vladimir putin

Rusia afirmă că Ucraina a încercat să îl asasineze pe Vladimir Putin noaptea trecută / Kremlinul a dat detalii despre starea preşedintelui rus UPDATE: Ucraina neagă că ar fi în spatele atacului

Rusia a afirmat că Ucraina a folosit o dronă pentru a încerca să-l asasineze pe preşedintele rus Vladimir Putin noaptea trecută. Ucraina neagă informaţiile conform cărora ar fi încercat să-l asasineze pe Putin şi spune că nu deţine informaţii despre atacul cu drone de la Kremlin.

Putin a mai pierdut doi aliaţi: China şi India recunosc „agresiunea rusă” la ONU

China şi India, până acum opuse condamnării Moscovei pentru invadarea Ucrainei, au votat o rezoluţie a Adunării Generale a ONU referitoare la relaţiile dintre Organizaţia Naţiunilor Unite şi Consiliul Europei, care se referă în mod explicit la „agresiunea Federaţiei Ruse a Ucraina”.

Putin se teme să iasă din „bârlog”: taie panglica de la distanţă

Preşedintele rus a inaugurat o nouă linie de tramvai în Mariupol prin videoconferinţă.

Erdogan şi Putin au purtat discuţii telefonice. Liderul turc este bolnav şi devansat în sondaje

Putin şi Erdogan au purtat discuţii telefonice. Aceasta a fost prima apariţie a lui Erdogan în public după o deteriorare bruscă a sănătăţii sale.

Adrian Sârbu, la ŞTIU: Prin dialogul cu Zelenski, Xi Jinping îşi consacră autoritatea cu aroganţă

“Dialogul telefonic al lui Xi cu Zelenski nu e o superioritate, e o aroganţă (…) Să reamintim că Putin se comportă aşa dintr-un simplu motiv: are arme nucleare avansate, teoretic la nivelul americanilor (…) Ce o să facă Xi? Când o să ajungă la nivelul de armă nucleară a lui Putin, la controlul inteligenţei artificiale, […]

Bild aruncă bomba: Ucraina a încercat să-l omoare pe Putin cu o dronă

Serviciile secrete ucrainene ar fi încercat să-l omoare pe Vladimir Putin cu o dronă explozivă.

Africa de Sud s-a răzgândit: renunţă la promisiunea de a părăsi Curtea Penală Internaţională, înainte de vizita lui Vladimir Putin

„Africa de Sud rămâne semnatară a CPI, în conformitate cu o rezoluţie a celei de-a 55-a Conferinţe Naţionale a ANC, care a avut loc în decembrie 2022, de a anula o decizie anterioară de retragere din CPI”, a declarat preşedinţia.   „Rezoluţia din decembrie a fost reafirmată în cadrul unei reuniuni a Comitetului Executiv Naţional […]

Istoricii îl compară pe Vladimir Putin cu Hannibal şi Attila Hunul. Toţi trei au încercat să-şi extindă imperiile prin teroare, dar fără succes

În anul 2022, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat invazia Ucrainei, o ţară vecină şi fostă republică sovietică. Acest act de agresiune a provocat o reacţie internaţională puternică şi a declanşat o nouă criză în Europa. Mulţi observatori au comparat acţiunile lui Putin cu cele ale unor conducători militari din antichitate, care au încercat să-şi […]

Fiul purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin spune că a luptat alături de Wagner în Ucraina

Fiul purtătorului de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin a declarat, într-un interviu publicat sâmbătă, că a servit în Ucraina sub un nume fals ca artilerist în cadrul forţei de mercenari Wagner, a relatat ziarul Komsomolskaia Pravda, citat de Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 420. Zelenski inspectează frontiera cu Belarus şi Polonia / FT: Stocuri de muniţie pentru apărarea aeriană ucraineană sunt pe terminate. Un fost membru al parlamentului ucrainean a fost ucis în prima linie

UPDATE 21:00 – SUA anunţă un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina Pachetul include mai multă muniţie pentru sistemele de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS), obuze de artilerie de 155 mm şi 105 mm, sisteme de arme antiblindare, mine antitanc şi mai mult de nouă milioane de cartuşe de muniţie pentru arme […]

„La contraofensiva ucraineană, Putin va riposta cu arme nucleare sau cu atacuri cibernetice”, cred oficialii occidentali

Occidentul se pregăteşte pentru orice scenariu - Putin ar putea recurge la metode extreme în Ucraina când Zelenski va ordona începerea contraofensivei.

Putin a vizitat regiunile ucrainene Herson şi Lugansk. Între timp, Rusia bombardează intensiv oraşul Bakhmut

Vladimir Putin şi-a întâlnit comandanţii în două regiuni ale Ucrainei pe care Moscova pretinde că le-a anexat, în timp ce forţele ruse au intensificat marţi bombardamentele de artilerie grea şi loviturile aeriene asupra oraşului ucrainean devastat, Bakhmut. Între timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a vizitat trupele din oraşul estic Avdiivka, la aproximativ 70 km sud-vest […]

Kievul, după vizita lui Putin în Ucraina: „A făcut un tur în teritoriile ocupate pentru a se bucura pentru ultima dată de crimele slugilor sale”

Kievul l-a acuzat pe preşedintele Vladimir Putin că a vizitat scenele "crimelor" ruseşti, după ce Kremlinul a anunţat că liderul rus s-a deplasat în regiunile Kherson şi Luhansk.

Putin a mers în Ucraina. Kremlinul a publicat astăzi mai multe videoclipuri, dar Putin poate fi auzit spunând „Se apropie Paştele” / „Eroarea” a fost corectată la scurt timp

Preşedintele rus Vladimir Putin a vizitat trupele din două regiuni ocupate din Ucraina, potrivit unei înregistrări video difuzate marţi de Kremlin, fiind pentru a doua oară într-o lună când vizitează teritoriile ocupate în urma invaziei, relatează Bloomberg.

Vladimir Putin a vizitat baza militară din Herson. Nu zboară cu avionul

Preşedintele rus Vladimir Putin a vizitat sediul grupului de trupe „Dnepr” din regiunea Herson de pe teritoriul Ucrainei, unde s-a întâlnit cu armata.

Adrian Sârbu, la ŞTIU: Liderii adevăraţi sunt liderii pentru care sacrificiul e în job description

“Istoria ne arată întotdeauna că atunci când e nevoie apar aceste personaje reale ale istoriei şi aceştia sunt liderii adevăraţi spre deosebire de liderii neadevăraţi. Şi noi avem un exemplu azi. Pentru că de ce vorbim de lideri adevăraţi, lideri pentru care sacrificiul e în job description. Liderii falşi, neadevăraţi, chiar foarte comunicaţi, dar neadevăraţi, […]

Putin a aprobat personal arestarea jurnalistului american / Este pentru prima dată de la Războiul Rece când un jurnalist american este arestat în Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a aprobat personal arestarea unui reporter american sub acuzaţia de spionaj, pentru prima dată de la Războiul Rece, potrivit unor persoane familiare cu situaţia, citate de Bloomberg.

Africa de Sud, deşi ezită, susţine că arestarea lui Putin în august este o chestiune în lucru

Africa de Sud a precizat miercuri, 12 aprilie, că un mandat internaţional de arestare pentru preşedintele rus Vladimir Putin din cauza războiului din Ucraina este o chestiune „cheie în lucru” înainte de începerea summitului BRICS din luna august.

Paradele de 1 şi 9 mai, anulate în Crimeea. Sunt invocate motive de securitate

Autorităţile ruse din Crimeea anexată şi oraşul Sevastopol au anulat paradele militare tradiţionale pentru a sărbători Ziua Victoriei şi Ziua Muncii. Sunt invocate motive de securitate

Rusia înăspreşte reglementările privind mobilizarea militară

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, pregăteşte înăsprirea legislaţiei privind mobilizarea militară, prin aprobarea de către Parlament a transmiterii ordinelor de convocare în format electronic.

Moartea lui Putin şi cea a lui Zelenski, în dosarele secrete ale SUA . Cele 4 scenarii care ar putea duce la escaladarea războiului

Printre documentele secrete ale serviciilor secrete americane, lansate online în urma scurgerii şi obţinute de New York Times, se numără unul care conturează 4 scenarii – definite drept „joker” – care ar putea influenţa evoluţia conflictului din Ucraina.

O carte pe zi: „Magul de la Kremlin” de Giuliano da Empoli

„Cu Magul de la Kremlin, Giuliano da Empoli ne oferă o radiografie strălucită a sistemului mental şi a logicii de război a lui Vladimir Putin. Într-un fel, el povesteşte tot ceea ce a dus la invadarea Ucrainei la 24 februarie 2022.” (Libération)

2 ani de închisoare pentru cine foloseşte inteligenţa artificială în scop defăimător – proiect de lege depus în Parlamentul României

După ce pozele false cu Papa Francisc îmbrăcat în pufoaică şi încătuşarea lui Donald Trump de poliţişti au devenit virale din cauza gradului mare de realism, autorităţile iau în considerare să implementeze măsuri la nivel global pentru a împiedica defăimarea şi răspândirea de imagini false ce ar putea induce publicul în eroare. Dar fenomenul răspândirii […]

Lula da Silva îl îndeamnă pe Zelenski să negocieze cu Putin în privinţa Crimeii : „nu poate să-şi dorească totul”. Ce reacţie au avut ucrainenii?

Preşedintele Braziliei vrea pace, chiar şi cu preţul cedării Crimeii către Rusia  Preşedintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a propus ca Ucraina să cedeze Peninsula Crimeea Rusiei pentru a pune capăt războiului, potrivit Le Figaro. Preşedintele Braziliei a făcut propunerea într-o conferinţă de presă de pe 6 aprilie, joi.  „[Preşedintele rus Vladimir Putin] nu poate […]

Un consilier Porsche îi oferă lui Putin ajutor pentru relansarea sectorului auto. Reacţia companiei

Omul de afaceri austriac Siegfried Wolf, membru al consiliului de supraveghere al principalului acţionar al Volkswagen, Porsche-Se, i-ar fi scris o scrisoare preşedintelui rus Vladimir Putin, oferindu-şi ajutorul pentru reconstruirea industriei auto ruse, a dezvăluit Der Spiegel.

Financial Times: „Rusia post-Putin ar putea arăta ca Serbia după Milošević”

Războiul din Ucraina este atât de natură psihologică şi politică cât şi militară, aşa cum a demonstrat Volodymyr Zelenskyy când a prognozat că „prădătorii” din cercurile conducătoare ale Rusiei îl vor ucide într-o zi pe Vladimir Putin.

Administraţia Vladimir Putin sugerează excluderea rolului de mediator al Chinei În conflictul militar dintre Rusia şi Ucraina

Administraţia Vladimir Putin a sugerat, joi, excluderea rolului de mediator al Chinei în conflictul militar dintre Rusia şi Ucraina, subliniind că în acest moment nu se întrunesc condiţiile pentru oprirea confruntărilor militare.

Putin acuză UE de „confruntare geopolitică”, atribuie Statelor Unite vina pentru „criza” din Ucraina

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat, miercuri, Uniunea Europeană de lansarea unei "confruntări geopolitice" cu Rusia şi a atribuit Statelor Unite responsabilitatea pentru "criza" din Ucraina, denunţând susţinerea Washingtonului pentru revoluţia produsă la Kiev în urmă cu aproape zece ani.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Sînt sigur că va apăsa butonul!” Previziunile sumbre ale unui scriitor rus: ”Putin are psihologia tuturor dictatorilor: Dacă părăsesc această lume, lumea trebuie să meargă cu mine!”

La ora actuală, scriitorul Mihail Şişkin este considerat unul din cei mai mari scriitori ruşi. Trăind în exil de aproape un deceniu, el e un critic vocal al regimului Putin, ceea ce nu i-a diminuat popularitatea ca scriitor în Federaţia Rusă. A intrat în conflict cu regimul putinist încă din primii ani ai acestuia, cînd lumea rusă vedea în fostul kagebist instalat la Kremlin un salvator al naţiei. Cu putere de previziune, Şişkin a demolat de la bun început mitul pe cale să se nască. După invadarea Crimeei şi mai apoi a întregii Ucraine, el a devenit cea mai puternică voce ridicată împotriva acestor acţiuni criminale şi fiecare cuvînt al său (dealtfel ieşiri rare şi bine cumpănite) e o lovitură la fundamentul statuii lui Putin, motiv din care în ţara lui e socotit ”trădător naţional”. În ultima intervenţie, un interviu din 2 aprilie din ”The Guardian”, în care face o analiză amară a regimului putinist, pune un diagnostic necruţător: Rusia e o ţară bolnavă şi singura ei vindecare poate fi doar o înfrîngere militară, ca a Germaniei în al doilea război mondial.

Războiul din Ucraina, ziua 405. Finlanda a devenit, oficial, al 31-lea stat NATO / Atac cu drone în Odesa / O fostă gardă de corp a lui Putin acuză: e un criminal / Prigojin a fost la locul crimei

În vreme ce Rusia îşi macină puterile pe frontul din Ucraina, NATO, alianţa care trebuie să apere lumea de agresiunea lui Putin, se măreşte astăzi cu un membru nou, Finlanda.

Putin merge prin fabrici şi uzine şi se laudă că-i scade inflaţia

În timp ce Europa se luptă cu o inflaţie cu două cifre în anumite ţări, Rusia prezintă cifre greu de crezut.

Un ofiţer care îl păzea pe Putin a fugit din Rusia. A dezvăluit detalii despre sănătatea şi viaţa secretă a liderului de la Kremlin

Un ofiţer care a lucrat direct pentru Vladimir Putin a declarat că a fugit din Rusia din cauza războiului din Ucraina şi a dezvăluit detalii despre liderul rus într-un interviu acordat site-ului de investigaţii Dossier Center.

Un jurnalist pro-Putin tună împotriva polonezilor: îi vom distruge cu bombe nucleare!

„Polonezii sunt următorii, le vom distruge oraşele”, jurnalistul pro-Kremlin Vladimir Soloviov a declarat acest lucru într-o intervenţie televizată.

Lukaşenko: Rusia ar putea pune arme nucleare strategice în Belarus

Armele nucleare strategice ruseşti ar putea fi desfăşurate în Belarus împreună cu o parte din arsenalul nuclear tactic al Rusiei, a declarat vineri preşedintele Belarusului, Alexander Lukaşenko.

Premierul spaniol Sanchez s-a întâlnit cu Xi Jinping

Cei doi lideri au discutat despre mijloacele de ieşire din conflictul din Ucraina. Sanchez l-a îndemnat pe Xi să discute cu Zelenski.

Putin scoate copii de grădiniţă la parada de 9 mai. Imagini de la repetiţii

În grădiniţele din Rusia se ţin repetiţii pentru parada de pe 9 mai, de Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste.

Un opozant a spus la televiziunea australiană ce s-ar întâmpla dacă Putin ar muri

Fără Putin, războiul s-ar termina imediat, consideră Leonid Volkov.

Putin vrea război cu NATO? Analiza conflictului din Ucraina

Întrebarea dacă preşedintele rus Vladimir Putin vrea un război cu NATO bântuie întreaga omenire de când dictatorul rus a declanşat invazia masivă a Ucrainei pe 24 februarie 2022.