voturi

Băsescu: România nu e singura ţară în care politicienii au cumpărat voturi cu bani publici

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în Parlament, că România nu este singura ţară în care politicienii au avut neinpiraţia să cumpere voturi cu bani publici, menţionând că ţara noastră are "şansa uriaşă" de a avea o datorie mică în comparaţie cu alte state din UE.

Cum a votat publicul la „Românii au talent”

Primii doi clasaţi, Adrian Ţuţu şi Narcis Iustin Ianău, au adunat împreună, luni seară, peste 53% din sms-urile şi apelurile telefonice ale telespectatorilor care au votat la "Românii au talent". Primul clasat a fost însă Adrian, orfanul care cântă rap, cu 29,29% din voturi, urmat de contratenorul Narcis, la aproape 5 procente distanţă, cu 24,40% din voturi.

Parlamentul a adoptat bugetul de stat pe 2011

Parlamentarii au adoptat, miercuri, în şedinţă comună, bugetul de stat pe anul 2011, cu 207 voturi "pentru", 143 "împotrivă" şi nicio abţinere. Preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, a cerut parlamentarilor să îşi exprime votul în legătură cu bugetul de stat pe 2011, iar deputaţii şi senatorii au votat prin ridicarea mâinilor.

COMENTARIU: PSD a pierdut peste noapte voturile la moţiune, câştigând în schimb ratingul TV

PSD pare a fi pierdut, în noaptea de marţi spre miercuri, voturile pe care Victor Ponta anunţa, optimist, că reuşise să le strângă pentru demiterea Guvernului Boc, ridicându-se întrebarea dacă le-a avut vreodată sau a jucat la cacealma.

Gândul: Moţiunea a picat

Guvernul Boc rămâne în funcţie. Opoziţia nu a reuşit să strângă cele 236 de voturi necesare pentru dărâmarea Executivului, potrivit Gândul.

Ponta: Ne lipsesc patru voturi pentru a trece moţiunea de cenzură

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că opoziţiei îi mai lipsesc doar patru voturi pentru ca moţiunea de cenzură care va fi votată miercuri să fie adoptată în Parlament.

Băsescu: Cel puţin din 2000 încoace, toate partidele au guvernat pentru voturi, nu pentru ţară

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat joi seară la TVR că toate partidele care au guvernat România "cel puţin în ultimii zece ani" au preferat să sacrifice dezvoltarea ţării în favoarea voturilor, apreciind că o criză precum aceasta poate fi depăşită doar prin responsabilitate.

Modificarea Legii ANI nu a întrunit voturile necesare aprobării unei legi organice

Proiectul de modificare a Legii ANI nu a întrunit, miercuri, numărul necesar de voturi, 167, pentru a fi adoptată, având în vedere că este o lege organică, fiind exprimate 151 de voturi "pentru", două "împotrivă" şi 49 de abţineri.

Schimb de replici Antonescu-Boc la dezbaterea despre Constituţie de la TVR

Premierul Emil Boc, preşedinte al PDL, şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, au avut, joi seară, la TVR, un schimb de replici pe tema rezultatului referendumului din 2009, liberalul acuzându-l pe şeful Guvernului că face intenţionat o eroare când spune că toţi românii au votat pentru unicameralism.

Nichita: Sper ca echipa PSD să iasă întărită din acest Consiliu Naţional

Vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita, care a pierdut, joi seară, în faţa lui Adrian Năstase, competiţia pentru preşedinţia Consiliului Naţional, a declarat că speră ca echipa PSD să iasă întărită din această reuniune a Consiliului.

Liberalii au votat în BPC Statutul lui Antonescu, cu liste, fără funcţia de prim-vicepreşdinte – surse

Liderii PNL au adoptat, miercuri, în BPC, proiectul propus de Crin Antonescu pentru modificarea Statutului, care presupune alegerea noii conduceri a partidului prin vot pe liste şi renunţarea la funcţia de prim-vicepreşedinte, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse liberale.

Vanghelie: Se înşeală cine crede că vine cu delegaţii în buzunar şi-i scoate la vot câte unul

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, luni, că "viziunea" partidului este deja creată în ceea ce priveşte noua structură de conducere, el apreciind că liderii de filiale care cred că vin la Congres cu delegaţii în buzunar, pentru a-i pune să voteze cum vor ei, se înşeală.

Parlamentul a aprobat numirea lui Popa şi Constantinescu în CSA

Parlamentul a aprobat, joi seară, în plen, numirea Danielei Popa şi a lui Dan Constantinescu ca membri ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Parlamentul a votat bugetul CNVM şi l-a numit membru al Comisiei pe Kralik Lorand

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, joi, bugetul CNVM pe 2010, în valoare de 45 de milioane de lei, numindu-l, de asemenea, pe Kralik Lorand ca membru al Comisiei.

Amendamentul prin care se scade CASS de la 6,5% la 5,5%, adoptat şi de plenul Parlamentului

Parlamentarii au adoptat, marţi seară, cu unanimitate de voturi, amendamentul admis de comisiile de buget-finanţe, prin care se scădea cota CASS de la 6,5% la 5,5%.

Mihai Şeitan, avizat favorabil pentru portofoliul Muncii

Mihai Şeitan, propus pentru funcţia de ministru al Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, a fost avizat, marţi, pentru portofoliul Muncii, de către comisiile parlamentare de specialitate, primind 38 de voturi "pentru", 17 "împotrivă" şi trei abţineri.

Realegerea lui Băsescu este un simbol al calităţilor sale de lider, afirmă preşedintele pakistanez

Preşedintele pakistanez, Asif Ali Zardari, l-a felicitat pe omologul său român, Traian Băsescu, pentru realegerea în funcţie, apreciind că aceasta este un simbol al calităţilor sale de lider, relatează Associated Press of Pakistan.

Cătălin Croitoru a renunţat la portofoliul Educaţiei – surse

Deputatul Cătălin Croitoru, avizat de colegiul Ditrector al PDL pentru portofoliul Educaţiei, Tineretului şi Sportului, ar fi renunţat la nominalizare, în urma discuţiilor din cadrul şedinţei de Guvern de sâmbătă, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid.

Antonescu: Am pierdut clar bătălia cu Băsescu, resimt o frustrare politică

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, la Antena 3, că el şi Mircea Geoană au pierdut clar bătălia cu Traian Băsescu, menţionând că resimte "o enormă frustrare" politică şi că nu este de acord cu cei care îi atribuie vina exclusiv liderului PSD.

Băsescu a fost validat în funcţia de preşedinte

Curtea Constituţională l-a validat, luni, pe Traian Băsescu în funcţia de Preşedinte al României, el întrunind cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate.

Turcan: Preşedintele Băsescu îi va da lui Geoană înregistrarea, după validarea alegerilor

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Valeriu Turcan, susţine, într-o declaraţie remisă luni MEDIAFAX, că, aşa cum a promis, preşedintele Traian Băsescu îi va da lui Mircea Geoană înregistrarea, după validarea alegerilor, Turcan neprecizând însă dacă este vorba despre cea difuzată pe Internet.

Boc: PSD caută argumente pentru a-şi spăla imaginea de partid învins

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, sâmbătă, referitor la afirmaţiile purtătorului de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, că PSD caută argumente pentru a-şi spăla imaginea de partid învins, jignind românii din diaspora.

După verificarea buletinelor din 27 de judeţe, 629 de voturi valabile- Băsescu, 552- Geoană – surse

Membrii BEC au numărat, după verificarea buletinelor de vot declarate nule în 27 de circumscripţii electorale, 629 de voturi valabil exprimate pentru Traian Băsescu şi 552 pentru Mircea Geoană, susţin surse politice.

BEC a întrerupt renumărarea buletinelor de vot nule

Membrii Biroului Electoral Central (BEC) au întrerupt, sâmbătă, renumărarea buletinelor de vot declarate nule, din cauza oboselii, dat fiind că au lucrat pe tot parcursul nopţii, urmând să reia procedura duminică dimineaţă.

PSD cere expertizarea grafologică a declaraţiilor pe proprie răspundere

Purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, a declarat, sâmbătă, că formaţiunea sa solicită expertizarea grafologică a declaraţiilor pe proprie răspundere semnate de votanţii din secţiile speciale.

Presa străină comentează decizia CC privind renumărarea voturilor nule

Presa străină comentează decizia Curţii Constituţionale de renumărare a voturilor declarate nule în scrutinul prezidenţial, notând că este puţin probabil ca această măsură să schimbe rezultatul alegerilor câştigate la limită de Traian Băsescu.

Renumărarea voturilor nule se face la BEC, în Bucureşti

Verificarea şi renumărarea buletinelor de vot declarate nule se va face la sediul BEC, în Bucureşti, începând de vineri seară, a declarat pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

Dragnea: Probele transmise la CC ne ajută să dovedim că au fost fraudate peste 100.000 de voturi

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că probele transmise la CC dovedesc că au fost fraudate peste 100.000 de voturi, cifra fiind însă considerabil mai mică decât cea avansată, marţi, de Dan Nica, vicepreşedinte al formaţiunii, care vorbea de 136.000 de voturi fraudate.

Nica: Voturile fraudate, peste 136.000, fraudarea a avut caracter naţional, sistematic

Vicepreşedintele PSD Dan Nica a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că, din verificările şi estimările PSD, voturile fraudate depăşesc 136.000, el precizând că fraudarea prezidenţialelor în turul doi, în favoarea lui Traian Băsescu, a avut un caracter naţional, sistematic şi premeditat.

Videanu: Băsescu a obţinut 50,33% din voturi, Geoană- 49,67%

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a anunţat, luni, că PDL a finalizat numărarea voturilor din toate secţiile, iar rezultatele arată că Traian Băsescu a obţinut un al doilea mandat de preşedinte, cu 50,33% din voturi, iar Mircea Geoană a obţinut 49,67% din voturi.

AFP: Lovitură de teatru în alegerile prezidenţiale din România – VIDEO

Lovitură de teatru în alegerile prezidenţiale din România - după ce sondajele de tip exit-poll acreditau ideea că a pierdut alegerile, preşedintele Traian Băsescu îl devansează luni pe rivalul său social-democratul Mircea Geoană, conform primelor rezultate parţiale, comentează AFP.

Geoană: Prezenţa mea la PNL, un gest istoric

Mircea Geoană, credidat de exit-poll-uri drept câştigător al alegerilor prezidenţiale, a declarat, duminică seară, că prezenţa sa la sediul PNL este un gest istoric şi că el şi Crin Antonescu au demonstrat că ştiu să închidă "un capitol greu şi complicat" al istoriei naţionale în ultimii 20 de ani.

BEC: Peste 600.000 de voturi în secţiile speciale din toată ţara

Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, duminică seară, că în secţiile speciale din întreaga ţară au fost exprimate, până la închiderea urnelor, 617.135 de voturi.

Becali: PNG îl susţine necondiţionat pe Mircea Geoană în turul doi

PNG îl susţine necondiţionat pe Mircea Geoană în tuturul al doilea al alegerilor prezidenţiale, a declarat sâmbătă, liderul PNG George Becali, după o şedinţă a Consiliului Naţional al acestui partid.

BBC: Băsescu şi Geoană vor duce o luptă strânsă pentru voturile celorlalţi candidaţi

Traian Băsescu şi Mircea Geoană vor duce o luptă strânsă până la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din România, pentru a câştiga voturile obţinute de ceilalţi participanţi la primul tur de scrutin, comentează BBC News Online.

Lionel Messi, cel mai bun fotbalist al anului în Europa

Jucătorul formaţiei FC Barcelona, Lionel Messi, a câştigat premiul Onze d'Or (11-le de aur) acordat de publicaţia franceză Onze Mondial pentru cel mai bun fotbalist al anului în Europa, informează publicaţia As, citând site-ul oficial al grupării catalane.

Michael Bloomberg, reales primar al oraşului New York

Michael Bloomberg, în vârstă de 67 de ani, a fost reales marţi primar al oraşului New York pentru al treilea mandat de patru ani într-o cursă mult mai strânsă decât se prevăzuse cu adversarul său democrat Bill Thompson, potrivit presei americane.

Adrian Rădulescu, aviz negativ din partea comisiilor parlamentare

Adrian Rădulescu, propus ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a primit aviz negativ din partea celor patru comisii parlamentare care l-au audiat miercuri, cu 43 de voturi "împotrivă" şi 26 "pentru".

Alegeri Afganistan: Abdullah Abdullah cere înlocuirea preşedintelui Comisiei Electorale

Abdullah Abdullah, adversarul preşedintelui afgan Hamid Karzai în al doilea tur al scrutinului prezidenţial, a cerut luni demiterea şefului Comisiei Electorale Independente (IEC), însărcinat cu organizarea alegerilor şi numărarea voturilor.

Alegeri Afganistan: „Provocări enorme” pentru organizarea celui de-al doilea tur – ONU

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a salutat marţi anunţul organizării unui al doilea tur al alegerilor prezidenţiale afgane, dar a avertizat că vor exista "provocări enorme" pentru organizarea satisfăcătoare a acestuia.