- Home
- Tehnologie
- BUCUREŞTI, (28.11.2022, 11:34)
Elevii învaţă din acest an istoria Greciei Antice cu jocul video Assassin's Creed Odyssey
Elevi din peste 20 de şcoli din întreaga ţară învaţă, începând cu această toamnă, cu ajutorul jocurilor video. RGDA (Asociaţia Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România) a demarat programul Games in Schools, al cărui scop este să ofere instrumente alternative profesorilor.
Urmărește
483 afișări
Sursa Foto - Ubisoft Romania
În acest sens, RGDA a pus la dispoziţia profesorilor manualul european Games In Schools, realizat de către European School Network si ISFE (Interactive Software Federation of Europe). Manualul, tradus în limba română de către RGDA, oferă informaţiile necesare pentru ca profesorii să poată înţelege care sunt beneficiile educaţionale ale jocurilor şi să învete modul în care să folosească jocuri video ca resurse educaţionale şi motivaţionale în timpul orelor de curs.
Pe lângă manualul generic european tradus, RGDA a iniţiat şi un program pilot al Games in Schools pentru trei materii gimnaziale: istorie, engleză şi matematică. Pe parcursul anului şcolar, profesorii de clasele V-VIII de la şcoli din Constanţa, Bihor, Dolj, Suceava, Iaşi, Ilfov, Galaţi, Maramureş, Braşov şi alte judeţe vor preda materiile elevilor, folosindu-se de jocurile video potrivite pentru a capta mai mult atenţia acestora.
Alături de câţiva voluntari din industrie şi profesorii din programul pilot, asociaţia a creat liste de jocuri specifice, gândite să fie conforme cu programa şcolară a elevilor de gimnaziu. De exemplu, la orele de istorie, fie că vor preda lectii despre antichitate, primul război mondial, fie despre revoluţia franceză, epoca victoriană sau Grecia Antică, profesorii vor avea la îndemână exemple specifice din jocuri celebre. Sesiuni de joc în titluri precum Valiant Hearts: The Great War, Assassin’s Creed Unity şi Odyssey, The Great Conqueror: Rome War Game sau Triviador, printre multe altele, îi vor ajuta pe profesori să explice, într-un mod interactiv, aceste perioade definitorii pentru civilizaţie.
La clasele de matematică, elevii de clasa a V-a şi a VI-a vor acumula cunoşţinte despre numerele naturale, fracţii Q şi Z, elemente geometrice cu ajutorul unor jocuri precum Otter Rush, Meteor Multiplications, Hungry Puppies şi multe altele.
Jocurile video implică mai multe beneficii educaţionale, printre care dezvoltarea aptitudinilor cognitive, spaţiale şi motorii, a principiilor elementare (relaţiile cauză şi efect) şi pot fi folosite, în mod creativ, la soluţionarea problemelor complexe. Mai mult, jocurile oferă exemple practice ale unor concepte şi reguli care, altfel, ar fi dificil de ilustrat în lumea reală.
“Jocurile video sunt o pasiune pentru foarte mulţi copii, iar dacă sunt utilizate corespunzător, pot fi şi un mediu prin care copiii înţeleg, explorează sau sedimentează o anumită materie. Alegerea jocului video precum şi rolul de moderator al profesorului sunt vitale pentru a se obţine rezultatele dorite ale învăţării. Jocurile video pot completa învăţarea tradiţională, dar nu o pot înlocui. Vedem Games in Schools ca un program ce oferă unelte extra profesorilor ce caută noi modalităţi de a atrage interesul copiilor pentru materiile lor,” a precizat Andreea Medvedovici Per, director executiv RGDA.
Pe parcursul programului pilot, membrii asociaţiei oferă suport fizic şi online profesorilor care au ajutat la adaptarea manualului european generic. În urma feedback-ului lor, RGDA îşi propune să îmbunătăţească experienta la clasă a profesorilor din program, astfel încât, începând cu septembrie 2023, să poată include în program şi alte instituţii de învăţământ, profesori şi noi materii.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe