vot

Oltean: Am fost derutat de titlul legilor când am votat pentru scăderea TVA şi neimpozitarea pensiilor

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a fost derutat de titlul legilor, care "nu sugera nimic", atunci când a dat şi el un vot favorabil scăderii TVA la alimente şi neimpozitării pensiilor mici.

Borbely despre votul UDMR la TVA şi pensii: Probabil colegii s-au uitat la alt deget

Votul dat de UDMR pe legile de reducere a TVA şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei a fost "o scăpare" şi, "probabil, colegii s-au uitat la alt deget" când au urmat indicaţia liderului de grup, a declarat, joi, vicepreşedintele executiv al Uniunii, deputatul Laszlo Borbely.

Deputaţii UDMR au votat în cunoştinţă de cauza proiectele privind TVA şi pensiile mici

Viceliderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor Mate Andras Levente a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că deputaţii Uniunii au dat un vot în cunoştinţă de cauză pentru iniţiativa privind reducerea TVA pentru alimentele de bază şi cea care prevede neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 de lei.

COMENTARIU: Cu ochii închişi, parlamentarii legiferează

Parlamentarii merg la serviciu trei zile pe săptămână, din care cea mai mare parte o alocă înjurăturilor reciproce. Niciunul nu ratează momentul de a da o replică adversarului politic, sunt atenţi la orice reproş şi au grijă să-l întoarcă cu vârf şi îndesat.

Botiş: Şi eu am votat reducerea TVA. Legislativul s-a pronunţat, Executivul trebuie să aplice

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, miercuri, că atâta timp cât Legislativul s-a pronunţat asupra neimpozitării pensiilor mai mici de 2.000 de lei, Executivul trebuie să aplice, recunoscând că a votat şi el reducerea TVA la 5 % pentru alimentele de bază.

Ialomiţianu: Votul la reducerea TVA a fost o eroare, votul a fost pentru raportul de respingere

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, miercuri, că la votul privind proiectul de lege privind reducerea TVA la 5% la alimentele de bază a fost "o eroare", el precizând că a fost vorba despre un vot "pentru raportul de respingere".

Băsescu, întrebat dacă promulgă legea pensiilor: E atributul Curţii Constituţionale să se pronunţe

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că este atributul Curţii Constituţionale să se pronunţe în privinţa legii pensiilor şi a precizat că nu s-a uitat la scandalul din Camera Deputaţilor pe această temă.

Flutur: Nu avem nimic de ascuns, dorim să reluăm votul la Legea pensiilor dacă este cazul

Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, după şedinţa BPN al partidului, că membrii coaliţiei "nu au nimic de ascuns" şi doresc să fie reluat votul la legea pensiilor în Camera Deputaţilor "dacă este cazul", el criticând PSD pentru că "este foarte vocal din afară".

Colegiul Director al PDL a optat pentru remaniere guvernamentală, respingând depunerea mandatului

Membrii Colegiului Director al PDL au ales remanierea guvernamentală, cu 40 de voturi "pentru", nouă dintre liderii democrat-liberali optând pentru depunerea mandatului, fiind înregistrate de asemenea 10 abţineri, potrivit unor surse participante la şedinţă.

Senatul a adoptat OUG care modifică Legea finanţelor publice locale

Senatul a adoptat, marţi, cu 66 voturi "pentru" şi 50 "împotrivă", proiectul de lege privind adoptarea OUG de modificare a Legii finanţelor publice locale.

Moţiunea PNL împotriva ministrului Transporturilor a fost respinsă de Cameră

Moţiunea simplă depusă de liberali împotriva ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, a fost respinsă, luni seară, de plenul Camerei Deputaţilor, întrunind doar 112 voturi "pentru", 142 voturi "împotrivă" şi opt abţineri.

Judecătorul CC Valentin Zoltan Puskas: Eu am votat pentru neconstituţionalitate

Judecătorul CC Valentin Zoltan Puskas a declarat, vineri, la Antena 3, că a votat pentru neconstituţionalitatea unor prevederi din legile Guvernului, motivând că această opţiune este rezultatul convingerii sale juridice, care se referă la faptul că tăierea pensiilor este o măsură neconstituţională.

Deputatul Mircia Giurgiu va vota proiectele Guvernului Boc, chiar dacă va fi exclus din PDL

Deputatul Mircia Giurgiu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că va vota în Parlament proiectele Guvernului Boc, chiar dacă va fi exclus din PDL şi va rămâne independent.

Ridzi, Mihăilescu, Tabără, Voicu şi Pambuccian, printre absenţii la votul moţiunii de cenzură

Un număr de 13 deputaţi şi senatori au absentat, marţi, de la votul moţiunii de cenzură iniţiate de PSD şi PC, printre aceştia cei mai de notorietate fiind Monica Iacob Ridzi, Valeriu Tabără şi Varujan Pambuccian, dar şi senatorul Şerban Mihăilescu.

Piramidon, cretă, gumă de mestecat şi o monedă, găsite în urnele de vot la moţiunea de cenzură

Un piramidon, o bucată de cretă, cocoloaşe de gumă de mestecat şi o monedă au fost găsite în urnele de vot la moţiunea de cenzură.

Trandafir, Prigoană, Potor şi Severin, printre parlamentarii PDL care au votat pentru moţiune

Moţiunea de cenzură a fost votată, marţi, potrivit votului "cu bilele la vedere" de parlamentari ai PDL printre care deputaţii Teo Trandafir, Silviu Prigoană şi Cătălin Potor, senatorul Georgică Severin, precum şi deputatul Vasile Oajdea, exclus, luni, din PDL.

Moţiunea a fost respinsă. Guvernul va aplica măsurile de austeritate

Moţiunea de cenzură a PSD a picat cu 228 de voturi "pentru" faţă de 236 necesare, potrivit rezultatului oficial anunţat în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Potrivit anunţului, au fost înregistrate 197 de voturi "împotriva" moţiunii, 228 de voturi "pentru" şi trei voturi au fost anulate.

Votul moţiunii s-a încheiat – VIDEO

Deputaţii şi senatorii au încheiat, marţi, votul la moţiunea de cenzură, majoritatea parlamentarilor votând la vedere, demersul PSD fiind susţinut, alături de social-democraţi şi liberali, şi de câţiva dintre reprezentanţii arcului guvernamental.

Teo Trandafir, îmbrăţişată de Aura Vasile după ce a votat „pentru” la moţiunea de cenzură

Deputatul PDL Teo Trandafir a votat, marţi, la vedere, pentru moţiunea de cenzură, fiind felicitată apoi de deputatul PSD Aura Vasile, precum şi de alţi reprezentanţi ai PSD şi PNL.

Votul la moţiune, întrerupt temporar din cauza unei consiliere a lui Bănicioiu

Votul la moţiunea de cenzură a fost întrerupt, marţi, pentru câteva minute, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, solicitând personalului de pază îndepărtarea din plen a unei consiliere a deputatului PSD Nicolae Bănicioiu.

Aplauze de la parlamentarii PSD când Ciuhodaru de la UNPR a votat pentru moţiune

Deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru a votat, marţi, în favoarea moţiunii de cenzură, votul lui fiind întâmpinat cu aplauze de parlamentarii PSD şi sindicaliştii de la balcoane.

Franţa acceptă propunerea Germaniei de a suspenda dreptul de vot al ţărilor UE cu deficit excesiv

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a acceptat propunerea cancelarului german Angela Merkel privind suspendarea dreptului de vot al statelor Uniunii Europene (UE) care încalcă repetat limitele de deficit bugetar stabilite în interiorul Uniunii.

Geoană crede că vor fi folosite „tertipuri de supraveghere a votului”

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat marţi că, în opinia sa, la şedinţa comună a Parlamentului în care va fi votată moţiunea de cenzură vor fi folosite "tertipuri de supraveghere a votului".

Deputatul UNPR de Iaşi Tudor Ciuhodaru va vota moţiunea de cenzură

Deputatul UNPR de Iaşi Tudor Ciuhodaru a declarat, luni seară, că, foarte probabil, va vota moţiunea de cenzură, spunând că o va face şi pentru pacienţii săi de la Spitalul de Urgenţe din municipiu, care au nevoie de o îngrijire medicală corespunzătoare.

Parlamentul are programată, marţi, dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a PSD

Cele două Camere ale Parlamentului au programată, marţi dimineaţă, dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a PSD, calculele politice indicând, în principiu, că demersul social-democraţilor nu va întruni numărul necesar de voturi pentru ca Guvernul să fie considerat demis.

Teo Trandafir: Votez pentru moţiune. Să ai 75 – 80 de ani şi să-ţi taie cineva pensia, e neplăcut

Deputatul PDL Teo Trandafir a declarat, luni, pentru "Gândul", că va vota, marţi, moţiunea de cenzură pentru că nu poate susţine reducerea pensiilor.

Antoanella Motoc, candidatul propus de PDL, este noul judecător pentru CC

Rezultatul votului privind desemnarea judecătorului pentru CC a fost anunţat oficial la Senat, Antoanella Motoc, candidat propus de PDL, primind 71 de voturi, în timp ce liberalul Teodor Meleşcanu a obţinut 65 de voturi.

Succes fără precedent al separatiştilor flamanzi în alegerile legislative federale din Belgia

Separatiştii flamanzi din partidul N-VA au obţinut un adevărat triumf la alegerile legislative din Belgia, câştigând 29% din voturi în Flandra, conform proiecţiilor realizate de televiziunea publică VRT, pe baza rezultatelor parţiale.

Ponta: Cine votează împotriva moţiunii sau absentează nejustificat nu va mai fi în PSD

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri, după o şedinţă informală a conducerii partidului, că parlamentarii social-democraţi care vor vota împotriva moţiunii de cenzură sau vor absenta nejustificat de la vot nu vor mai fi în PSD.

Daniel Oajdea şi Clement Negruţ, cei doi deputaţi PDL care s-au abţinut la votul dat Guvernului Boc

Deputaţii PDL Daniel Oajdea şi Clement Negruţ sunt cei doi parlamentari democrat-liberali care s-au abţinut luni la votul din grupul parlamentar legat de susţinerea guvernului Boc.

Mihai Voicu este noul preşedinte al PNL Dolj

Fostul ministru pentru Relaţia cu Parlamentul Mihai Voicu este noul preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL Dolj, el obţinând majoritatea voturilor exprimate de către cei peste 440 de delegaţi prezenţi, duminică, la Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova.

Câmpanu: Este exclus ca UNPR să voteze în favoarea moţiunii de cenzură, dar s-ar putea abţine

Vicepreşedintele UNPR Liviu Câmpanu a declarat joi, la Suceava, că este exclus ca UNPR să voteze în favoarea moţiunii de cenzură, iar parlamentarii formaţiunii se vor abţine de la vot dacă nu vor fi preluate amendamentele Uniunii.

PSD: Votul deputaţilor pentru CC este valabil, conducerea Camerei să ia act

PSD susţine că votul deputaţilor pentru desemnarea unui judecător la Curtea Constituţională, la care Valer Dorneanu a obţinut 161 de voturi, este valabil şi cere conducerii Camerei să ia act de acesta şi să nu amâne sau să pericliteze desemnarea, conform Constituţiei, a unui nou membru al CC.

Preda: Legea lustraţiei s-a aprobat mult prea târziu, lustrabilii au terminat ce aveau de furat

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda consideră că Legea lustratiei s-a aprobat mult prea târziu, fără să mai aibă vreo importanţă în prezent, în condiţiile în care "lustrabilii au terminat ce aveau de furat şi acum au acceptat să devină lustraţi".

Comisia de învăţământ a Camerei a adoptat noua Lege a educaţiei

Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a adoptat, vineri, noua Lege a educaţiei, cu 16 voturi "pentru", 10 voturi "împotrivă" şi 5 abţineri.

Legea ANI a fost adoptată la Camera Deputaţilor

Noua Legea a ANI a fost adoptată, miercuri, la Camera Deputaţilor, cu 183 de voturi "pentru", zero voturi "împotirvă" şi 27 de abţineri, Senatul fiind Cameră decizională.

Ion Iliescu: Legea lustraţiei e o prostie, o lege de factură stalinistă

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, pentru ziarul "Gândul", referitor la prevederile proiectului legii lustraţiei, că "este total aberant să vii la nivelul anului 2010 cu o astfel de lege", care, în opinia sa, este una "de esenţă stalinistă".

Teo Trandafir: Voi fi un om politic atipic şi voi încerca să-mi fac datoria de cetăţean

Candidatul PDL pentru un mandat de deputat în Colegiul 19, Teo Trandafir, a declarat, după ce numărătoarea paralelă a dat-o drept câştigătoare, că va fi un politician atipic şi a mulţumit PDL.

Votul în Colegiul 19 s-a încheiat

Procesul de votare în Colegiul 19, pentru un mandat de deputat disputat de Liliana Mincă (PSD-PC) şi de Teo Trandafir (PDL), s-a încheiat, duminică seară, la ora 21.00.

Teo Trandafir: Dacă faci un lucru singur poţi rata; dacă ai alţi oameni alături, te gândeşti la ei

Candidatul PDL pentru un madat de deputat în Colegiul 19, Teo Trandafir, a declarat, duminică, la vot, unde a venit însoţită de fiica sa, că are emoţii, apreciind însă că, dacă faci un lucru singur, poţi să ratezi, dar când ai alţi oameni alături, trebuie să te gândeşti la ei.