Ultimul avion Boeing 747 a ieşit din uzină
Este vorba de un 747-8 Cargo a cărui încărcătură utilă poate transporta 10.699 de lingouri de aur masiv sau aproximativ 19 milioane de mingi de ping-pong sau de golf, a precizat gigantul american într-un comunicat.
Avionul şi variantele sale au intrat în serviciu în 1970 şi, pe parcursul a peste 50 de ani, au fost produse aproape 1.600 de exemplare.
„Timp de mai bine de jumătate de secol, multe zeci de mii de angajaţi dedicaţi ai Boeing au proiectat şi construit acest avion minunat care a schimbat cu adevărat lumea. Suntem mândri că 747 va continua să zboare pe cerul lumii în anii următori”, a declarat Kim Smith, vicepreşedinte şi director general al programelor Boeing 747 şi 767.
Avionul 747 a intrat în istorie ca prima aeronavă cu două culori din lume şi a reprezentat un punct de reper în transportul de pasageri şi de marfă.
Poreclit „Regina cerului”, acest avion de 330 de tone a „domnit” fără drept de apel până în anii 1990. Capabil să transporte până la 580 de pasageri şi 3.400 de bagaje, era renumit în special pentru capacitatea sa de încărcare de 100 de tone. A fost aeronava care a transportat naveta spaţială americană pe spate pentru a o propulsa în spaţiu.
Boeing 747 a fost, de asemenea, un favorit în filmele cu dezastre („747 in Danger”, „The 747 Wrecked”) şi, bineînţeles, a devenit aeronava preferată a preşedinţilor americani cu modelul Air Force One.
Air France a renunţat la el în 2016, iar companiile aeriene americane în 2017. Sosirea Boeing 777 şi a Airbus A350 a marcat sfârşitul domniei sale. Apoi au apărut aeronave mai mici, cu un singur culoar, precum A320 şi 330.
Dar, ca şi în cazul A380, sfârşitul producţiei nu înseamnă că 747 nu va mai fi văzut pe cer. 400 de avioane, majoritatea avioane cargo, sunt încă în funcţiune în întreaga lume.