vladimir putin

Răspunsul Ucrainei la noua propunere a lui Putin: așteptăm un armistițiu complet și de durată

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a anunțat că Ucraina este pregătită să sprijine un armistițiu complet și de durată. Este răspunsul ucrainenilor la anunțul președintelui Rusiei, Vladimir Putin, privitor la instituirea unui armistițiu între 8 și 10 mai.

Putin anunță o încetare unilaterală a focului de trei zile în Ucraina începând cu 8 mai

Președintele rus Vladimir Putin a declarat o încetare a focului de trei zile în Ucraina între 8 și 10 mai și a cerut Kievului să facă același lucru, după o serie de atacuri rusești asupra Ucrainei.

SUA nu mai participă la negocierile climatice mondiale: Trump a desființat biroul carea vea această atribuție

Guvernul Trump a desființat Biroul pentru Diplomația Climatică, consolidând retragerea SUA din eforturile internaționale privind schimbările climatice și punând sub semnul întrebării participarea țării la viitoarele negocieri globale.

Putin recunoaște pentru prima dată prezența soldaților nord-coreeni în războiul din Ucraina

Vladimir Putin a confirmat oficial că soldați nord-coreeni au luptat alături de trupele ruse în Ucraina, numindu-i „eroi”, într-un context tensionat marcat de critici internaționale.

Tensiuni și apeluri la pace: Lavrov și Rubio discută despre Ucraina

Statele Unite și Rusia discută despre inițierea negocierilor pentru o pace durabilă în Ucraina, în timp ce Trump presează pentru încetarea focului și sugerează concesii privind Crimeea.

Eugen Tomac: Un vot unui candidat fără șanse se duce la PSD sau în coșul celor care îl adulează pe Putin

Liderul PMP, Eugen Tomac, îndeamnă românii la „un vot util”: „Orice vot acordat unui candidat fără şanse este un vot care se duce spre PSD, PNL, UDMR sau în coşul celor care îl adulează pe Putin”.

Donald Trump acuzat că vrea să conducă SUA precum Vladimir Putin, afirmă Fiona Hill, fostul său consilier pentru securitate națională

Fiona Hill, fost consilier pentru securitate națională, susține că Donald Trump vrea să conducă SUA după modelul autoritar al lui Vladimir Putin și să retragă sprijinul pentru Ucraina.

Trump s-a declarat nemulțumit de ultimul atac al Rusiei asupra Kievului: „Nu era necesar”

Donald Trump a criticat atacul Rusiei asupra Kievului, considerându-l inoportun în contextul negocierilor de pace și a cerut lui Vladimir Putin să finalizeze rapid acordul de pace cu Ucraina.

Putin vrea fonduri suplimentare pentru armată: Rusiei îi lipsesc anumite arme

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, vrea mai multe fonduri pentru armata rusă. Rusiei îi lipsesc anumite arme, știți foarte bine, a spus liderul rus la o reuniune a specialiștilor din domeniu.

Emisarul lui Trump merge din nou la Moscova

Emisarul președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, va vizita Moscova săptămâna aceasta pentru o nouă rundă de discuții cu președintele rus Vladimir Putin despre războiul din Ucraina, a anunțat Casa Albă.

Rusia își intensifică atacurile hibride împotriva Europei, spun informațiile olandeze

Serviciile de informații militare olandeze avertizează că Rusia își intensifică războiul hibrid împotriva Europei, prin atacuri cibernetice și posibile pregătiri de sabotaj asupra infrastructurii critice, inclusiv în Țările de Jos.

Ursula von der Leyen și-a anunțat prezența la funeraliile Papei Francisc, alături de alți mari lideri mondiali

Ursula von der Leyen a anunțat că va participa la funeraliile Papei Francisc, alăturându-se unor lideri mondiali importanți, într-un eveniment internațional de amploare la care președintele rus Vladimir Putin nu va fi prezent.

Putin a participat la slujba de Paşte oficiată de Patriarhul Kirill, un susţinător al liderului rus

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a participat la slujba de Paşte oficiată de Patriarhul Kirill, un susţinător al liderului rus, inclusiv în ceea ce priveşte războiul din Ucraina. Slujba s-a desfăşurat la Moscova.

Rusia a confiscat o companie americană, pe care vrea să o folosească pentru hrana armatei

Confiscarea de către statul rus a companiei americane Glavprodukt, pentru a aproviziona armata, a devenit un subiect sensibil în negocierile dintre SUA și Rusia privind războiul din Ucraina.

Emirul Qatarului a sosit la Moscova pentru discuții cu Vladimir Putin despre Ucraina și Orientul Mijlociu

Emirul Qatarului se întâlnește cu președintele Vladimir Putin la Moscova pentru discuții importante privind războiul din Ucraina, situația din Orientul Mijlociu și cooperarea energetică, evidențiind rolul tot mai activ al Qatarului în afacerile internaționale.

Putin îl laudă pe Elon Musk, comparându-l cu părintele programului spațial al Uniunii Sovietice

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a lăudat joi pe Elon Musk, comparându-l cu Serghei Korolev, inginerul șef din spatele succesului Uniunii Sovietice în spațiu în anii 1950 și 1960, a relatat agenția de presă rusă TASS.

Coreea de Nord câștigă miliarde din sprijinul oferit Rusiei în războiul din Ucraina

Coreea de Nord a obținut peste 20 de miliarde de dolari din sprijinul militar acordat Rusiei în războiul din Ucraina, livrând masiv muniție de artilerie, în schimbul armamentului și tehnologiei rusești.

Ucraina invită liderii europeni la Kiev pe 9 mai, ca răspuns simbolic la parada lui Putin

Volodimir Zelenski vrea să arate sprijinul Europei și să contrabalanseze parada Rusiei din 9 mai, invitând lideri europeni la Kiev ca semn de unitate și rezistență în fața agresiunii ruse.

Șeful NATO, Mark Rutte, avertizează asupra posibilelor arme nucleare rusești în spațiu

NATO este îngrijorată că Rusia ar putea desfășura arme nucleare în spațiu pentru a ataca sateliți, ceea ce ar încălca tratatele internaționale și ar amenința securitatea globală.

Tribunalul special pentru crima de agresiune nu-l va judeca în absență pe Vladimir Putin cât timp e președinte

Tribunalul pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei nu-l va judeca pe Vladimir Putin în absență cât timp deține funcția de președinte.

Aleksandar Vucic dezvăluie că doi lideri importanți s-au întâlnit în secret cu Vladimir Putin

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, afirmă că doi lideri europeni au purtat discuții secrete cu Vladimir Putin după invazia Ucrainei.

Baerbock la Kiev: SUA nu trebuie să cadă în capcana tacticilor de tergiversare ale lui Putin

Ministra de externe a Germaniei, Annalena Baerbock, a declarat marţi, la Kiev, că Statele Unite nu ar trebui să se lase păcălite de ceea ce ea a descris drept „tactici de tergiversare” ale preşedintelui rus Vladimir Putin, transmite Reuters.

Putin vrea Odesa? Expert: Totul depinde de Zaporojie

Vladimir Putin evocă din nou avansul trupelor ruse spre Odesa. Expertul militar Iuri Fiodorov explică de ce regiunea Zaporojie este punctul strategic esențial în acest plan.

Trump susține că este „furios” pe Putin. Președintele SUA amenință Rusia cu tarife pe petrol, dacă nu oprește războiul din Ucraina

Președintele SUA Donald Trump a anunțat că va vorbi, din nou, săptămâna viitoare cu Vladimir Puțin și că este supărat după ce liderul de la Kremlin a pus la îndoială credibilitatea lui Volodimir Zelenski.

Un oficial german vrea relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei. Kretschmer afirmă că măsurile punitive afectează mai mult Germania și UE decât pe Putin

Germania ar trebui să discute despre relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei, a declarat un membru important al CDU, partidul care a câștigat alegerile parlamentare, argumentând că măsurile punitive afectează Europa chiar mai mult decât pe Vladimir Putin.

Vladimir Putin: „M-am rugat pentru prietenul meu Donald Trump după tentativa de asasinat”

Președintele rus Vladimir Putin a dezvăluit că s-a rugat pentru Donald Trump după tentativa de asasinat din 2024. Într-un interviu recent, Steve Witkoff a oferit detalii despre relația celor doi lideri și despre viitorul conflictului din Ucraina.

Trump, după discuția cu Zelenski: Suntem pe drumul cel bun, am avut o discuție foarte bună

Președintele american Donald Trump a declarat, după convorbirea de miercuri, cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, că „suntem pe drumul cel bun”. Trump a mai spus că a fost „o discuție foarte bună”.

Ucraina respinge atacuri ruseşti asupra Kievului, după discuţia dintre Trump şi Putin

Forţele aeriene ucrainene interceptează ţinte lansate de Rusia asupra Kievului, în timpul unui raid aerian desfăşurat marţi seara, scrie Ukrainskaia Pravda.

Ucraina susține propunerea de a opri atacurile asupra infrastructurii energetice. Zelenski vrea să discute cu Trump pentru a ști „ce le-au oferit americanii rușilor”

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina ar sprijini propunerea SUA de a opri atacurile asupra infrastructurii energetice ruse și că speră să discute cu Donald Trump despre discuția telefonică pe care a avut-o marți cu Vladimir Putin.

Trump, după conversația cu Putin: Acest război nu ar fi început niciodată dacă aș fi fost președinte

Conversația mea telefonică de astăzi cu președintele Putin al Rusiei a fost una foarte bună și productivă, a scris Donald Trump, marți seara, pe Truth Social.

Prietenia dintre Trump și Putin se reflectă și în sport. Președintele SUA susține ideea liderului de la Kremlin de a organiza meciuri de hochei între cele două țări

Donald Trump ar fi de acord cu propunerea lui Vladimir Putin de a organiza meciuri de hochei între SUA și Rusia, potrivit Kremlinului.

Apelul telefonic dintre Trump și Putin s-ar fi încheiat după aproximativ 90 de minute

Un oficial al Casei Albe, citat de Sky News, a confirmat că apelul telefonic între Trump și Putin, care a avut loc astăzi, s-a încheiat după aproximativ 90 de minute.

Putin a acuzat aliații Ucrainei că vor să slăbească Rusia, înaintea convorbirii cu Trump

Vladimir Putin a declarat, în fața liderilor de afaceri din Moscova, că Occidentul urmărește să slăbească Rusia, înainte de convorbirea telefonică cu Donald Trump, scrie Sky News.

Războiul din Ucraina, ziua 1113. Oficiali americani merg în Rusia pentru discuții privind încetarea focului / Trump: „Dacă Rusia refuză, ar trebui să o sancționăm ca naiba” / Rusia anunță posibile contacte cu SUA în zilele următoare

Rusia, precaută în a accepta planul de încetare a focului în Ucraina Ucraina promite să lupte în regiunea Kursk „atât timp cât va fi necesar” pe fondul revendicărilor teritoriale ale Rusiei Comandantul-șef Oleksandr Sîrski a confirmat că luptele continuă în suburbiile orașului Sudja, în regiunea Kursk, și în zonele învecinate, în timp ce Rusia susține […]

Trump afirmă că e „mai ușor” să negocieze cu Rusia decât cu Ucraina și că Putin „vrea să pună capăt războiului, va fi mai generos decât ar trebui”

Donald Trump a declarat că îi este „mai ușor” să negocieze cu Rusia decât cu Ucraina și că Vladimir Putin „vrea să pună capăt războiului”, la câteva zile după ce administrația de la Washington a suspendat asistența militară pentru Kiev.

Băsescu critică politica SUA: E clar că Donald Trump își corelează pozițiile și acțiunile cu Putin

Este clar că Donald Trump își corelează pozițiile și acțiunile cu Putin, iar Casa Albă și Kremlinul sunt, în acest moment, cuplate și își corelează acțiunile distructive, spune fostul președinte al României Traian Băsescu.

Războiul din Ucraina, ziua 1106. Merz cere aprobarea rapidă a unui pachet de ajutor german de 3,2 miliarde de dolari pentru Ucraina / Lukașenko îi invită pe Trump, Zelenski și Putin la negocieri de pace la Minsk / Trump susține că Ucraina și Rusia sunt pregătite să încheie războiul după ce a primit o scrisoare de la Zelenski

Trump și Musk sunt acuzați de democrați că sprijină Rusia și pun în pericol securitatea SUA. În timp ce Trump afirmă că Ucraina și Rusia sunt pregătite pentru pace, Lukașenko propune negocieri între Trump, Zelenski și Putin la Minsk. Pierderile Rusiei în Ucraina au ajuns la 880.660 de soldați, conform unui raport al Statului Major al Ucrainei.

FT: Un aliat al lui Putin face lobby pentru relansarea Nord Stream 2 cu sprijinul SUA

Matthias Warnig, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin şi fost şef al Nord Stream 2 AG, încearcă să convingă SUA să sprijine reluarea proiectului gazoductului Nord Stream 2, potrivit Financial Times din 2 martie, scrie The Kyiv Independent.   Warnig, care a condus anterior proiectul controlat de Kremlin, ar fi în contact cu apropiaţi […]

Avertismentul lui Macron: Dacă Putin nu va fi oprit, cu siguranţă va merge în Moldova şi poate mai departe în România

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, susţine în cadrul unui interviu că dacă Putin nu va fi oprit, cu siguranţă va merge în Moldova şi poate mai departe în România.

Elena Lasconi: Eu sunt pregătită aici să-i fac faţă unuia ca Putin

Eu sunt pregătită aici să-i fac faţă unuia ca Putin, a spus Elena Lasconi, joi seara, la Europa FM, făcând referire la eventuala situaţie în care ajunge să câştige alegerile prezidenţiale din mai.