Americanii fug de pe X, reţeaua lui Elon Musk. 700.000 de utilizatori au migrat pe Bluesky

Publicat: 12 11. 2024, 12:08
Actualizat: 12 11. 2024, 12:10

După alegerile din SUA, Bluesky, platforma de socializare iniţial dezvoltată ca parte a Twitter, a anunţat o creştere uriaşă a utilizatorilor săi, ajungând la 14,5 milioane de membri.

Potrivit purtătorului de cuvânt Emily Liu, utilizatorii nou veniţi includ persoane din diverse domenii, din SUA şi Regatul Unit, şi sunt atraşi de o atmosferă considerată mai „autentică” decât cea de pe platforma X.

Migraţia a fost motivată şi de susţinerea publică a lui Elon Musk pentru Donald Trump, noul preşedinte ales al SUA, dar şi de dificultăţile întâmpinate de utilizatorii X în gestionarea mesajelor şi conturilor ofensatoare.

Platforma X, rebranduită din Twitter în 2023, a avut parte de o scădere a utilizatorilor şi după suspendarea din Brazilia, când Bluesky a înregistrat alte trei milioane de înscrieri.