vizita

Un nou demers al secretarului de stat american Antony Blinken pentru un acord între Israel şi Hamas

Secretarul de stat american Antony Blinken se întoarce miercuri în Orientul Mijlociu pentru în a şasea sa vizită de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas spre a face demersuri pentru încheierea unui acord de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor deţinuţi de Hamas.

Preşedintele Vladimir Putin va vizita China în luna mai

Preşedintele rus Vladimir Putin va merge în China în luna mai, pentru discuţii cu Xi Jinping, potrivit a cinci surse familiare cu acest subiect care au relatat în exclusivitate pentru agenţia Reuters.

Atac cu drone la Odesa, lângă locul în care se aflau preşedintele Ucrainei şi premierul Greciei

Un atac cu drone lansat de ruşi a vizat miercuri Odesa. Dronele au căzut în apropierea convoiului în care se aflau preşedintele Ucrainei şi premierul Greciei.

Un oficial american va avea discuţii în Liban privind detensionarea conflictelor din zonă

Diplomatul american Amos Hochstein va vizita luni Beirutul pentru a continua eforturile menite să detensioneze conflictul de la graniţa libanezo-israeliană, au declarat duminică un oficial libanez de rang înalt şi un oficial al Casei Albe.

Duelul de la graniţă: Biden şi Trump se confruntă la frontiera SUA-Mexic

Joe Biden şi Donald Trump se pregătesc să viziteze frontiera dintre SUA şi Mexic joi, angajaţi într-un duel politic cu riscuri mari pe o temă care ar putea decide rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA, scrie BBC. Anul trecut, peste 2,5 milioane de imigranţi fără documente legale au traversat această frontieră, copleşind facilităţile de procesare şi […]

Preşedintele Volodimir Zelenski face o vizită oficială în Albania

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, face o vizită oficială în Albania. El va participa la un summit Albania-Ucraina. Zelenski se va întâlni şi cu liderii ţărilor balcanice.

Primele impresii ale turiştilor ruşi din Coreea de Nord

După o pauză determinată de pandemie, turiştii au revenit în Coreea de Nord, scrie CNN. Un grup de turişti ruşi a avut ocazia să viziteze Coreea de Nord într-o excursie organizată, devenind primii turişti internaţionali care au păşit pe teritoriul ţării de la declanşarea pandemiei. Excursia, care a avut loc în februarie, a fost marcată […]

Al treilea cel mai vizitat oraş din Spania, taxă de intrare la o piaţă emblematică

Primăria oraşului Sevilla analizează posibilitatea de a introduce o taxă pentru turiştii care doresc să viziteze Plaza de Espana, o piaţă emblematică a oraşului. Mii de turişti vizitează zilnic piaţa, punând presiune pe infrastructură şi siguranţă.

Casa lui Freddie Mercury din Londra, scoasă la vânzare pentru 38 de milioane de dolari

Garden Lodge din Kensington, vestul Londrei, a fost casa lui Freddie Mercury timp de 11 ani şi are numeroase facilităţi, inclusiv o cameră de zi japoneză, un salon cu înălţime dublă, un bar-bibliotecă şi un centru de muzică. Proprietatea a fost cumpărată de Mercury pe loc când a vizitat-o pentru prima dată în 1980, potrivit […]

Preşedintele Senatului din România s-a întâlnit cu omologul său spaniol

Nicolae Ciucă face o vizită în Spania. „Vizita în Spania a început astăzi cu o întâlnire cu omologul Pedro Rollan Ojeda, cu care am discutat despre importanţa diplomaţiei parlamentare în relaţia bilaterală dintre ţările noastre. Împreună, putem identifica soluţii comune la problemele celor două societăţi, îmbunătăţind relaţiile politice, comerciale şi culturale”, a transmis Ciucă pe […]

Ministrul britanic de Externe va vizita Insulele Falkland pe fondul disputei cu Argentina

Ministrul britanic de Externe, David Cameron, va vizita Insulele Falkland în această săptămână pentru a "reitera angajamentul Regatului Unit de a susţine dreptul la autodeterminare al locuitorilor insulelor", a anunţat duminică guvernul britanic.

Premierul Marcel Ciolacu a fost primit de Georgia Meloni

Premierul Marcel Ciolacu a fost întâmpinat, joi, de prim-ministrul Republicii Italiene, Giorgia Meloni, la Villa Doria Pamphili, din Roma. Şeful Executivului de la Bucureşti se află în Italia într-o vizită de lucru.

Erdogan: Turcia este pregătită să coopereze cu Egiptul în legătură cu Gaza

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a declarat miercuri că Turcia este pregătită să coopereze cu Egiptul pentru a reconstrui Gaza, în timpul primei vizite în această ţară din 2012.

O ţară din lume primeşte turiştii ruşi cu braţele deschise

Primul grup de turişti cărora li s-a permis accesul în Coreea de Nord de la începutul pandemiei va sosi în curând în ţara izolată, în ciuda faptului că majoritatea ţărilor europene le interzic intrarea, potrivit Euro News. Deşi Rusia a fost afectată de sancţiunile internaţionale după invazia Ucrainei, Coreea de Nord face o excepţie pentru […]

Şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică a vizitat centrala nucleară Zaporojia

Rafael Grossi, şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, a vizitat centrala nucleară Zaporojia. Grossi a fost escortat de o echipă de militari ruşi. Unitatea este ocupată de ruşi de aproape doi ani.

Antony Blinken va face încă o călătorie în Orientul Mijlociu

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, urmează să meargă în Orientul Mijlociu în al cincilea tur al său în regiune de la începutul lunii octombrie. Vizita va începe miercuri, potrivit BBC.

Războiul din Ucraina, ziua 711. Zelensky vizitează trupele de pe linia frontului din regiunea Zaporizhzhia. Germania şi Franţa ar urma să semneze acorduri de securitate cu Ucraina în câteva săptămâni

UPDATE Remanierea conducerii armatei ucrainene depinde de Zelensky, spune Sullivan Ca răspuns la informaţiile contradictorii potrivit cărora preşedintele Volodymyr Zelensky intenţionează să îşi demită şeful armatei, guvernul Statelor Unite a transmis Ucrainei că nu se va implica în deciziile de personal ale ţării, a declarat consilierul american pentru securitate naţională Jake Sullivan. UPDATE Ucraina a atacat regiunea […]

O carte pe zi: „Vizita tinerei doamne”, de George Arion

„Nu cred să existe în literatura noastră actuală vreun personaj care să-l întreacă în popularitate pe Andrei Mladin.” - Tudorel Urian. Iată că a apărut al nouălea roman cu Andrei Mladin. Deja există comentarii pe internet că romanul al rivaliza cu cel care a deschis seria, în urmă cu multe decenii.

Războiul Israel – Hamas. Iranul neagă legăturile cu atacul cu dronă din Iordania care a ucis 3 soldaţi americani. Raport: Sub presiunea SUA, Israelul aprobă o vizită ONU în nordul Gaza, dar pune condiţii. Hezbollah lansează 2 rachete antitanc spre nord, IDF răspunde cu bombardamente.

UPDATE Rachete Hezbollah cad în zone deschise din nordul ţării Mai multe proiectile au căzut în zone deschise din nordul Israelului în urma sirenelor din zonă, spun autorităţile locale. Hezbollah susţine că a vizat soldaţi în apropiere de Margaliot, lângă graniţa cu Libanul. Nu sunt raportate răniţi sau pagube în urma atacului. UPDATE Doi morţi în atacul […]

Elon Musk a vizitat lagărul de exterminare de la Auschwitz

Miliardarul Elon Musk a vizitat lagărul de exterminare de la Auschwitz. Vizita vine după ce Musk a fost implicat în mai multe scandaluri legate de antisemitism.

Războiul din Ucraina, ziua 697. Zelenski afirmă că retorica lui Trump despre războiul dintre Ucraina şi Rusia este „foarte periculoasă”. Putin se pregăteşte să viziteze Coreea de Nord

UPDATEBudanov: Coreea de Nord este în prezent cel mai mare furnizor de arme al Rusiei Coreea de Nord este în prezent cel mai mare furnizor de arme al Rusiei, a declarat şeful Serviciului ucrainean de informaţii militare (HUR), Kyrylo Budanov, într-un interviu publicat de cotidianul Financial Times. Coreea de Nord a transferat „o cantitate semnificativă” […]

Putin intenţionează să-l viziteze pe Kim Jong Un în viitorul apropiat

Putin „şi-a exprimat dorinţa de a vizita Coreea de Nord la o dată apropiată”, a relatat agenţia KCNA, citând un comunicat al Ministerului de Externe nord-coreean. Putin a vorbit cu ministrul nord-coreean de Externe Choe Son Hu în timp ce aceasta se afla la Moscova săptămâna trecută, potrivit raportului. Choe s-a întâlnit, de asemenea, cu […]

Războiul din Ucraina, ziua 695. NATO lansează un exerciţiu anti-Rusia cu 90.000 de oameni / Macron îşi pregăteşte vizita în Ucraina, luna viitoare / Ministrul german al Apărării: Putin ar putea ataca NATO în câţiva ani

UPDATE  Rusia a condamnat un activist care a denunţat crimele armatei în Ucraina Activistul rus pentru drepturile omului Gregory Winter a fost condamnat la trei ani într-o colonie penală de către un tribunal din Cherepovets, la 500 km nord-est de Moscova. În aprilie 2022, după ce a văzut imagini din oraşele ucrainene Bucea şi Irpin, […]

25 de euro taxă de intrare într-unul dintre marile monumente ale lumii

Turcia a introdus o taxă de intrare de 25 de euro pentru turiştii care intenţionează să viziteze Hagia Sophia sau Biserica Înţelepciunii Divine, unul dintre marile monumente ale lumii.

Noul rege al Danemarcei a făcut prima vizită în Parlament

Regele Frederik al X-lea al Danemarcei a mers luni în faţa Parlamentului danez, aceasta fiind prima activitate oficială după încoronare, potrivit Reuters.

Conducerea Apărării Marelui Ducat de Luxemburg, în vizită la Cincu

Ministrul apărării, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, s-au întâlnit luni, cu ministrul apărării al Marelui Ducat de Luxemburg, Yuriko Backes, şi cu şeful luxemburghez al Apărării, generalul Steve Thull, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită de la Cincu.

Ion Cristoiu: 11 iulie 1997: Cum ne-a dat Bill Clinton o alviţă ca să ne treacă supărarea neadmiterii în NATO

Pe 11 iulie 1997, preşedintele american Bill Clinton a făcut un popas oficial la Bucureşti. Era la cîteva zile de la Summitul NATO de la Madrid, la care România na fost invitată să adere la Alianţă, deşi Puterea de la acel moment (Emil Constantinescu şi CDR) pariase electoral enorm pe intrarea noastră în NATO. Calcule […]

Grecia anunţă tururi inedite la Acropola din Atena în afara programului, la un preţ piperat

Începând cu 1 aprilie 2024, Grecia intenţionează să ofere tururi ghidate exclusive ale celui mai puternic magnet turistic al ţării pentru o mână de vizitatori cu bani, în afara programului normal, informează AP. Măsura face parte dintr-o revizuire a politicii de emitere a biletelor pentru siturile arheologice şi muzeele greceşti, care vor înregistra creşteri de […]

Jerry Seinfeld a făcut apel pentru conştientizare şi sprijin emoţional cu ocazia vizitei sale in Tel Aviv

Jerry Seinfeld a vizitat Tel Aviv, întâlnindu-se cu familiile şi cu ostaticii eliberaţi, implicaţi în conflictul dintre Hamas şi Israel. Acesta, împreună cu familia sa, a participat la o întâlnire emoţionantă la sediul Forumului pentru Ostatici şi Familii Disparute. Seinfeld şi-a exprimat angajamentul de a sensibiliza cu privire la ostatici în conflictul în desfăşurare. Forumul […]

Disensiuni SUA-Israel. Consilierul american de securitate naţională merge în Israel

Consilierul de la Casa Albă va discuta în timpul vizitei sale despre necesitatea unor lovituri mai precise împotriva ţintelor Hamas, a anunţat un oficial. Presiunea internaţională se intensifică asupra lui Benjamin Netanyahu pentru a reduce numărul de civili ucişi în timpul campaniei militare din Gaza. Joe Biden, preşedintele SUA, a declarat miercuri că Israelul îşi […]

Preşedintele Ucrainei face o vizită surpriză în Norvegia

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, face miercuri o vizită surpriză în Norvegia. Şeful statului ucrainean a revenit în Europa după o vizită importantă în SUA unde s-a întâlnit şi cu preşedintele Joe Biden.

Preşedintele Chinei a ajuns în Vietnam. Vizita importantă ţine două zile

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a început marţi o vizită de două zile în Vietnam pentru a îmbunătăţi legăturile dintre ţările asiatice. Vizita are loc la trei luni după ce preşedintele SUA, Joe Biden, a călătorit la Hanoi, în condiţiile în care marile puteri îşi dispută influenţa în Asia de sud-est.

Zeci de reprezentanţi ai Consiliului de Securitate ONU fac o vizită la Rafah

Zeci de reprezentanţi ai Consiliului de Securitate al ONU urmează să viziteze luni graniţa dintre Egipt şi Gaza.

Preşedintele iranian va vizita Rusia

Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, va călători joi în Rusia, a informat agenţia Tasnim.

Ion Cristoiu: Ceea ce s-a întâmplat la Washington este incalificabil. Marcel Ciolacu e dator să ceară revocarea lui Muraru

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că gestul ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru, de a-l admonesta public pe Marcel Ciolacu, aflat în vizită la Washington, este incalificabil, iar primul ar trebui să ceară revocarea acestuia din funcţie. Ion Cristoiu spune că Andrei Muraru nu trebuia să-i reproşeze lui Marcel Ciolacu, în faţa românilor din SUA, că […]

Peru creşte numărul de persoane care pot vizita Machu Picchu

Peru a dezvăluit planuri pentru a creşte dramatic numărul de persoane care au permisiunea de a vizita Machu Picchu în fiecare zi. În prezent, numărul de turişti cărora li se acordă acces la atracţia turistică emblematică este plafonat la 3.800 pe zi. Din ianuarie, aceasta va creşte la 4.500 pe zi – cu potenţialul unei […]

Preşedintele Braziliei efectuează o vizită în Germania. Scholz vrea îmbunătăţirea legăturilor cu Sudul global pentru a reduce dependenţa de China

Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, va ateriza duminică la Berlin pentru primele consultări guvernamentale braziliano-germane din ultimii opt ani, în timp ce cele mai mari economii din America Latină şi Europa încearcă să relanseze legăturile.

Ciolacu merge în SUA. Premierul va discuta cu partenerii americani despre avansarea proiectelor economice comune

Premierul Marcel Ciolacu va pleca sâmbătă într-o vizită de lucru în SUA – la Washington şi New York - împreună cu o delegaţie guvernamentală din care vor face parte Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, Luminiţa Odobescu, ministrul Afacerilor Externe, şi Radu Oprea, ministrul Economiei.

Preşedintele CIO laudă pregătirile pentru Paris 2024 după vizita la satul olimpic

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a lăudat pregătirile pentru Jocurile Olimpice Paris 2024 de anul viitor, după ce a vizitat vineri satul olimpic.

Volodimir Zelenski vizitează trupele de pe linia frontului din nord-estul Ucrainei

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vizitat trupele de pe linia frontului din nord-estul ţării, potrivit Reuters.