zgonea

Zgonea: Am primit demisia deputatului Dinu C. Giurescu, ales vicepreşedinte al Academiei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, marţi, că a primit demisia lui Dinu C. Giurescu (PC) din funcţia de deputat, ca urmare a alegerii sale în funcţia de vicepreşedinte al Academiei Române, cele două poziţii fiind incompatibile.

Zgonea: Deputaţii trebuie să se implice în eurocampanie, dar şi să legifereze, vom găsi soluţie

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că sâmbătă începe oficial campania pentru PE şi că trebuie să găsească un mix de program al Camerei pentru această perioadă deoarece deputaţii trebuie să se implice în campanie, dar şi să legifereze.

Zgonea cere parlamentarilor să nu se jignească în campanie: Să nu ne cerem scuze apoi pe la colţuri

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că, în perioada campaniei electorale pentru europarlamenatre, nu îşi doreşte ca Parlamentul României să fie "un generator de limbaj violent", precizând că le-a cerut colegilor parlamentari să nu se jignească până pe 25 mai.

Zgonea: Antonescu e în stare să-l numească pe Băsescu premier, dacă ajunge preşedinte

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, scrie pe contul său de Facebook că liderul liberal Crin Antonescu e în stare să se răzgândească şi să aibă încredere acum în Mihai Răzvan Ungureanu, iar dacă ar ajunge şeful statului, e în stare să îl numească pe Traian Băsescu premier.

Zgonea îi scrie lui Băsescu, arătând că respinge orice încercare de influenţare a votului deputaţilor

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, i-a transmis, joi, o scrisoare şefului statului, în care îl informează că respinge orice încercare de influenţare a votului deputaţilor în cazul proiectului de lege privind acciza la carburanţi şi îi cere să se menţină limitele mandatului constituţional.

Zgonea: Am primit scrisoarea preşedintelui, nu am obligaţia să o prezint plenului. Băsescu face lobby

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că a primit scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu în privinţa OUG pentru acciză, menţionând că nu există obligaţia de a o prezenta Biroului permanent sau plenului.

Zgonea: Băsescu a cerut să stea în jilţ la plenul pe tema NATO, eu sunt obligat să respect cererea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, miercuri, că preşedintele Traian Băsescu a cerut ca la şedinţa solemnă privind aniversarea a 10 ani de aderare la NATO să stea în jilţ, atătând că obiectul este folosit în protocol pentru preşedinte şi că şedinţa a respectat procedurile.

Zgonea: NATO să adopte o poziţie fermă în soluţionarea conflictelor din apropierea graniţelor sale

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, la conferinţa cu tema "Profilul României în NATO la 10 ani după integrare", că Alianţa trebuie să adopte o poziţie fermă în privinţa soluţionării conflictelor prelungite din apropierea graniţelor sale.

Zgonea: Băsescu nu poate dispune parlamentarilor cum să voteze;poate retrimite însă proiectul de lege

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că şeful statului, Traian Băsescu, nu poate dispune parlamentarilor cum să voteze în privinţa accizei, el arătând că preşedintele poate retrimite însă la Parlament proiectul de lege de aprobare a Ordonanţei privind acciza.

Băsescu i-a scris lui Zgonea, cerând Camerei să respingă OUG privind acciza la combustibil. Voi transmite o scrisoare fiecărui deputat

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, miercuri, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, scrisoarea în care solicită respingerea prevederilor referitoare la acciza de 7 eurocenţi din proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 111/2013. Preşedintele a declarat, la aeroport, înainte de plecarea la Summit-ul UE-Africa, că va transmite câte o scrisoare fiecărui deputat, similară celei transmise preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Zgonea a informat Parlamentul despre extinderea operaţiunilor de la aerodromul Kogălniceanu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a citit, marţi, în plenul comun al Parlamentului, scrisoarea transmisă de şeful statului, Traian Băsescu, privind solicitarea Ambasadei SUA de extinderea a operaţiunilor actuale la aerodromul Mihail Kogălniceanu.

Orban, lui Zgonea: Trebuia să-l întrerupeţi pe Ponta când a vorbit vrute şi nevrute în plen

Deputatul PNL Ludovic Orban i-a spus în plen lui Valeriu Zgonea că trebuia să-l întrerupă la dezbaterea cerută de PNL pe premierul Ponta care "a vorbit vrute şi nevrute" pe alte teme, fără să se refere la reducerea CAS şi scutirea impozitului pe profitul reinvestit, iar Zgonea i-a tăiat microfonul.

Zgonea: Nu cred că Rusia va încerca să se extindă în Transnistria

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, că nu crede că Rusia "se va extinde în Transnistria", apreciind că aceasta nu poate ocupa "peste noapte" toate spaţiile cu populaţie rusofonă.

Zgonea a primit cadou la Cluj o cremă anti-îmbătrânire: Nu o voi folosi, i-o voi da tatălui meu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a primit, joi, în timpul unei vizite la Salonul de inventică Pro Invent de la Cluj-Napoca, o cutie cu cremă anti-îmbătrânire din partea unor cercetători de la UMF, el spunând că nu va folosi crema, pentru că nu are nevoie, şi i-o va da tatălui său.

Zgonea: Tăriceanu, apreciat în sondaje în primii 5-6 oameni ce pot candida la cea mai înaltă funcţie

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că senatorul Călin Popescu Tăriceanu este un om apreciat în toate sondajele, fiind între primii cinci-şanse oameni din România care pot candida "cu real succes" pentru cea mai înaltă funcţie în stat.

Antonescu, despre filmul postat pe Facebook de Valeriu Zgonea: Orice aş spune, ar slăbi efectul – VIDEO

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, referindu-se la filmul postat pe Facebook de către Valeriu Zgonea, că orice ar spune, ar slăbi efectul, el refuzând să facă alte comentarii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Zgonea: Antonescu, om instabil, nu poate fi preşedinte. Şefia Senatului să revină unui senator USL – VIDEO

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a postat, vineri, pe Facebook, un film de circa un minut în care declară că liderul PNL Crin Antonescu este un "om instabil, care se lasă pradă gesturilor impulsive şi emoţionale" şi care nu poate aspira, în consecinţă, la funcţia supremă în stat.

Zgonea: Am trimis CC opinia conducerii Camerei. Sesizarea PDL privind Guvernul este inadmisibilă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, că a trimis CC punctul de vedere al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor faţă de sesizarea PDL şi a deputaţilor neafiliaţi privind Hotărârea Parlamentului de modificare a componenţei Guvernului.

Zgonea: Moţiunea de cenzură anunţată de PDL e un drept democratic, dar să şi strângă semnăturile

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a declarat, joi, că iniţiativa PDL de a depune moţiune de cenzură la asumarea răspunderii pe programul de guvernare este un drept democratic, dacă reuşeşte să strângă semnăturile necesare, arătând că nu va fi o problemă de respingere la vot a acesteia.

Zgonea: Dacă Băsescu nu numea miniştrii, instrumentul „hard” era suspendarea. Nu am vrut să-l folosim

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că instrumentul "hard" pentru situaţia în care şeful statului, Traian Băsescu, nu ar fi numit noii miniştri ar fi fost suspendarea din funcţie, el arătând că nu se doreşte folosirea acestuia de către actuala coaliţie guvernamentală.

Zgonea: Convocăm Birourile Reunite cel mai târziu luni la prânz pentru calendarul asumării

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că Birourile Permanente ale celor două Camere vor fi convocate cel târziu luni la prânz pentru a stabili procedura în privinţa asumării răspunderii Guvernului, pentru ca până atunci toţi liderii grupurilor să aibă documentul.

Valeriu Zgonea: Semnez petiţia pentru graţierea lui Gică Popescu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că va semna petiţia către şeful statului, Traian Băsescu, privind acordarea graţierii individuale pentru Gică Popescu.

Zgonea: Voi scrie preşedinţilor parlamentelor UE, condamnând faptul că Băsescu blochează Guvernul

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că va scrie tuturor preşedinţilor parlamentelor din UE pentru a condamna "atitudinea nedemocratică manifestată de preşedintele Traian Băsescu", care blochează instituirea unui nou Guvern încălcând regulile democraţiei.

Zgonea, despre riscul ca Băsescu să respingă miniştri: Te poţi aştepta la orice de la el

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost întrebat, marţi, dacă există riscul ca şeful statului să respingă vreun ministru din noul Guvern, el arătând că Traian Băsescu este un jucător politic pe plan intern de la care "te poţi aştepta la orice".

Zgonea: PSD e pregătit să susţină miniştri tineri şi tehnocraţi, dacă i-a nominalizat Ponta

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că PSD este pregătit să susţină în Guvern miniştri tineri, tehnocraţi, el arătând că este vorba de o schimbare de paradigmă şi că a venit momentul să fie aleşi pe funcţii cei mai buni şi nu cei pe care îi vor politicienii.

Zgonea, despre respingerea înregistrării USD: Suntem în termen, putem depune lista sub sigla PSD

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, despre respingerea de către BEC a înregistrării alianţei USD, că Uniunea va decide într-o şedinţă cum va merge la europarlamentare, existând posibilitatea ca lista de candidaţi să fie depusă sub sigla unui partid, respectiv PSD.

Zgonea: Comisiile de politică externă redactează o declaraţie pe Ucraina, după audierea lui Corlăţean

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a declarat, luni, că ministrul de Externe va fi audiat, miercuri, de comisiiile reunite de politică externă pe tema situaţiei din Ucraina şi într-o săptămână se va face o propunere de declaraţie comună a comisiilor pe această temă.

Antonescu: Zgonea vrea să amânăm declaraţia privind Ucraina, dar ar fi necesară o reacţie rapidă

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat luni că a avut o discuţie cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, în privinţa declaraţiei Parlamentului asupra situaţiei din Ucraina, menţionând că social-democraţii ar dori amânarea cu o săptămână a acesteia.

Zgonea: Comisiile de politică externă să-l invite pe Corlăţean cel mai devreme marţi la Parlament

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va solicita Comisiilor reunite pentru Politică externă să îl invite pe ministrul de Externe, Titus Corlăţean, pentru a face, "cel mai devreme marţi", o informare în Parlament cu privire la evenimentele şi evoluţiile din Ucraina.

Iohannis: Nu regret ruperea USL, Antonescu are şansă mai bună. Zgonea: Iohannis se bucură de rupere

Liderul PNL Klaus Iohannis nu regretă ruperea USL, el afirmând că Uniunea nu a funcţionat bine şi că preşedintele PNL are acum mai multe şanse la Preşedinţie, în replică liderul PSD Valeriu Zgonea declarând că din afirmaţie reiese că PNL a rupt USL pentru a creşte şansele lui Crin Antonescu.

Bistriţa: Valeriu Zgonea a împărţit mărţişoare, inclusiv în sediul PNL – FOTO

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a intrat, sâmbătă, în sediul PNL Bistriţa, unde liberalii se aflau într-o şedinţă, şi a înmânat un mărţişor fostului prefect Ani Bob, singura femeie din sediu, având, totodată, şi un schimb de replici cu foştii parteneri de la guvernare.

Zgonea, despre votul deputaţilor USD în cazul Chiţoiu: Votul e liber, fiecare face ce trebuie

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost întrebat, miercuri, cum vor vota deputaţii USD în cazul solicitării de aviz pentru începerea urmăririi penale în cazul liberalului Daniel Chiţoiu, el arătând că votul este liber şi că fiecare "face ceea ce trebuie".

Zgonea: PNL a luat o decizie emoţională. Am încredere că la Cameră vom fi acceaşi echipă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că PNL a luat o decizie emoţională ieşind de la guvernare şi rupând USL, el arătând că are încredere că la Cameră social-democraţii şi liberalii vor lucra împreună, fiind aceeaşi echipă.

Zgonea, întrebat dacă Antonescu trebuie să demisioneze de la Senat: Mandatul e de 4 ani

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost întrebat, miercuri, dacă liderul PNL Crin Antonescu ar trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte al Senatului, ca urmare a ieşirii PNL de la guvernare, el arătând că preşedinţii Camerelor sunt aleşi pentru un mandat de patru ani.

Zgonea: Deputaţii PSD, convocaţi pe 3 şi 4 martie. Nu se mai dau avize de plecare în străinătate

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, marţi, după o reuniune a grupului PSD, că deputaţii social-democraţi au fost convocaţi, ca şi senatorii, pentru data de 3 şi 4 martie la plen, el arătând că avizele pentru plecări în străinătate au fost sistate.

Zgonea: USL nu s-a rupt, nu e în blocaj. Guvernul poate funcţiona şi aşa. Antonescu face o chestie de joc politic

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că USL nu s-a rupt şi că nu există niciun blocaj politic la nivelul Uniunii, arătând că este vorba doar despre declaraţii emoţionale generate de poziţionarea în precampanie şi că Guvernul poate funcţiona şi aşa.

PDL sesizează Comisia juridică în legătură cu încălcarea Regulamentului de către Zgonea

PDL a depus la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor o sesizare în care îl acuză pe preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, de încălcarea Regulamentului şi folosirea, în mod repetat, a unui "limbaj jignitor" la adresa parlamentarilor din opoziţie.

PNL îl cere lui Zgonea să reia activitatea comisiei de cod electoral

Senatorul PNL Puiu Haşotti a făcut marţi, în plenul Senatului, un apel către preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, să reia activitatea comisiei de cod electoral, care nu s-a întrunit niciodată, şi să dezbată toate legile electorale, inclusiv privind alegerea Parlamentului.

Zgonea: De Valentine’s Day, eu şi soţia ne vom reînnoi jurămintele

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că este un romantic, ca toţi cei născuţi în zodia fecioarei, şi a precizat că de Valentine’s Day va merge cu soţia într-un restaurant pentru a-şi reînnoi jurămintele.

Zgonea: Anumite comisii, din înţelegeri între grupuri, se fac că uită dezbaterea unor legi

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că anumite comisii parlamentare, din prietenie şi înţelegeri între grupuri parlamentare, "se fac că uită" dezbaterea unor iniţiative legislative, iar acestea trec prin adoptare tacită, arătând că acest lucru este incorect.