victorie

CFR Cluj a învins la Piatra Neamţ, scor 4-2, în ultima etapă a Ligii I

Campioana României, CFR Cluj, a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-2 (1-1), formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ, în primul meci al etapei a XXXIV-a, ultima a Ligii I.

Steaua Bucureşti – Universitatea Craiova, scor 2-0, în Liga I

Formaţia Steaua Bucureşti s-a impus, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), în faţa echipei Universitatea Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a XXXIII-a a Ligii I.

Nadal l-a învins pe Federer şi a câştigat Masters 1000 de la Madrid

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a câştigat turneul Masters 1000 de la Madrid, după ce l-a învins pe elveţianul Roger Federer, în două seturi, scor 6-4, 7-6 (7/5), devenind astfel, cu 18 titluri, singurul deţinător al recordului privind numărul de victorii la această categorie de turnee.

Gloria Bistriţa – Politehnica Iaşi, scor 5-0, în Liga I

Echipa Gloria Bistriţa a învins, duminică, pe teren propriu, formaţia Politehnica Iaşi, scor 5-0 (3-0), într-un meci contând pentru etapa a XXXIII-a a Ligii I.

Mark Webber a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco

Pilotul australian al echipei Red Bull, Mark Webber, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Principatului Monaco, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, pe locul doi situându-se coechipierul său, germanul Sebastian Vettel.

Chelsea Londra a câştigat Cupa Angliei

Formaţia Chelsea Londra a câştigat Cupa Angliei, după ce a învins, sâmbătă, în finală, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Portsmouth, într-un meci disputat pe arena Wembley.

Gaz Metan Mediaş – Unirea Alba Iulia, scor 5-0, în Liga I

Echipa Gaz Metan Mediaş a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (1-0), formaţia Unirea Alba Iulia, într-un meci contând pentru etapa a XXXIII-a a Ligii I.

Rapid Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu, scor 1-0, în Liga I

Echipa Rapid Bucureşti a învins, luni, pe teren propriu, formaţia Pandurii Târgu Jiu, scor 1-0 (0-0), într-un meci contând pentru etapa a XXXII-a a Ligii I.

FC Vaslui a învins Steaua Bucureşti, scor 2-1

Echipa FC Vaslui a învins luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), formaţia Steaua Bucureşti, într-un meci din etapa a XXXII-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CFR Cluj a învins-o pe Universitatea Craiova, scor 3-2, după ce a revenit de la 0-2

Formaţia CFR Cluj a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-2), echipa Universitatea Craiova, în etapa a XXXII-a a Ligii I, gruparea clujeană revenind de la 0-2, deşi a evoluat în inferioritate numerică din minutul 38 al meciului.

Unirea Alba Iulia – Dinamo Bucureşti, scor 1-2, în Liga I

Echipa Dinamo Bucureşti a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1, formaţia Unirea Alba Iulia, într-un meci contând pentru etapa a XXXII-a a Ligii I.

Astra Ploieşti – Oţelul Galaţi, scor 0-3, în Liga I

Formaţia Astra Ploieşti a pierdut, duminică după-amiază, cu scorul de 0-3 (0-1), partida susţinută pe teren propriu în faţa echipei Oţelul Galaţi, contând pentru etapa a XXXII-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Internaţional Curtea de Argeş – Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 2-0, în Liga I

Formaţia Internaţional Curtea de Argeş s-a impus, duminică, pe teren propriu, în faţa echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, cu scorul de 2-0 (1-0), într-o partidă contând pentru etapa a XXXII-a a Ligii I.

Mark Webber a câştigat Marele Premiu al Spaniei

Pilotul australian al echipei Red Bull, Mark Webber, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Spaniei, desfăşurat pe circuitul de la Barcelona, a cincea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

Hănescu şi Tecău câştigă meciul de dublu; România – Ucraina, scor 2-1

Perechea Victor Hănescu/Horia Tecău a învins, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-4, 6-2, cuplul Serghei Bubka/Serghei Stahovski, în meciul de dublu al întâlnirii cu Ucraina din turul doi al Grupei I a Zonei Euro din Cupa Davis, România preluând conducerea cu scorul general de 2-1.

FC Timişoara a învins în deplasare pe Dinamo Bucureşti, scor 2-1

Echipa FC Timişoara a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), formaţia Dinamo Bucureşti, în ultimul meci al etapei a XXXI-a a Ligii I.

Unirea Urziceni – Internaţional Curtea de Argeş, scor 1-0, în Liga I

Formaţia Unirea Urziceni a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Internaţional Curtea de Argeş, într-un meci din etapa a XXXI-a a Ligii I.

FC Braşov – Gloria Bistriţa, scor 6-0, în Liga I

Formaţia FC Braşov a obţinut, joi, cea mai categorică victorie din această ediţie de campionat, după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 6-0 (0-0), echipa Gloria Bistriţa, într-o partidă contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I.

Oţelul Galaţi – Unirea Alba Iulia, scor 1-0, în Liga I

Formaţia Oţelul Galaţi s-a impus, joi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), în faţa echipei Unirea Alba Iulia, într-o partidă contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I.

Steaua Bucureşti – Astra Ploieşti, scor 2-0, în Liga I

Echipa Steaua Bucureşti a învins, miercuri, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Astra Ploieşti, într-un meci disputat la Buzău, în cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I.

Ceahlăul – Universitatea Craiova, scor 2-1, în Liga I

Echipa Ceahlăul Piatra Neamţ a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), formaţia Universitatea Craiova, în primul meci al etapei a XXXI-a a Ligii I.

Unirea Urziceni a învins pe FC Braşov, scor 1-0, în Liga I

Formaţia Unirea Urziceni s-a impus, duminică, pe teren propriu, în faţa echipei FC Braşov, cu scorul de 1-0 (0-0), într-o partidă contând pentru etapa a XXX-a a Ligii I, în care a evoluat în superioritate numerică din minutul 61, după eliminările jucătorilor Cristian Cristescu şi Ezequias.

FC Vaslui – Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 1-0, în Liga I

Formaţia FC Vaslui a câştigat, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), partida susţinută sâmbătă, pe teren propriu, în faţa echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, contând pentru etapa a XXX-a a Ligii I.

FC Timişoara – Oţelul Galaţi, scor 2-1, în Liga I

Formaţia FC Timişoara a câştigat, sâmbătă, cu scorul de 2-1 (2-0), partida susţinută pe teren propriu, în faţa echipei Oţelul Galaţi, contând pentru etapa a XXX-a a Ligii I.

Unirea Alba Iulia – Steaua Bucureşti, scor 2-1, în Liga I

Formaţia Unirea Alba Iulia a obţinut, sâmbătă, prima victorie în întâlnirile directe în faţa echipei Steaua, în urma succesului repurtat, cu scorul de 2-1 (1-1), în etapa a XXX-a a Ligii I.

Gloria Bistriţa – Pandurii Târgu Jiu, scor 1-0, în primul meci al etapei a XXX-a a Ligii I

Formaţia Gloria Bistriţa a câştigat, cu scorul de 1-0 (1-0), partida disputată, sâmbătă, pe teren propriu, în faţa echipei Pandurii Târgu Jiu, în prologul etapei a XXX-a a Ligii I.

Internaţional Curtea de Argeş – FC Vaslui, scor 1-2, în Liga I

Formaţia FC Vaslui a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa Internaţional Curtea de Argeş, în ultimul meci al etapei a XXIX-a a Ligii I.

Universitatea Craiova – Unirea Urziceni, scor 1-4, în Liga I

Formaţia Unirea Urziceni a învins, duminică, cu scorul de 4-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a XXIX-a a Ligii I, disputat la Drobeta Turnu Severin.

Gaz Metan Mediaş – Gloria Bistriţa, scor 1-1, în Liga I

Formaţia Gaz Metan Mediaş a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), meciul disputat, duminică, pe teren propriu, în compania echipei Gloria Bistriţa, în cadrul etapei a XXIX-a a Ligii I.

CFR Cluj – Unirea Alba Iulia, scor 3-2, în Liga I

Formaţia CFR Cluj a câştigat, cu scorul de 3-2 (1-0), partida susţinută, sâmbătă, pe teren propriu, în faţa echipei Unirea Alba Iulia, în etapa a XXIX-a a Ligii I.

Echipa Pandurii a obţinut prima victorie în retur, scor 1-0 cu FC Braşov

Echipa Pandurii Târgu Jiu a obţinut, sâmbătă, pe teren propriu, prima victorie din returul campionatului, învingând, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia FC Braşov, în cadrul etapei a XXIX-a a Ligii I.

Bayern Munchen – Olympique Lyon, scor 1-0, în Liga Campionilor

Echipa germană Bayern Munchen a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia franceză Olympique Lyon, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, informează site-ul oficial al UEFA.

Internazionale Milano – FC Barcelona, scor 3-1, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor

Formaţia italiană Internazionale Milano, la care fundaşul român Cristian Chivu a intrat în repriza secundă, a câştigat, marţi, cu scorul de 3-1 (1-1), partida susţinută, pe teren propriu, în faţa echipei spaniole FC Barcelona, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor, informează uefa.com.

FC Braşov – Gaz Metan Mediaş, scor 3-2, în Liga I

Formaţia FC Braşov a învins, duminică, pe teren propriu, echipa Gaz Metan Mediaş, scor 3-2 (2-0), într-un meci din cadrul etapei a XXVIII-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Unirea Urziceni – Pandurii Târgu Jiu, scor 3-0, în Liga I

Formaţia Unirea Urziceni a câştigat, cu scorul de 3-0 (2-0), partida susţinută, vineri, pe teren propriu, în faţa echipei Pandurii Târgu Jiu, în etapa a XXVIII-a a Ligii I.

România a debutat cu victorie în preliminariile CE masculin de tineret

Naţionala de handbal masculin tineret a României a învins, vineri, la Braşov, reprezentativa Norvegiei, scor 32-27 (17-19), în primul meci din grupa a 5-a de calificare la Campionatul European din 2010.

Unirea Alba Iulia – Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 3-2, în Liga I

Formaţia Unirea Alba Iulia a câştigat, cu scorul de 3-2, meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, în etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Steaua Bucureşti – Poli Iaşi, scor 2-1, în Liga I

Echipa Steaua Bucureşti a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), formaţia Poli Iaşi, în ultimul meci al etapei a XXVII-a a Ligii I.

CFR Cluj a învins echipa FC Rapid, scor 1-0, în Liga I

Formaţia CFR Cluj s-a impus, duminică, pe teren propriu, în faţa echipei Rapid, cu scorul de 1-0 (0-0), într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I.

Gaz Metan Mediaş – Pandurii Târgu Jiu, scor 1-0, în Liga I

Echipa Gaz Metan Mediaş a învins, duminică, pe teren propriu, formaţia Pandurii Târgu Jiu, scor 1-0 (1-0), într-un meci din cadrul etapei a XXVII-a a Ligii I.