Facebook lucrează la ochelarii smart. Mark Zuckerberg a dezvăluit cu ce gânduri se trezeşte dimineaţa

  • Facebook colaborează cu Oculus pentru a crea ochelari smart ai viitorului.
  • Zuckerberg are planuri măreţe în ceea ce priveşte Facebook şi realitatea virtuală.
  • Ochelarii VR vor putea fi folosiţi în domenii precum fitness-ul şi reţelele sociale.
  • Facebook a introdus primele reclame în setul de realitate virtuală, Oculus Quest 2.
Urmărește
624 afișări
Imaginea articolului Facebook lucrează la ochelarii smart. Mark Zuckerberg a dezvăluit cu ce gânduri se trezeşte dimineaţa

Facebook lucrează la ochelarii smart. Mark Zuckerberg a dezvăluit cu ce gânduri se trezeşte dimineaţa

Mark Zuckerberg a vorbit despre planurile măreţe pe care Facebook le are în privinţa realităţii virtuale: ”Ne concentrăm foarte mult ca Facebook să ajute oamenii să fie conectaţi. De aceea mă trezesc dimineaţa şi mă culc cu acest gând”.
 
Antreprenorul american a vorbit în cadrul conferinţei Vivatech2021 despre viitorul reţelelor sociale. Mark consideră că realitatea virtuală este mai presus de domeniul gaming-ului. 
 
Domenii precum fitness-ul şi reţelele sociale pot profita de această tehnologie. Acesta îşi doreşte să creeze o pereche de ochelari smart care să poată fi folosiţi în şedinţele de la birou.
 
În acelaşi timp, Facebook a introdus reclame în jocurile de realitate virtuală din setul Oculus Quest 2.
 
”Unul dintre lucrurile pe care vrem să le facem este legat de muncă. Vei dori să ai un birou virtual în care să organizezi şedinţe de staff. Comparând cu video conferinţele, chiar şi cu realitatea virtuală de azi, cred că sunt multe motive pentru care este mai bine să le organizezi în realitatea virtuală”, spune antreprenorul.
 
Vloggerii privesc cu reticenţă anunţul lui Mark Zuckerberg, mai ales că de acum reclamele Facebook vor fi prezente în jocurile ochelarilor de realitate virtuală, Oculus Quest 2.
 
MATT - vlogger:
”Reclame în realitatea virtuală? Din păcate, pare că devine o realitate, conform unui update al ochelarilor Oculus. Asta înseamnă că văd ceva care este accesibil în lumea reală şi care întrerupe acel sentiment de imersiune în unele dintre aceste jocuri. Acesta e primul lucru care mă îngrijorează în legătură cu aceste reclame”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici