CELE MAI NOI ARTICOLE

Mai multe persoane cu probleme locative din zona Pasajului Basarab au declanşat un protest spontan

Mai multe persoane care pretind că sunt chiriaşi în locuinţele din zona Pasajul Basarab-Orhideelor s-au urcat, sâmbătă, pe acoperişul unui imobil şi ameninţă că se aruncă dacă municipalitatea nu le rezolvă situaţia locativă.
Mai multe persoane cu probleme locative din zona Pasajului Basarab au declanşat un protest spontan

ANTREC: Gradul de ocupare în pensiuni este de 90% la nivel naţional

Preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România, Daragus Attila a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că aproximativ 90 la sută din locurile de cazare din pensiunile agroturistice sunt ocupate sau rezervate, la nivel naţional, pe perioada de vară.
ANTREC: Gradul de ocupare în pensiuni este de 90% la nivel naţional

Militari din toate ţările UE au defilat la Paris – AFP

Circa 900 de militari din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au participat, sâmbătă, la defilarea tradiţională organizată de Ziua Naţională a Franţei, prima astfel de festivitate care are loc după preluarea funcţiei de preşedinte de către Nicolas Sarkozy, relatează AFP.
Militari din toate ţările UE au defilat la Paris - AFP

UCM amână finalizarea acţiunii de strângere a semnăturilor pentru înregistrarea PCM

Uniunea Civică Maghiară (UCM) va amâna, până la sfârşitul lunii august, finalizarea acţiunii de strângere a semnăturilor de sprijin necesare pentru înregistrarea Partidul Civic Maghiar, transmite corespondentul MEDIAFAX.
UCM amână finalizarea acţiunii de strângere a semnăturilor pentru înregistrarea PCM

Turcia cere Statelor Unite explicaţii privind livrări de arme către rebelii kurzi din Irak -AFP

Turcia cere explicaţii din partea Statelor Unite în legătură cu livrări de armament american către rebelii kurzi din nordul Irakului, a declarat ministrul turc de Externe, Abdullah Gul, citat sâmbătă de presa turcă, relatează AFP.
Turcia cere Statelor Unite explicaţii privind livrări de arme către rebelii kurzi din Irak -AFP

Ministrul Sănătăţii a anunţat că medicamentele se vor ieftini cu 15 la sută

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că preţurile de raft ale medicamentelor se vor reduce cu până la 15 procente de la 1 septembrie, dar scăderea va fi simţită de populaţie abia în noiembrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul Sănătăţii a anunţat că medicamentele se vor ieftini cu 15 la sută

PD Sibiu l-ar putea sprijini pe Klaus Johannis pentru al treilea mandat de primar

Liderul PD Sibiu, senatorul Nicolae Neagu, a anunţat că organizaţia judeţeană pe care o conduce nu exclude polibilitatea de a-l susţine pe Klaus Johannis, actualul primar al Sibiului, pentru obţinerea celui de-al treilea mandat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
PD Sibiu l-ar putea sprijini pe Klaus Johannis pentru al treilea mandat de primar

Firma care va proiecta lucrările de extindere şi consolidare a Palatului Victoria, anunţată duminică

Firma care va proiecta arhitectural planul de extindere, consolidare şi modernizare a Palatului Victoria urmează să fie stabilită la finalul acestei săptămâni, după evaluarea ofertelor depuse, şi va fi anunţată duminică, la sediul Guvernului.
Firma care va proiecta lucrările de extindere şi consolidare a Palatului Victoria, anunţată duminică

Vladimir Putin a semnat decretul de suspendare a aplicării tratatului CFE – AFP

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat un decret de suspendare a aplicării de către Rusia a Tratatului privind Forţele Convenţionale în Europa (CFE), care limitează nivelul armamentelor amplasat pe continent, a anunţat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP.
Vladimir Putin a semnat decretul de suspendare a aplicării tratatului CFE - AFP

Tori Amos a cântat pentru 3.000 de fani, la Bucureşti

Tori Amos a susţinut, vineri seară, la Sala Polivalentă, un concert în care a impresionat publicul de aproximativ 3.000 de persoane cu maniera sa foarte expresivă de a cânta la pian, cu personajul surpriză pe care l-a interpretat în deschidere şi mai ales cu timbrul vocal aparte.
Tori Amos a cântat pentru 3.000 de fani, la Bucureşti

Un lider taliban ameninţă cu atacuri teroriste în ţările occidentale

Unul dintre liderii talibanilor, comandantul Mansour Dadullah, a ameninţat ţările occidentale cu atacuri teroriste care vor pune în umbră atentatele eşuate de la Londra şi Glasgow.
Un lider taliban ameninţă cu atacuri teroriste în ţările occidentale

Circulaţie parţial blocată pe DN 1 în judeţul Alba, din cauza prăbuşirii unei porţiuni dintr-un pod

Circulaţia a fost blocată parţial, sâmbătă dimineaţa, pe Drumul Naţional 1, între localităţile Unirea şi Aiud, din judeţul Alba, după ce o porţiune dintr-un pod s-a prăbuşit, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Circulaţie parţial blocată pe DN 1 în judeţul Alba, din cauza prăbuşirii unei porţiuni dintr-un pod

Chişinăul nu crede că Ucraina îi va întrerupere curentul

Reprezentanţii guvernului de la Chişinău consideră că ameninţarea Ucrainei privind întreruperea alimentării cu energie electrică a Republicii Moldova este nerealistă, a declarat ministrul moldovean al Industriei şi Infrastructurii, Vladimir Antosii, citat de ITAR-Tass în pagina electronică.
Chişinăul  nu crede că Ucraina îi va întrerupere curentul

Navă a unei firme americane, reţinută în Spania în disputa privind un tezaur din secolul XVII

Garda Civilă spaniolă a interceptat şi reţinut o navă aparţinând unei companii americane, într-un diferend privind un important tezaur descoperit pe o epavă, relatează BBC News Online.
Navă a unei firme americane, reţinută în Spania în disputa privind un tezaur din secolul XVII

Zeci de răniţi în urma unui taifun în sudul Japoniei – Reuters

Zeci de persoane au fost rănite, iar autorităţile au recomandat evacuarea a mii de locuinţe în sudul Japoniei, afectat de taifunul Man-yi, însoţit de rafale puternice de vânt şi ploi torenţiale, relatează Reuters.
Zeci de răniţi în urma unui taifun în sudul Japoniei - Reuters

AIEA afirmă că vor ajunge sâmbătă la reactorul nuclear nord-coreean Yongbyon – AFP

Inspectorii AIEA vor vizita sâmbătă reactorul nuclear nord-coreean de la Yongbyon, a anunţat, sâmbătă, la Beijing, Adel Tolba, şeful delegaţiei Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, relatează AFP.
AIEA afirmă că vor ajunge sâmbătă la reactorul nuclear nord-coreean Yongbyon - AFP

Ministrul ungar de Externe, ţinta unui atentat dejucat în Afganistan

Ministrul ungar de Externe a fost vizat de un atac cu bombă în timpul unei vizite în Afganistan, dar atentatul a fost dejucat în baza informaţiilor furnizate de NATO, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei de la Budapesta, Gyorgy Odze, citat de MTI.
Ministrul ungar de Externe, ţinta unui atentat dejucat în Afganistan

Două săptămâni cu proiecţii de film francez în aer liber

Bucureştenii pot vedea, până pe 29 iulie, la grădina-cinema E-Uranus, o serie de 16 filme franceze cu staruri ca Alain Delon, Catherine Deneuve, Gerard Depardieu, Jean Reno şi Jeanne Moreau.
Două săptămâni cu proiecţii de film francez în aer liber

Theodor Stolojan e socru mare, sâmbătă, la Constanţa

Vlad Stolojan, fiul liderului PLD Theodor Stolojan, se căsătoreşte, sâmbătă, la Constanţa, printre cei pe care i-a invitat la ceremonie fiind şi preşedintele Traian Băsescu şi numeroşi lideri ai Partidului Liberal Democrat.
Theodor Stolojan e socru mare, sâmbătă, la Constanţa

Corespondentul irakian al New York Times a fost ucis la Bagdad – AFP

Un corespondent irakian al cotidianului New York Times a fost ucis, vineri, la Bagdad, a anunţat directorul filialei locale a publicaţiei americane, relatează AFP.
Corespondentul irakian al New York Times a fost ucis la Bagdad - AFP

Romano Prodi nu are informaţii despre faptul că ar fi anchetat – Reuters

Premierul Italiei, Romano Prodi, despre care presa a relatat că ar fi anchetat pentru abuz în serviciu, a declarat că nu a fost înştiinţat despre o asemenea procedură, dând asigurări că nu a săvârşit nicio ilegalitate, relatează Reuters.
Romano Prodi nu are informaţii despre faptul că ar fi anchetat - Reuters

Nicolăescu: Procesul e cel mai penibil gest pe care a putut să îl facă un şef de stat

Ministrul Sănărtăţii Publice, liberalul Eugen Nicolăescu, a declarat că procesul pe care i l-a intentat preşedintele Traian Băsescu este cel mai penibil gest pe care a putut să îl facă un şef de stat.
Nicolăescu: Procesul e cel mai penibil gest pe care a putut să îl facă un şef de stat

Tăriceanu critică Tarom şi cere ca operatorul aerian să se asocieze cu o firmă privată

Premierul Tăriceanu a criticat modul în care operatorul naţional de transport aerian Tarom îşi desfăşoară activitatea, arătând că această companie dovedeşte că o întreprindere de stat lucrează mai prost decât o firmă privată şi că singura soluţie este asocierea cu un operator privat.
Tăriceanu critică Tarom şi cere ca operatorul aerian să se asocieze cu o firmă privată

Iorgulescu: Sunt convins că Papa Benedict îşi va nuanţa declaraţiile

Ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, s-a declarat convins că Papa Benedict al XVI-lea îşi va nuanţa declaraţiile, după ce a a semnat un document care afirmă că unica şi adevărata Biserică a lui Hristos e cea catolică.
Iorgulescu: Sunt convins că Papa Benedict îşi va nuanţa declaraţiile

COM: Şcoala înainte şi după Băsescu: vorbe de bon ton

De starea învăţământului românesc este preocupată declarativ cam toată lumea bună care s-a prins că este de bon ton şi la îndemână să vorbeşti despre Educaţie, ultimul în ordine cronologică fiind preşedintele Traian Băsescu.
COM: Şcoala înainte şi după Băsescu: vorbe de bon ton

Reuters: Daniel Morar denunţă presiunile politice asupra anchetatorilor din România

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a avertizat într-un interviu acordat agenţiei Reuters, cu privire la presiunile politice exercitate asupra anchetatorilor, declarând că instanţele ineficiente blochează lupta împotriva abuzurilor de putere.
Reuters: Daniel Morar denunţă presiunile politice asupra anchetatorilor din România

Geoană a propus sancţionarea cu avertisment a lui Dâncu şi Vanghelie – surse

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a propus ca vicepreşedintele Vasile Dâncu şi preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, să fie sancţionaţi cu avertisment pentru conflictul pe care l-au creat prin intermediul mass-media.
Geoană a propus sancţionarea cu avertisment a lui Dâncu şi Vanghelie - surse

Băsescu: Jumătate din Parlament poate ascunde toate hahalerele din partide

Parlamentul a adoptat o formulă de vot uninominal care nu îi va satisface pe deplin pe români, pentru că doar jumătate din parlamentari vor fi aleşi uninominal, în timp ce "cealaltă jumătate poate ascunde toate hahalerele din partide", a declarat, vineri, la RRA, preşedintele Traian Băsescu.
Băsescu: Jumătate din Parlament poate ascunde toate hahalerele din partide

Becali, criticat de suporteri pentru că nu vinde abonamente la peluze

Suporterii formaţiei Steaua consideră că decizia finanţatorului Gigi Becali de a nu permite punerea în vânzare a abonamentelor la peluze pentru sezonul 2007/2008, s-ar putea răsfrânge asupra rezultatelor ulterioare ale echipei, deoarece fanii vor continua protestele la adresa patronului clubului.
Becali, criticat de suporteri pentru că nu vinde abonamente la peluze

Rapid vrea să introducă o clauză de reziliere în contractul lui Coman

Portarul echipei Rapid, Dănuţ Coman, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că, în urma discuţiilor purtate în ultimele zile, conducerea clubului intenţionează să îi introducă o clauză de reziliere în contract.
Rapid vrea să introducă o clauză de reziliere în contractul lui Coman

Băsescu: Se fac presiuni pentru ca Primăria să îi dea lui Constanda terenul de sub Satul Francez

Preşedintele Traian Băsescu a declarat la RRA că se fac presiuni pentru ca Primăria să îi dea lui Costel Constanda terenul de sub Statul Francez, cu vile, sală de sport şi club şi că sesizat CSM pentru că judecătorii, prin soluţia dată în dosar, s-au amestecat în treburile municipalităţii.
Băsescu: Se fac presiuni pentru ca Primăria să îi dea lui Constanda terenul de sub Satul Francez

Tudor Sişu rămâne în arest

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, ca Tudor Sişu şi alte şase persoane, judecate pentru trafic de droguri, să rămână în arest, admiţând recursul formulat de procurori la decizia instanţei inferioare de revocare a mandatelor de arestare emise pe numele acestora.
Tudor Sişu rămâne în arest

Coreea de Nord propune negocieri militare cu SUA (presă) – Reuters

Coreea de Nord propune Statelor Unite organizarea unei serii de negocieri militare, a anunţat, vineri, agenţia oficială nord-coreeană KCNA, cu mai puţin de o săptămână înainte de debutul unei noi runde de negocieri în dosarul nuclear al Phenianului, transmite Reuters.
Coreea de Nord propune negocieri militare cu SUA (presă) - Reuters

Ioan Vida, reales preşedinte al Curţii Constituţionale

Ioan Vida a fost reales, vineri, în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru un nou mandat de trei ani.
Ioan Vida, reales preşedinte al Curţii Constituţionale

Aproape 40 de echipaje de poliţie, pe traseul între Bucureşti şi litoral la sfârşit de săptămână

Aproape 40 de echipaje ale Poliţiei Rutiere vor fi trimise pe traseul între Bucureşti şi litoral, la sfârşitul săptămânii, pentru supravegherea şi fluidizarea traficului.
Aproape 40 de echipaje de poliţie, pe traseul între Bucureşti şi litoral la sfârşit de săptămână

Secretarul-general NATO cere definirea cât mai urgentă a statutului provinciei Kosovo – AFP

Secretarul-general NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a declarat vineri, la Belgrad, că trebuie evitată "întârzierea" definirii statutului provinciei Kosovo şi a îndemnat la "calm şi reţinere", relatează AFP.
Secretarul-general NATO cere definirea cât mai urgentă a statutului provinciei Kosovo - AFP

Yasser Arafat a murit de SIDA, dezvăluie un responsabil palestinian

Yasser Arafat, fostul preşedinte al Autorităţii Palestiniene, a murit de SIDA, dezvăluie Ahmad Jibril, liderul Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei, care a aflat informaţia de la Mahmoud Abbas, actualul lider palestinian, relatează pagina electronică a agenţiei Israel Today.
Yasser Arafat a murit de SIDA, dezvăluie un responsabil palestinian

Incidentul armat de lângă Paris, provocat de un jandarm care şi-a împuşcat copiii şi un coleg – Reuters

Un jandarm şi-a împuşcat mortal, vineri, cei doi copii, ca şi pe un coleg, înainte de a se sinucide într-o cazarmă a jandarmeriei, de la periferia Parisului, a anunţat o sursă apropiată serviciilor de jandarmerie, citată de Reuters.
Incidentul armat de lângă Paris, provocat de un jandarm care şi-a împuşcat copiii şi un coleg - Reuters

Cererea lui Olteanu în cazul „Bordei”, repartizată unui procuror al Parchetului ICCJ

Cererea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, privind propunerea de promovare a unui recurs în interesul legii în cazul "Bordei" a fost repartizată unui procuror al Secţiei judiciare din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Cererea lui Olteanu în cazul

CNC a adăugat 64 de festivaluri agreate pentru concursul de proiecte cinematografice

Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) a mărit cu 64 numărul de festivaluri internaţionale de film agreate pentru concursul de proiecte cinematografice care se va organiza în această vară.
CNC a adăugat 64 de festivaluri agreate pentru concursul de proiecte cinematografice