NASA este pregătită pentru a doua tentativă de lansare a misiunii Artemis 1 spre Lună

Publicat: 03 09. 2022, 09:31
Actualizat: 03 09. 2022, 11:10

Racheta gigantică Space Launch System urmează să decoleze de la Cape Canaveral, Florida, dând startul ambiţiosului program Artemis al NASA, scrie Reuters.

Precedenta încercare de lansare, luni, s-a încheiat cu probleme tehnice care au forţat amânarea zborului fără echipaj. Testele au indicat că tehnicienii au reparat între timp o conductă de combustibil care prezenta scurgeri şi care a contribuit la lansarea anulată de luni, a declarat vineri Jeremy Parsons, un director adjunct de program la centrul spaţial.

Alte două probleme cheie ale rachetei propriu-zise – un senzor de temperatură defect al motorului şi unele fisuri – au fost rezolvate spre satisfacţia NASA, spunea Mike Sarafin, managerul misiunii Artemis.

Vremea este întotdeauna un factor suplimentar care scapă de sub controlul NASA. Cele mai recente prognoze anunţau o probabilitate de 70% de condiţii favorabile în intervalul de lansare de două ore de sâmbătă, potrivit Forţelor Spaţiale Americane de la Cape Canaveral.

Misiunea Artemis 1 are ca scop propulsarea, cu ajutorul rachetei gigantice Space Launch System, a capsulei Orion, fără echipaj uman, în jurul Lunii, pentru a verifica dacă propulsorul şi capsula aferentă sunt sigure pentru a opera zboruri viitoare cu echipaje de astronauţi.