Minecraft devine realitate. Vor fi construite parcuri tematice de 110 milioane de dolari

  • Celebrul joc video Minecraft va prinde viaţă în lumea reală.
  • Compania Merlin Entertainments, care deţine parcuri precum Legoland şi Madame Tussauds, va investi 110 milioane de dolari pentru a construi primele atracţii Minecraft din lume.
Urmărește
59 afișări
Imaginea articolului Minecraft devine realitate. Vor fi construite parcuri tematice de 110 milioane de dolari

Sursa foto: X

Primele două parcuri vor fi deschise în 2026 şi 2027 în Marea Britanie şi Statele Unite, însă locaţiile exacte nu au fost încă anunţate, relatează The Guardian.

Proiectul, numit „Adventures Made Real" (Aventuri Devenite Realitate), ar putea deveni unul dintre cele mai mari succese pentru Merlin de la achiziţionarea parcurilor Legoland în 2005.

„Suntem peste tot în mediul digital, Merlin este peste tot în lumea fizică", explică Kayleen Walters, vicepreşedinte pentru dezvoltarea francizei la Microsoft, compania care a cumpărat Minecraft în 2014 pentru 2,5 miliarde de dolari.

Minecraft este cel mai popular joc video din istorie, cu 140 de milioane de jucători lunar şi peste 300 de milioane de copii vândute. Jocul are fani în locuri neaşteptate, de la Antarctica până la Vatican, iar pe YouTube există peste 1,3 miliarde de videoclipuri create de jucători.

Pe lângă parcurile tematice, în aprilie va fi lansat şi primul film cu actori reali, în care vor juca vedete precum Jason Momoa şi Jack Black, iar Netflix pregăteşte un serial animat bazat pe joc.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici