- Home
- Tehnologie
- (07.11.2022, 17:25)
- Mihaela Ionita
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Instagram introduce instrumente de verificare a vârstei utilizatorilor. Sistemul de estimare a vârstei va funcţiona de astăzi
- Instagram introduce o tehnologie care să ajute la verificarea vârstei utilizatorilor din Marea Britanie şi UE, ca parte a unei actualizări majore de siguranţă.
- Sistemul va cere tuturor celor care încearcă să îşi modifice data naşterii de la sub 18 ani la peste 18 ani să îşi verifice vârsta.
Urmărește
605 afișări
Instagram introduce instrumente de verificare a vârstei utilizatorilor. Sistemul de estimare a vârstei va funcţiona de astăzi
Începând de astăzi, orice persoană care încearcă să îşi editeze data naşterii pe Instagram de la sub 18 ani la peste 18 ani va fi rugată să îşi verifice vârsta fie prin încărcarea actului de identitate, fie prin înregistrarea unui selfie video care va fi analizat de o tehnologie independentă de estimare a vârstei.
Instagram a declarat că noul sistem va contribui la asigurarea faptului că utilizatorii au o experienţă adecvată vârstei pe platformă.
Militanţii pentru siguranţa online au cerut de mult timp ca tehnologia de verificare a vârstei să devină obligatorie pentru a proteja copiii de conţinuturi inadecvate şi potenţial dăunătoare, potrivit Independent.
În cadrul sistemului Instagram de estimare a vârstei, compania colaborează cu firma britanică Yoti, specializată în această tehnologie.
Cele două companii au declarat că, după ce un utilizator îşi înregistrează selfie-ul, acesta este partajat cu Yoti, care foloseşte tehnologia sa pentru a analiza trăsăturile faciale şi apoi transmite o estimare a vârstei către Instagram.
Acestea menţionează că tehnologia Yoti nu este o tehnologie de recunoaştere facială şi, prin urmare, nu poate identifica sau recunoaşte pe nimeni, ci doar estima vârsta feţei care îi este prezentată.
Niciun detaliu al contului nu este partajat cu Yoti în timpul acestui proces, iar imaginea este ştearsă instantaneu atât de Yoti, cât şi de Instagram după ce vârsta a fost estimată, spun firmele.
Instagram a început să testeze pentru prima dată acest sistem într-o serie de alte ţări la începutul acestui an.
Tara Hopkins, directorul de politici publice al Instagram, a declarat: „Vrem ca toată lumea să experimenteze Instagram într-un mod adecvat vârstei lor, ceea ce înseamnă că trebuie să ştim câţi ani au - iar aceasta este o provocare în întreaga noastră industrie. De aceea, anunţul de astăzi este un pas atât de important şi de aceea suntem deosebit de încântaţi să lucrăm cu Yoti, care este lider în construirea unei tehnologii eficiente pentru a verifica vârsta, punând în acelaşi timp confidenţialitatea pe primul loc”.
„Această activitate completează eforturile noastre continue de a ne îmbunătăţi tehnologia de detectare a vârstei şi de a dezvolta noi modalităţi de a le oferi adolescenţilor cea mai sigură şi mai semnificativă experienţă posibilă pe Instagram”.
Julie Dawson, director de politici şi reglementare la Yoti, a declarat: „Suntem încântaţi să ne continuăm colaborarea cu Meta pentru a crea experienţe adecvate vârstei şi pentru a le permite oamenilor să se dezvolte şi să fie în siguranţă online. Estimarea noastră facială a vârstei este o soluţie care protejează confidenţialitatea. Am construit-o pentru a oferi tuturor o modalitate sigură de a-şi dovedi vârsta fără a împărtăşi numele sau un document de identitate. Tehnologia poate permite minorilor să acceseze conţinut adecvat vârstei lor, protejând în acelaşi timp confidenţialitatea utilizatorilor. Anunţul de astăzi este un alt pas în direcţia corectă pentru a crea medii online mai sigure”.
Ca răspuns la acest anunţ, NSPCC s-a declarat mulţumită de măsurile luate, dar a afirmat că acestea nu merg suficient de departe şi a sugerat că instrumentele ar trebui aplicate tuturor celor care accesează site-ul.
Richard Collard, manager de politici şi reglementare al NSPCC, a declarat: „Având în vedere că cercetările Ofcom arată că o treime dintre persoanele cu vârste sub 18 ani de pe reţelele de socializare au recunoscut că şi-au creat conturi pentru adulţi, este esenţial ca Instagram să ia măsurile necesare pentru a se asigura că aceşti copii nu sunt expuşi la riscuri sau vătămări. Dar aceste măsuri vor face aparent prea puţin pentru a împiedica noii utilizatori tineri să creeze conturi pentru adulţi pe Instagram sau pentru a proteja copiii care le folosesc deja”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ai drum bun pe A7: S-a deschis Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe autostrada Ploieşti – Buzău
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
-
Drulă: Vom lupta cu minciuna. Începem cu un vot împotriva acestui guvern
-
Bolojan: Că ne place, că nu ne place, una din primele decizii bune este să votăm acest guvern
Citește pe alephnews.ro: Pariul politic al lui Elon Musk: Cum a devenit Tesla a opta cea mai valoroasă companie din lume
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
CANCAN.RO
Care este orașul din România care oferă 50% reducere la impozitele locale pentru donatorii de sânge
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe