z pad

Primarul Moscovei le reproşează meteorologilor că nu au anticipat ninsorile abundente

Primarul Moscovei, Iuri Lujkov, este "extrem de nemulţumit" de activitatea meteorologilor locali, din cauza incapacităţii de a anticipa ninsorile abundente care au paralizat capitala rusă luni seara, a afirmat, marţi, purtătorul său de cuvânt.

Strat de zăpadă de până la 10 centimetri în Masivul Retezat

Stratul de zăpadă din Masivul Retezat are o grosime între cinci şi zece centimetri, la altitudini de peste1.200 de metri, după ce, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în zonă a căzut prima ninsoare din luna decembrie a acestui an.

Drumuri din Harghita şi Cluj, afectate de ninsori

Mai multe drumuri din Harghita şi Cluj au fost afectate de ninsorile căzute în noaptea de marţi spre miercuri.

Zăpada de 25 de centimetri în Pasul Gutâi

Ninsorile au continuat să cadă în judeţul Maramureş, în noaptea de marţi spre miercuri, iar stratul de zăpadă a atins peste 25 de centimetri în Pasul Gutâi, traficul desfăşurându-se în condiţii de iarnă pe DN 18 şi pe DJ 184.

Circulaţia rutieră în Pasul Tihuţa, blocată de zăpadă şi viscol (Video)

Circulaţia rutieră pe DN 17 este blocată, marţi după-amiază, în Pasul Tihuţa, din cauza zăpezii şi a viscolului, care a început să bată cu o viteză de peste o sută de kilometri la oră.

Harghita: Circulaţie îngreunată de zăpadă

Circulaţia se desfăşoară cu dificultate în zonele înalte ale judeţului Harghita, precum Pasul Bucin (DN 13 B) şi Vârful Creanga (DN 15), din cauza zăpezii depuse pe carosabil în urma ninsorilor care au început de miercuri dimineaţă, după ora 04.00.

Risc ridicat de avalanşă în Munţii Făgăraş

Stratul de zăpadă în Munţii Făgăraş a depăşit înălţimea de trei metri, pentru prima dată în acest an, iar riscul de producere a avalanşelor este de gradul al patrulea, pe o scală de la unu la cinci.

Tânărul surprins de avalanşă a fost găsit mort

Tânărul din Constanţa, surprins de avalanşă în zona Vârfu cu Dor, în timp ce cobora cu snowboard-ul de la cota 2000 spre cota 1.400, a fost găsit mort, duminică, de salvamonitştii din Sinaia.

Traficul rutier în Vama Bechet a fost reluat

Autotrenurile care au staţionat aproximativ 24 de ore pe marginea drumului din Portul Bechet şi au format o coloană de câţiva kilometri şi-au reluat, sâmbătă, drumul spre Bulgaria, după ce autorităţile din ţara vecină au dat undă verde.

Circulaţia camioanelor, interzisă în Bulgaria

Circulaţia camioanelor pe şoselele din Bulgaria a fost interzisă vineri după-amiază, din cauza căderilor masive de zăpadă, vehiculele de mare tonaj care tranzitează vama Ruse fiind dirijate spre parcări.

Gândul: 40.000 de români se vor înghesui în weekend pe Valea Prahovei

Proprietarii de hoteluri şi de pensiuni de la munte îşi freacă mâinile de mulţumire: zăpada le va aduce o mulţime de turişti în acest weekend, dornici să schieze ori să se relaxeze, după ce în luna ianuarie vremea nu prea a ţinut cu ei.

Primăriile de sector, pregătite să lupte cu zăpada

Primăriile sectoarelor 1, 2, 3, 4 şi 6 din Bucureşti au dispus, joi, măsuri de intervenţie pentru îndepărtarea zăpezii şi au pregătit utilajele pentru deszăpezire, în condiţiile în care meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ninsori pentru mai multe judeţe şi pentru Capitală.

Circulaţie îngreunată pe mai multe drumuri naţionale şi pe A1

Circulaţia se desfăşoară cu greutate, joi, pe mai multe drumuri naţionale şi pe Autostrada Bucureşti - Piteşti, din cauza ninsorilor abundente, meteorologii emiţând o avertizare Cod galben valabilă de joi, ora 15.00, până sâmbătă, ora 2.00, informează Centrul Infotrafic.

Circulaţie îngreunată în Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, din cauza zăpezii

Circulaţia este îngreunată, marţi dimineaţă, pe drumurile din judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Sălaj, din cauza ninsorilor căzute în cursul nopţii de luni spre marţi, probleme fiind înregistrate în muncipiul Baia Mare, pe DN 1C între judeţele Sălaj şi Maramureş şi pe E81 Zalău-Cluj-Napoca.

Condiţii optime de schi, în Parâng şi Retezat

Stratul de zăpadă depăşea, vineri, cincizeci de centimetri în staţiunile din Valea Jiului, Parâng şi Straja, şi peste patruzeci de centimetri în Retezat, la Râuşor, unde condiţiile de schi sunt optime, după ce administratorii au folosit utilajele de bătătorit zăpada pentru pregătirea pârtiilor.

Circulaţie afectată de zăpadă, în Argeş şi Dâmboviţa

Traficul pe DN 7, în zona argeşeană Drăganu, pe Dealu Negru, a fost reluat, joi la prânz, după o oră de blocaj din cauza zăpezii, însă apoi s-a circulat cu greutate din cauza coloanelor de maşini formate în ambele sensuri în perioada în care traficul a fost oprit.

Condiţii optime de schi în Parâng

Stratul de zăpadă depăşeşte, vineri, patruzeci de centimetri în staţiunile din Valea Jiului, Parâng şi Straja, unde condiţiile de schi sunt optime, după ce administratorii au folosit utilajele de bătătorit zăpada pentru pregătirea pârtiilor.

Traficul maşinilor de tonaj greu, rstricţionat în Pasul Gutâi

Circulaţia se desfăşoară cu dificultate, luni dimineaţă, pe toate drumurile din judeţul Maramureş, care sunt acoprite cu zăpadă în urma ninsorilor căzute în ultimele opt ore, iar în Pasul Gutâi a fost interzis traficul maşinilor cu masa de peste 3,5 tone.

Peste trei sute de tamponări în Capitală, joi noaptea

Peste 300 de tamponări au avut loc în Capitală, în noaptea de joi spre vineri, cu aproape o sută mai mult decât într-o zi obişnuită, în condiţiile în care a nins.

Franţa: Sute de turişti, inclusiv români, blocaţi pe autostrăzi din cauza ninsorilor

Aproximativ 600 de persoane rămase blocate pe autostrăzi din Franţa, majoritatea români şi marocani, au fost găzduiţi joi într-o sală polivalentă din localitatea Orange (regiunea Provence), informează publicaţia La Provence în ediţia electronică.

Circulaţia pe mai multe drumuri naţionale se desfăşoară cu dificultate

Circulaţia pe mai multe drumuri naţionale din judeţele Gorj, Cluj, Harghita, Covasna, Argeş, Alba, Sibiu, Vrancea şi Vâlcea se desfăşoară, marţi, cu dificultate, din cauza zăpezii, informează Centrul Infotrafic.

Risc crescut de avalanşă în Munţii Făgăraş

Salvamontiştii avertizează asupra riscului de avalanşă de gradul al treilea, pe o scară de la unu la cinci, în Munţii Făgăraş, în urma căderilor de zăpadă din ultimele 24 de ore, însoţite de viscol puternic.

Căderi record de zăpadă în Austria

Circulaţia feroviară şi rutieră a fost perturbată vineri în sudul Austriei, din cauza căderilor abundente de zăpadă, care au provocat şi întreruperi în alimentarea cu energie electrică, iar autorităţile au avertizat asupra riscurilor majore de producere a avalanşelor.

Sute de mii de americani, fără energie electrică din cauza intemperiilor

Nord-estul Statelor Unite este afectat de numeroase pene de curent, sute de mii de americani rămânând vineri fără curent electric timp de mai multe ore din cauza intemperiilor însoţite de polei.

Poiana Braşov: Din 16 decembrie se deschide sezonul de schi

Sezonul de schi din Poiana Braşov se va deschide oficial în data de 16 decembrie cu o serie de spectacole, cu toate că iubitorii de schi au luat deja cu asalt pârtiile de două săptămâni.

Circulaţie îngreunată pe mai multe drumuri naţionale, din cauza zăpezii

Circulaţia pe unele drumuri naţionale din judeţele Gorj, Alba, Hunedoara, Vâlcea, Cluj, Covasna şi Harghita este îngreunată, miercuri, din cauza zăpezii, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Harghita: 11 localităţi, fără electricitate din cauza ninsorii

Unsprezece localităţi din Harghita sunt, în continuare, fără electricitate, în alte cincisprezece din cele 26 de localităţi care au rămas fără curent luni, din cauza ninsorilor abundente şi a copacilor căzuţi, fiind restabilită furnizarea energiei electrice.

Risc însemnat de avalanşe în Munţii Făgăraşului

Salvamontiştii avertizează asupra riscului crescut de avalanşe în Munţii Făgăraşului, ca urmare a căderilor de zăpadă din ultimele 24 de ore, însoţite de vânt puternic.

Circulaţia pe mai multe drumuri naţionale este îngreunată din cauza zăpezii (Video)

Circulaţia pe mai multe drumuri naţionale este îngreunată, luni dimineaţă, din cauza zăpezii depuse în urma ninsorii din ultimele ore, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române, care precizează că până în prezent nu sunt artere cu trafic oprit din cauza condiţiilor meteorologice.

Harghita: Circulaţie îngreunată, trenuri întârziate şi localităţi fără curent electric din cauza zăpezii

Circulaţia se desfăşoară cu dificultate, luni dimineaţă, pe toate drumurile din judeţul Harghita, unde s-au înregistrat căderi masive de zăpadă, astfel că DN 13B, în Pasul Bucin, s-a îngustat din cauza omătului depus, iar drumul E 578 a fost blocat la Ditrău din cauza unui tir care a derapat.

Cluj: Copaci şi stâlpi doborâţi de vânt şi drumuri blocate din cauza zăpezii

Mai mulţi copaci şi stâlpi de electricitate şi de telefonie au fost doborâţi de vântul puternic, în ultimele 24 de ore, în judeţul Cluj, iar trei drumuri comunale au fost blocate din cauza zăpezii şi a viscolului.

Ceaţa şi zăpada îngreunează circulaţia pe mai multe drumuri naţionale

Circulaţia pe mai multe drumuri naţionale este îngreunată, joi dimineaţă, din cauza zăpezii, iar pe unele porţiuni de drum vizibilitatea este redusă sub o sută de metri din cauza ceţii, informează Centrul Infotrafic din Poliţia Română.

Pârtiile din Poiana Braşov şi Predeal, pline de turişti (Video)

Pârtiile din Poiana Braşov şi Predeal au fost luate cu asalt, în acest week-end, de sute de turişti din toată ţara, aceştia preferând să se bucure de vremea frumoasă de afară şi de zăpadă decât să meargă la vot.

Harghita: Trafic dificil pe DN 15 şi pe DN 13 B din cauza zăpezii şi a căderilor de arbori

Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, miercuri dimineaţă, în judeţul Harghita, pe DN 15 Toplița-Borsec și pe DN 13 B, în Pasul Bucin, din cauza zăpezii şi a arborilor doborâţi de vânt.

Circulaţie îngreunată de zăpadă pe toate drumurile din judeţul Suceava

Circulaţia rutieră în judeţul Suceava se desfăşoară în condiţii de iarnă în urma ninsorilor din noaptea de marţi spre miercuri, fără să fie înregistrate blocaje, iar echipe de deszăpezire acţionează pe majoritatea traseelor împrăştiind materiale antiderapante.

Zăpadă de 81 de cm şi risc de avalanşe în Bucegi şi Făgăraş

Stratul de zăpadă format pe munţi după ninsorile căzute în ultimele zile măsoară până la 81 de centimetri, iar în zonele de abrupt din Masivul Bucegi şi Munţii Făgăraş există risc de producere a unor avalanşe, avertizează salvamontiştii.

Pericol de avalanşe în Munţii Rodnei

Salvamontiştii din Bistriţa-Năsăud avertizează că este pericol de avalanşe în Munţii Rodnei, în special în Valea Cobăşel, în amonte de localitatea Rodna, unde versantul este stâncos, iar zăpada căzută în ultimele zile ar putea să alunece în orice moment.

Harghita: DN 13 B, închis pe timpul nopţii, a fost redeschis circulaţiei

Drumul Naţional 13 B Praid-Bucin-Gheorgheni, care a fost închis, pe parcursul nopţii de duminică spre luni, din cauza copacilor care cădeau pe carosabil doborâți de vântul puternic, a fost redeschis circulaţiei, luni dimineaţă, după ce condiţiile meteorologice s-au îmbunătăţit.

Un grup de elevi aflaţi la Padina, duşi spre case cu maşini ale jandarmilor

Cei 17 elevi şi doi profesori aflaţi la o cabană din Padina au plecat din zonă, duminică după-amiază, cu trei maşini ale Jandarmeriei şi Serviciului Salvamont Dâmboviţa, care îi vor duce până la Sanatoriul Moroieni, de unde vor fi preluaţi de un autocar.

Circulaţie rutieră dificilă pe DN 1, la Comarnic, din cauza ninsorii

Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, duminică după-amiază, pe Drumul Naţional 1, în zona oraşului prahovean Comarnic, unde ninge abundent, iar vizibilitatea este redusă, şoferii fiind nevoiţi să conducă cu viteze de cel mult 20-30 de kilometri la oră.