de presă DPA.

Un prim deces în alunecarea de teren din China în care au dispărut zeci de persoane

Un prim corp a fost descoperit de autorităţi, marţi, în alunecarea de teren din oraşul Shenzen, din sudul Chinei, produsă în weekend, în urma căreia sunt date dispărute zeci de persoane, informează site-ul agenţiei DPA.

Peste 90 de persoane date dispărute, după alunecarea de teren din sudul Chinei

Cel puţin 91 de persoane erau date dispărute luni, la o zi după o alunecare de teren care a îngropat aproximativ 30 de clădiri în noroi, în oraşul Shenzhen, din sudul Chinei, relatează agenţia DPA în pagina electronică.

Şase răniţi, după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit violent de un pom în Râmnicu Sărat

Şase persoane au fost rănite, în noaptea de duminică spre luni, după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit violent de un pom în Râmnicu Sărat, victimele, din Republica Moldova, fiind transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean Buzău, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Human Rights Watch publică un raport despre victimele care s-au aflat în custodia Guvernului sirian: „Când am fost in detenţie, am fost şocat de ceea ce am văzut”

HRW a dezvăluit într-un raport o parte din poveştile celor despre care se presupune că au decedat în custodia Guvernului sirian, pe baza unor fotografii scoase din ţară de către un dezertor militar codenumit Cezar, a unor interviuri cu martori şi membri de familie ai victimelor, relatează Euronews.