Platforma de mesaje Signal anunţă că a reuşit să îşi rezolve problemele tehnice cu care s-a confruntat vineri, după ce milioane de noi utilizatori au descărcat aplicaţia.
Signal a anunţat că şi-a revenit la o zi după ce aplicaţia s-a confruntat cu dificultăţi tehnice, deoarece aplicaţia a fost foarte solicitată, în condiţiile în care aplicaţia rivală – WhatsApp – anunţase o schimbare controversată în ceea ce priveşte confidenţialitatea, conform Reuters.
Signal a înregistrat o creştere a numărului de descărcări ca urmare a unei modificări a condiţiilor de confidenţialitate WhatsApp, care a impus utilizatorilor WhatsApp să îşi partajeze datele atât cu Facebook Inc, cât şi cu Instagram.
Utilizatorii Signal ar putea observa erori în unele chat-uri ca efect secundar al întreruperii, dar vor fi rezolvate în următoarea actualizare a aplicaţiei, a arătat compania.
Eroarea nu afectează securitatea chat-ului, a adăugat compania.
Între timp, WhatsApp a prelungit data până la care pot fi acceptaţi termenii actualizaţi până pe 15 mai, pentru clarificarea informaţiilor.