Prima pagină » Tehnologie » Meta critică interdicţia australiană pentru adolescenţi pe reţelele sociale

Meta critică interdicţia australiană pentru adolescenţi pe reţelele sociale

Gigantul tech Meta acuză guvernul australian că s-a grăbit să adopte interdicţia de acces la reţelele sociale pentru tinerii sub 16 ani, fără să ţină cont de dovezi şi de opiniile celor direct afectaţi.
Meta critică interdicţia australiană pentru adolescenţi pe reţelele sociale

Compania care deţine Facebook şi Instagram consideră că autorităţile au ignorat şi măsurile de protecţie pe care platformele le au deja, notează The Guardian.

„Suntem îngrijoraţi de procesul care a grăbit adoptarea legislaţiei, în timp ce nu a luat în considerare în mod corespunzător dovezile şi vocile tinerilor”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta.

Companiile de social media vor trebui acum să găsească soluţii tehnice pentru a implementa interdicţia, sub ameninţarea unor amenzi de până la 50 de milioane de dolari. Meta cere autorităţilor australiene să se asigure că noile reguli nu vor pune „o povară oneroasă asupra părinţilor şi adolescenţilor”.

Şi alte voci importante din industria tech s-au opus măsurii. Elon Musk, proprietarul platformei X, a sugerat că aceasta ar putea fi „o modalitate mascată de a controla accesul la internet al tuturor australienilor”.

Autorităţile australiene rămân însă ferme pe poziţie. „Între aceste amenzi şi presiunea socială, vom vedea cum companiile de social media se vor implica – iar dacă nu o vor face, atunci vom avea capacitatea de a le urmări”, a avertizat ministrul Murray Watt.

Australia a devenit prima ţară din lume care interzice accesul la reţelele sociale pentru tinerii sub 16 ani, o măsură controversată care ar putea inspira şi alte state să urmeze acelaşi exemplu. Legea, adoptată joi în parlamentul australian prevede amenzi uriaşe de până la 50 de milioane de dolari pentru platformele care nu respectă noile reguli.