ziua copilului

REPORTAJ: Garden Party la Cotroceni de Ziua Copilului cu muzică, baloane, fotografii şi autografe – FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis a fost, luni, gazdă pentru sute de copii, care şi-au sărbătorit ziua în grădina Palatului Cotroceni cu muzică, baloane, fotografii şi selfie-uri cu şeful statului, acesta dând numeroase autografe, fie pe cartea sa "Primul Pas", fie pe simple foi de hârtie.

1 Iunie: Ziua Porţilor Deschise pentru Copii, la Ministerul Afacerilor Interne

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) organizează luni, de 1 Iunie, Ziua Porţilor Deschise, prilej cu care copiii vor putea urmări exerciţii demonstrative ale jandarmilor, vor învăţa tehnici de prim ajutor, dar şi despre profesia de criminalist şi robotul pirotehnic.

Acrobaţii aeriene şi salturi cu paraşuta, la mitingul aviatic de la Clinceni, de Ziua Copilului

Cei mai buni piloţi acrobaţi şi planorişti au pregătit pentru copii, sâmbătă, la aerodromul Clinceni, o demonstraţie de acrobaţie aeriană solo şi în formaţie, cu avioane şi planoare, zboruri cu aeronave ultrauşoare, salturi cu paraşuta şi balon cu aer cald.

1 IUNIE: Ziua Copilului, petrecută de Ponta şi miniştri la PSD. Soţia premierului îşi mai doreşte un copil

Premierul Victor Ponta şi soţia sa, Daciana, au sărbătorit, duminică, Ziua Copilului la sediul central al PSD, unde a fost organizată o petrecere pentru cei mici la care au participat mai mulţi miniştri şi lideri social-democraţi, alături de copiii şi soţiile lor.

Peste 2.500 de vizitatori în Ziua Porţilor Deschise la MAI, organizată de 1 Iunie – FOTO

Ziua Copilului a deschis, duminică, şi porţile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), de care au trecut peste 2.500 de vizitatori, interesaţi să vadă, pe lângă expoziţiile de arme şi vehicule de intervenţie, celebrul balcon al Revoluţiei din 1989.

De ce este Ziua Copilului la 1 iunie

Ziua Copilului are loc la date diferite în întreaga lume, pentru a sărbători copiii la nivel global. Ziua Internaţională a Copilului a fost proclamată cel dintâi de către Conferinţa Mondială pentru Bunăstarea Copiilor în 1925, iar apoi în 1954, 20 noiembrie a fost declarată Ziua Universală a Copilului. Tot în acest an UNICEF a emis o recomandare care prevedea ca fiecare stat să sărbătorească "Ziua Copilului" (Universal Children's Day).

1 IUNIE: Google sărbătoreşte Ziua internaţională a copilului printr-un logo special

Motorul de căutare Google şi-a modificat, duminică, logoul pentru a marca Ziua internaţională a copilului, care reprezintă în multe ţări o sărbătoare, cei mici celebrând astfel copilăria prin diferite activităţi.

1 IUNIE 2014: Copiii vor fi ghizi la Muzeul Naţional de Istorie a României

Copiii vor fi ghizi, pe 1 iunie, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti, şi îi vor aşteapta pe vizitatori pentru a-i conduce în lumea fascinantă a istoriei, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Castelul Bran devine, pe 1 iunie, Castelul Copiilor

Copiii se vor bucura, pe 1 iunie, de jocuri medievale, de ateliere de creaţie şi de alte activităţi culturale, specifice vârstei, care vor fi organizate atât în interiorul Castelului Bran, cât şi în Parcul Regal, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

„Vânătoare de Comori” la Grădina Botanică de ZIUA COPILULUI

O nouă ediţie a "Vânătorii de Comori" organizate de Grădina Botanică "Dimitrie Brândza" a Universităţii Bucureşti va avea loc pe 1 iunie, când, de ziua lor, copiii îşi vor putea antrena curiozitatea şi spiritul de aventură, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

ZIUA COPILULUI la SABI: Copiii, învăţaţi să sune la 112 pentru probleme grave, nu dacă pisica s-a băgat sub pat

Copiii care au vizitat vineri, de ziua lor, Ambulanţa Bucureşti Ilfov au fost învăţaţi să sune la 112 numai când cineva are nevoie urgent de ajutor medical, şi nu dacă şi-au încuiat cheile în casă sau au uitat unde s-a băgat pisica, pentru că un apel în joacă ar putea pune în pericol viaţa unui om.

ZIUA COPILULUI la MAI: De 1 iunie, copiii au vizitat sediul ministerului şi s-au fotografiat în balconul ultimului discurs al lui Ceauşescu – GALERIE FOTO

Peste 2.500 de preşcolari şi elevi au vizitat vineri, de Ziua Copilului, palatul Ministerului Administraţiei şi Internelor, au intrat în biroul lui Nicolae Ceauşescu, au vizitat Sala de Marmură şi s-au fotografiat în balconul de unde dictatorul s-a adresat românilor pentru ultima oară, în 1989.

Ziua Copilului: Ce se poate face de 1 Iunie în Capitală

Deschiderea Aqua Park, un festival de zmeie, un spectacol ecvestru, evenimente cu sportivi celebri, spectacole, expoziţii şi ateliere în muzee, parcuri, teatre, la operă, dar şi în centre comerciale vor anima Capitala, începând de vineri, cu ocazia Zilei Copilului.

Peste 2.000 de copii au vizitat Ministerul Administraţiei şi Internelor de Ziua Porţilor Deschise

Peste 2.000 de copii, de la preşcolari la elevi de liceu, au vizitat, miercuri, Ministerul Administraţiei şi Internelor, în cadrul evenimentului Ziua Porţilor Deschise, organizat de Ziua Copilului.

„Telefonul copilului” şi Federaţia de Baschet organizează, în 1 iunie, un campionat de mini-baschet

Asociaţia "Telefonul copilului" şi Federaţia Română de Baschet organizează, în 1 iunie, o competiţie de baschet pentru 27 de echipe de copii din Bucureşti, Dej, Rădăuţi, Sighetu Marmaţiei şi Arad.

Ateliere, târguri de jucării, clovni, magicieni şi teatru, de Ziua Copilului, în Capitală

Ateliere, târguri de jucării, clovni, magicieni şi teatru de păpuşi se numără printre atracţiile diferitelor evenimente organizate începând de sâmbătă în diverse locuri din Capitală, de la parcuri şi muzee la mall-uri, de Ziua Copilului.

Licitaţia „Primul Meu Tablou”, dedicată Zilei Copilului, pe 2 iunie, în Capitală

Licitaţia "Primul Meu Tablou", dedicată Zilei Copilului, va avea loc pe 2 iunie, în Capitală, cuprinzând 36 de lucrări de pictură şi grafică ce ilustrează copilăria, potrivit site-ului casei de licitaţii Artmark.

Google.ro şi-a modificat logoul, marţi, pentru a sărbători Ziua Copilului

Google.ro şi-a modificat logoul pe pagina principală, marţi, pentru a sărbători Ziua Copilului, sintagma Google fiind înlocuită cu o serie de desene colorate în care un copil este prezentat trezindu-se, spălându-se pe dinţi, luând micul dejun şi plecând din casă.

FOCUS: Ziua Copilului, sărbătorită în Capitală în muzee, parcuri şi la Opera Naţională

Ziua Internaţională a Copilului, sărbătorită pe 1 iunie, va fi marcată în Capitală prin diverse evenimente care vor avea loc marţi, dar şi duminică, la muzee, în parcuri, precum şi la Opera Naţională Bucureşti.

Peste 4.000 de copii, părinţi şi profesori au vizitat Palatul Victoria

Peste 4.000 de persoane - copii, părinţi, bunici, profesori - au vizitat, sâmbătă, sediul Guvernului, cu prilejul evenimentului "Sărbătoarea copilului la Palatul Victoria", organizat de Cancelaria premierului, împreună cu Ministerul Educaţiei.

Udrea: Adversarii politici trebuie „să meargă să se joace, de Ziua Copilului”

Secretarul executiv al PDL, Elena Udrea, a declarat, vineri, la Oradea, cu prilejul lansării candidaţilor partidului, că PDL are nevoie să guverneze singur România, iar adversarii politici trebuie "să meargă să se joace, de Ziua Copilului".