Prima pagină » Tehnologie » „Romanian Digital Day” – Negrescu: România poate fi ceea ce numim „tigrul digital european”

„Romanian Digital Day” – Negrescu: România poate fi ceea ce numim „tigrul digital european”

„Romanian Digital Day” - Negrescu: România poate fi ceea ce numim „tigrul digital european”
Iris Dutescu
18 mart. 2025, 18:35, Politic

România, lider european în domeniul IT

„Lucrurile se mişcă rapid, au loc multe schimbări şi, desigur, în Europa discutăm din ce în ce mai mult despre competitivitate. (…) Nu trebuie să uităm de discrepanţe şi, desigur, de necesitatea de a lupta împotriva fragmentării care încă există în Europa, chiar şi în acest sector care este atât de dinamic”, a declarat Negrescu în deschiderea evenimentului.

Vicepreşedintele Parlamentului European a subliniat că, în acelaşi timp, doar 8% dintre companiile unicorn (start-up-uri private care valorează peste 1 miliard de dolari – n.r.) din lume provin din Europa.

„Acest lucru ilustrează parţial slăbiciunea cu care ne confruntăm încă la nivel european, modul în care finanţăm dezvoltarea, modul în care finanţăm cercetarea, modul în care finanţăm inovarea. În ciuda acestui fapt, eu sunt unul dintre cei care cred cu tărie că România poate fi ceea numim «tigrul digital european»”, a mai spus europarlamentarul.

Cu toate acestea, peste 200.000 de români lucrează în domeniul IT, ceea ce face din România una dintre cele mai mari şi mai calificate forţe de muncă digitale din Europa, a precizat el.

Inteligenţa artificială, subiect central al dezbaterii

Influenţa reţelelor de socializare şi a inteligenţei artificiale în contextul alegerilor electorale din România a fost un subiect central în discuţiile experţilor.

„Sistemele AI de astăzi, după 24 de luni, sunt capabile să genereze text, imagini şi chiar decizii care se bazează pe rezultatul uman. Cu toate acestea, majoritatea organismelor de reglementare din lume încă se luptă cu întrebări de bază, indiferent dacă este vorba de UE, de alte organisme guvernamentale sau de autorităţi naţionale de reglementare”, a spus preşedintele ANCOM, Valeriu Zgonea.

El a adăugat că „o platformă de social media cu sediul într-o ţară poate influenţa oameni dintr-o altă ţară şi poate schimba cursul unei naţiuni în doar câteva minute, zile sau luni”.

„77% dintre români îşi folosesc toate dispozitivele şi abilităţile digitale pentru a folosi TikTok, Facebook şi alte platforme. Când vine vorba despre alegeri, (…) cred că Europa trebuie să depună mai mult efort pentru a fi mai atentă la modul în care ne putem folosi competenţele digitale”, a declarat şi Radu Oprea.

Cu toate acestea, în ciuda ameninţării pe care unii oameni o simt atunci când discută despre mediul digital, inovaţie sau inteligenţă, „există beneficii clare ale acestei transformări digitale”, a spus el, adăugând că este important ca aceasta să fie accesibilă pentru orice cetăţean.

„Dacă digitalizarea nu înseamnă simplitate, pierdem toate beneficiile. Toată lumea, de la simplul cetăţean, la întreprinderile mici şi mijlocii, la marile companii, trebuie să simtă că digitalizarea aduce lucruri bune în viaţa lor, în timpul lor. Dacă vom reuşi să facem acest lucru în Europa, vom fi din nou campioni”, a subliniat Oprea.

Oamenii, în centrul digitalizării. „Nu trebuie să devenim sclavii algoritmilor”
Participanţii şi-au afirmat angajamentul de a pune Europa din nou pe primul loc în industria tehnologiei de vârf şi au propus soluţii pentru o implementare eficientă a digitalizării.

„O ţintă importantă pe care am stabilit-o în deceniul digital presupune că 80% dintre cetăţeni vor avea competenţe digitale de bază în Uniunea Europeană, până în 2030. România are, cred, o ţintă de 50%. Suntem încă destul de departe de acest obiectiv. 28% dintre adulţii din România au aceste competenţe”, a declarat vicepreşedinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu.

Ea a adăugat că este important ca instituţiile să îşi unească eforturile cu întreprinderile, cu mediul academic, pentru a stabili mai multe obiective „dincolo de ceea ce facem doar prin finanţarea Uniunii Europene”.

„Avem nevoie de aceste parteneriate şi de aceste elemente care ne aduc împreună, astfel încât să adăugăm la efortul pe care îl facem prin fondurile europene”, a spus Mînzatu.

Potrivit experţilor, este esenţial ca oamenii să fie în centrul digitalizării, în special copiii şi tinerii, unii dintre cei mai mari consumatori de tehnologie.

„La ce bun să avem un sector digital inovator în UE, dacă, în acelaşi timp, sănătatea mintală a cetăţenilor noştri, şi în special a tinerilor noştri, are de suferit, dacă lucrătorii devin sclavii algoritmilor, iar democraţia şi alegerile noastre sunt paralizate de dezinformare şi interferenţe străine?”, a declarat europarlamentarul Marc Angel.

El a adăugat că, dincolo de cadrul de reglementare solid pentru protejarea cetăţenilor, UE ar trebui să analizeze şi dezvoltarea propriei infrastructuri digitale bazate pe aceste standarde de reglementare.

A treia ediţie a dezbaterii „Romanian Digital Day“, organizată de Victor Negrescu pe 18 martie, a adunat la Bruxelles europarlamentari, comisari europeni şi fondatori ai unor companii globale, care au abordat provocările şi competitivitatea din sectorul digital.

Evenimentul anual, organizat de europarlamentarul PSD/S&D Victor Negrescu, a oferit un cadru de discuţie pentru specialişti din diverse domenii, care au dezbătut impactul digitalizării şi soluţiile necesare pentru adaptarea la noile tehnologii.

Printre participanţii la eveniment s-au numărat şeful Cancelariei Premierului României, Radu Oprea, vicepreşedinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, şi europarlamentarul Marc Angel.