vladimir putin

SUA sancţionează mai multe persoane din cercul de apropiaţi ai preşedintelui Putin. Cine sunt cei care suferă represaliile

Departamentul Trezoreriei SUA a sancţionat vineri alte "elite, lideri, oligarhi" de la Kremlin şi unii dintre membrii familiilor acestora pentru că "au permis războiul lui Putin împotriva Ucrainei", a precizat departamentul într-un comunicat citat de CNN.

Volodimir Zelenski a vorbit din nou cu Naftali Bennett despre un posibil summit cu Vladimir Putin

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vorbit din nou, sâmbătă seară, cu premierul Israelului, Naftali Bennett, despre un posibil summit la Ierusalim cu omologul său rus, Vladimir Putin, iar oficiali israelieni au anunţat că liderul de la Kremlin analizează propunerea.

InSecuritate. Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA la Bucureşti: Singurul mod de a preveni măcelul din Ucraina este ca sancţiunile împotriva lui Putin să fie mai mari

Invitat al emisiunii InSecuritate, Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA la Bucureşti, a afirmat că sancţiunile împotriva Rusiei, după invadarea Ucrainei, trebuie să fie extinse astfel încât nimeni să nu mai poată subvenţiona războiul lui Putin. În opinia sa, pentru oprirea liderului de la Kremlin e nevoie de o coaliţie formată nu numai din ţările […]

Super-iahtul Şeherezada i-ar aparţine lui Putin, potrivit Statelor Unite. Detaliul care l-a dat de gol pe preşedintele Rusiei

Potrivit diverşilor oficiali ai serviciilor de informaţii, Şeherezada, un iaht de 700 de milioane de dolari ancorat în Marina di Carrara din septembrie, ar putea fi deţinut de preşedintele rus.

Parisul, bombardat de Putin. Video-şoc al propagandei ucrainene, pentru a obţine o zonă de excludere aeriană peste ţară

Ştim cum arată şi ce retorică foloseşte propaganda rusă, dar cum arată propaganda ucraineană?

Liderii Franţei şi Germaniei au o nouă discuţie cu Vladimir Putin

Aceştia au mai avut un contact joi, când preşedintele Emmanuel Macron şi cancelarul Olaf Scholz au cerut Rusiei o încetare imediată a focului, anunţă BBC. Pe tot parcursul crizei, Macron a subliniat necesitatea de a menţine deschise canalele de comunicare cu Rusia şi a avut nouă conversaţii telefonice cu liderul de la Kremlin. Între timp, […]

Azi, InSecuritate, de la ora 19.00, pe SMART TV, şi de la ora 22.00, pe Aleph News. Invitat: fostul ambasador SUA, Adrian Zuckerman

Bogdan Niculae şi invitatul său, Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA la Bucureşti, vor discuta astăzi despre ultimele evoluţii ale războiului dintre Rusia şi Ucraina.

Kamala Harris, la Bucureşti: Vladimir Putin nu vrea diplomaţie serioasă, dar sancţiunile sunt severe

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu pare interesat în mod real de acţiuni diplomatice, a afirmat vicepreşedintele american, Kamala Harris, în cursul vizitei în România, avertizându-l pe liderul de la Kremlin că acţiunile sale vor atrage consecinţe "grave".

George Simion, la Varşovia: Vladimir Putin continuă politica stalinistă. E un criminal de război

Războiul dintre Rusia şi Ucraina determină ţările vecine celor două părţi aflate în conflict să-şi consolideze relaţiile. Este cazul Poloniei care a găzduit recent, la Varşovia, o şedinţă comună cu Guvernul României, precum şi vizita liderului AUR, George Simion.

Prof. dr. Vasile Neacşa: Vae Victis: Occident vs Rusia

Prof.dr. Vasile Neacşa afirmă că orice război aduce cu sine aşa-numitele gulere albe, politicieni şi contractanţi, în spatele cărora se află oamenii simpli, manevraţi cu cinism către primitivism, operaţiune la care asistăm şi acum în cazul războiului Rusia-Ucraina. Astfel că, mai spune prof.dr. Vasile Neacşa, în final învinşii sunt cei mulţi, cunoscuţi şi/sau anonimi, care […]

Putin: voluntarii sunt bineveniţi în lupta împotriva forţelor ucrainene

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a spus vineri că doreşte să accepte participarea voluntarilor la lupta împotriva forţelor ucrainene şi a aprobat trimiterea sistemelor de rachete capturate rebelilor sprijiniţi de ruşi din estul Ucrainei.

Va fi Vladimir Putin judecat pentru crime de război?

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris atacul ruşilor asupra unei maternităţi şi a unui spital de copii drept „crimă de război”.

Fostul cancelar german se întâlneşte cu Vladimir Putin, la Moscova, pentru discuţii privind încetarea războiului din Ucraina

Fostul cancelar german Gerhard Schröder se întâlneşte astăzi la Moscova cu preşedintele rus, Vladimir Putin, pentru discuţii privind încetarea războiului din Ucraina, relatează Politico, citând surse familiare cu acest subiect.

Jill Biden: Istoria se scrie în faţa noastră. Putem simţi că trecem linia care va împărţi lumea noastră în „înainte” şi „după”

Vorbind miercuri în faţa familiilor militarilor americani de la Fort Campbell din Kentucky, prima doamnă a SUA Jill Biden a abordat invazia rusă în Ucraina, afirmând că administraţia americană îl va trage la răspundere pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru acţiunile sale în această ţară.

Volomir Zelenski numeşte ameninţarea lui Putin cu arme nucleare o „cacealma”

Preşedintele ucrainean Volomir Zelenski a calificat ameninţarea preşedintelui rus Vladimir Putin de a recurge la arme nucleare drept o "cacealma".

Vladimir Putin a vorbit cu Olaf Scholz despre acţiunile diplomatice şi culoarele umanitare. Cancelarul Germaniei i-a cerut să oprească vărsarea de sânge

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a discutat, miercuri după-amiază, cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, despre "opţiuni" în "eforturile diplomatice" aflate în curs şi despre funcţionarea culoarelor umanitare în Ucraina, anunţă Kremlinul, conform cotidianului Le Figaro.

Rabinul din Dnipro, după ce Putin a ameninţat cu „denazidicarea” Ucrainei: „Rămânem aici, să ne apărăm oraşul”

La Dnipro, la 130 km de frontul de război, cel mai mare centru evreiesc din Europa rămâne deschis şi functional, condus de rabinul Meier Stambler.

„Modelul austriac” pentru Ucraina: a apărut ipoteza „neutralităţii perpetue”

La nivel diplomatic se discută o formulă de a obţine un acord cu Putin, fiind dat ca exemplu Austria, care este încă în UE şi printre „ţările asociate” NATO.

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene: Oamenii pot contribui la lupta împotriva lui Vladimir Putin reducând căldura în casele lor

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, a declarat că europenii pot contribui la lupta împotriva lui Vladimir Putin reducând încălzirea în casele lor, relatează The Guardian.

Studiu: Cum este finanţată puşculiţa de război a lui Putin?

Încasările europene din petrol sporesc puşculiţa de război a lui Putin cu 285 de milioane de dolari pe zi, arată studiul publicat de The Guardian.

Rusia interzice anumite exporturi de materii prime

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret care interzice exportul anumitor mărfuri şi materii prime, anunţă BBC.

AUR şi USR se războiesc din nou pe Facebook. Deputat USR, despre George Simion: „Credeam că a plecat deja în Rusia să îl ajute pe Putin!”

Deputaţii USR şi AUR se jignesc din nou pe Facebook. Deputatul USR Iulian Bulai îl acuză pe George Simion, deputatul şi co-preşedintele AUR, că ar fi aservit regimului putinist de la Moscova.

Kelemen Hunor: Ce face Rusia în Ucraina e criminal. Poziţia lui Viktor Orban este corectă

„Ceea ce face Federaţia Rusă este criminal, este inacceptabil! Orice agresiune împotriva unui stat suveran trebuie respinsă, trebuie condamnată ferm şi categoric. În al doilea rând, în acest moment, sunt extrem de multe victime civile, sunt lovite şi construcţiile civile şi oraşele, spitale, şcoli, ceea ce arată natura şi direcţia în care vrea să meargă […]

Câte medalii a câştigat Alina Kabaeva, înainte să-l cucerească pe Vladimir Putin

În vârstă de 38 de ani, Alina Kabaeva, partenera preşedintelui rus, a câştigat aurul olimpic în 2004 şi două campionate mondiale.

Ion Cristoiu: Vladimir Putin vrea să facă din Rusia de azi un fel de URSS ţaristă

Cu chiu cu vai, bătut la cap de o colegă din presă, mare iubitoare de cultură rusă, văd filmul lui Nichita Mihalkov, din 1994, Soare înşelător. De ce nu l-am văzut pînă acum, deşi – am înţeles eu, om bătrîn, de la tinerii de azi – poate fi şterpelit de pe Internet, nu-mi pot explica. […]

Volodimir Zelenski vrea să îl confrunte direct pe Vladimir Putin. Ministru de Externe: „Dacă Putin nu este speriat, să vină la întâlnire”

Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a declarat luni că Ucraina doreşte discuţii directe între preşedintele Volodimir Zelenski şi preşedintele rus Vladimir Putin, deoarece Kievul ştie că Putin este cel care conduce la Moscova.

Războiul din Ucraina, ziua a 12-a. Capitala, luată cu asalt. Negocierile dintre delegaţiile Federaţiei Ruse şi ale Ucrainei în Belarus s-au încheiat. Mihail Podolyak: „Există progrese”. A patra rundă de negocieri, în curând

UPDATE 20.00 Mihail Podolyak a postat un filmuleţ pe Twitter, imediat după finalizarea celei de-a treia runde de negocieri. „A treia rundă de negocieri s-a încheiat. Există progrese în ceea ce priveşte îmbunătăţirea logisticii coridoarelor umanitare… Vor continua consultările intensive cu privire la blocul politic de bază al reglementărilor, împreună cu încetarea focului şi garanţiile de securitate”. […]

Charles Michel a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a cerut oprirea conflictului militar

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a discutat, luni, cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi i-a cerut oprirea imediată a invaziei militare în Ucraina, stabilind menţinerea contactelor.

Adrian Zuckerman: Occidentul trebuie să fie mai hotărât în cazul Ucrainei

Fostul ambasador SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, afirmă într-un editorial publicat pe cepa.org, că sancţiunile occidentale nu au reuşit să oprească atacul Rusiei asupra Ucrainei şi, în aceste condiţii, Occidentul ar trebui să pluseze. Interzicerea achiziţiilor de petrol şi gaze ruseşti şi securizarea spaţiului aerian al Ucrainei prin implicarea NATO sunt propunerile lansate de fostul […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Putin i-a făcut pe ucraineni din ”popor care nu există” o naţiune puternică peste noapte şi i-a transformat în cruciaţi ai umanităţii

În discursul din 21 februarie, care a marcat începutul invaziei ruse a Ucrainei, Vladimir Putin spunea: „Trebuie înţeles că Ucraina nu a avut niciodată stat propriu, o tradiţie stabilă a statului adevărat. Abia din 1991 a copiat mecanic modelele occidentale, care sînt la fel de îndepărtate de istorie, pe cît sînt de îndepărtate de realitatea ucraineană”. Dar acum ucrainenii au propriul stat. Făuritorul Ucrainei pro-europene este însuşi Putin, care prin războiul pe care l-a declanşat, a semnat oficial certificatul de naştere al naţiunii ucrainene. Dacă într-adevăr înainte de agresiunea Federaţiei Ruse, Ucraina putea fi socotită o ”creaţie artificială sovietică”, aşa cum a socotit-o şi Putin, acum Ucraina există. Armata rusă o simte în fiecare zi.

Ion Cristoiu: De la Războiul din basme cultivat de presă la Războiul din realitate

Vor fi surprinşi mulţi din România la imaginile de pe Internet arătîndu-l pe Vladimir Putin stînd de vorbă la o masă despărţită în două de un rînd de flori cu stewardesele de la Aeroflot. Scriu de pe internet şi nu de pe televiziunile de ştiri, deoarece acestea n-au dat sau au dat trucat această imagine. […]

Page Six: „Amanta lui Putin se află în Elveţia, cu cei patru copii ai lor”

Potrivit publicaţiei, „Kabaeva, o gimnastă olimpică câştigătoare de aur, are patru copii cu liderul rus în vârstă de 69 de ani, dar cei doi nu au confirmat niciodată acest lucru”.

Federaţia Internaţională de Judo i-a îndepărtat pe Putin şi Rotenberg din toate funcţiile

Federaţia Internaţională de Judo i-a îndepărtat pe preşedintele rus Vladimir Putin şi pe miliardarul rus Arkady Rotenberg din toate funcţiile.

Macron şi Putin au discutat la telefon

În urma discuţiei telefonice, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin l-a asigurat pe Macron, preşedintele Franţei, că centrala nucleară de la Cernobîl este în siguranţă.

Surse: Oficialii de la Kremlin nu au ştiut că preşedintele rus Vladimir Putin va invada Ucraina

Oficialii de la Kremlin nu au ştiut că preşedintele rus Vladimir Putin va invada Ucraina şi au fost şocaţi de severitatea sancţiunilor occidentale impuse din această cauză, a relatat o agenţia independentă de investigaţii din Rusia, citată de Business Insider.

Putin: „Sancţiunile occidentale seamănă cu o declaraţie de război”

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, avertizează că sancţiunile venite din partea Occidentului seamănă cu o declaraţie de război.

Putin nu vrea ca Ucraina să adere la NATO şi continuă să acuze: ” Neo-naziştii din Ucraina nu cruţă oamenii”

Putin a repetat teza despre necesitatea de a proteja „ruşii din Donbass” prin „demilitarizarea şi denazificarea” Ucrainei. El cere consolidarea legislativă a unui statut neutru pentru Ucraina, care va exclude intrarea acesteia în NATO.

Vladimir Putin: „Ucraina produce arme nucleare şi a ucis 13.000 de ruşi din Donbass din 2014!”

Vladimir Putin a declarat că motivele pentru care a atacat Ucraina sunt protejarea civililor ruşi din Donbass şi dezarmarea Ucrainei.

Momentul ciudat din ultimul discurs al lui Putin care i-a intrigat pe analişti

Într-un nou discurs, difuzat pe 3 martie, la 8 zile de invadarea Ucrainei, Vladimir Putin i-a numit în repetate rânduri „eroi” pe soldaţilor ruşi care luptă în fosta ţară sovietică, anunţând că familiile celor căzuţi „7 milioane de ruble şi se va acorda o indemnizaţie lunară” (circa 58.000 de euro) şi vor exista forme de […]

Scutul antirachetă de la Deveselu. Ce este şi ce pericole poate intercepta

Acţiunile lui Vladimir Putin învie în sânul lumii occidentale imaginea celei mai întunecate himere ale istoriei recente: pericolul declanşării unui nou război mondial. În mod aproape inevitabil, un război total la nivel global ar include şi folosirea armelor nucleare, episod ale cărui consecinţe trebuie să rămână veşnic teoretice.