- Home
- Tehnologie
- BUCUREŞTI, (09.06.2020, 22:15)
O obscură companie cibernetică indiană a spionat politicieni şi investitori din întreaga lume
O firmă IT indiană, puţin cunoscută, şi-a oferit serviciile de hacking pentru a-şi ajuta clienţii să spioneze peste 10.000 de conturi de e-mail pe o perioadă de şapte ani, relatează Reuters.
Urmărește
598 afișări
O obscură companie cibernetică indiană a spionat politicieni şi investitori din întreaga lume
BellTroX InfoTech Services, cu sediul în New Delhi, a vizat oficiali guvernamentali din Europa, magnaţi ai jocurilor de noroc din Bahamas şi investitori cunoscuţi din Statele Unite, inclusiv gigantul de capital privat KKR şi traderul financiar Muddy Waters, spun trei foşti angajaţi, cercetători externi şi un număr de dovezi online.
Aspectele referitoare la spionajul practicat de BellTroX care vizează ţinte americane sunt în prezent investigate de autorităţile din SUA.
Reuters nu cunoaşte identitatea clienţilor BellTroX. Într-un interviu telefonic, proprietarul companiei, Sumit Gupta, a refuzat să dezvăluie cine l-a angajat şi a negat vreo infracţiune.
Carson Block, fondatorul Muddy Waters, a declarat că a fost „dezamăgit, dar nu surprins, să afle că am fost probabil vizaţi de hacking de către un client al BellTroX.” KKR a refuzat să comenteze.
Cercetătorii grupului de supraveghere a internetului Citizen Lab, care au petrecut mai mult de doi ani în cartografierea infrastructurii utilizate de hackeri, au lansat un raport marţi, spunând că sunt convinşi că angajaţii BellTroX se aflau în spatele campaniei de spionaj.
Zeci de mii de mesaje rău intenţionate, menite să păcălească victimele să îşi dezvăluie parolele au fost trimise de BellTroX între 2013 şi 2020. Pe listă se află judecători din Africa de Sud, politicieni din Mexic, avocaţi din Franţa şi grupuri ecologiste din Statele Unite.
Gupta a fost acuzată într-un dosar de hacking din 2015 în care doi detectivi privaţi din SUA au recunoscut că l-au plătit pentru a pirata conturile unor directori de marketing.
Vorbind telefonic de la domiciliul său din New Delhi, Gupta a negat hackingul şi a spus că nu a fost niciodată contactat de forţele de ordine. El a spus că doar i-a ajutat pe investigatorii privaţi să descarce mesaje, după ce i-au furnizat detalii de autentificare.
„Nu i-am ajutat să acceseze nimic, i-am ajutat doar să descarce mailurile şi mi-au oferit toate detaliile”, a spus el pentru Reuters. „Nu ştiu cum au obţinut aceste detalii şi doar îi ajutam cu asistenţa tehnică.”
Funcţionând dintr-o cameră mică de deasupra unui magazin de ceai închis, aflat într-un complex de retail din Delhi, BellTroX şi-a bombardat ţintele cu zeci de mii de e-mailuri rău intenţionate, potrivit datelor analizate de Reuters. Unele mesaje imitau colegi sau rude; alţii au reprezentat solicitări de conectare Facebook sau notificări pentru dezabonaarea de pe site-uri de pornografie.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Orașul din România în care vom avea două zile de NINSOARE la început de februarie, potrivit meteorologilor AccuWeather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe