CELE MAI NOI ARTICOLE

Cei 61 de cetăţeni români repatriaţi din Fâşia Gaza sosesc miercuri dimineaţă la Bucureşti

Cei 61 de cetăţeni români repatriaţi din Fâşia Gaza, în majoritate femei şi copii, au trecut de îndeplinirea formalităţilor la frontiera dintre statul Israel şi Iordania la ora 20.45, se află în drum spre Amman, iar miercuri dimineaţă, în jurul orei 7.45 vor sori la Bucureşti, informează MAE.
Cei 61 de cetăţeni români repatriaţi din Fâşia Gaza sosesc miercuri dimineaţă la Bucureşti

România aderă la Convenţia de asistenţă judiciară reciprocă în materie penală

Parlamentul European a aprobat marţi un raport privind aderarea României şi Bulgariei la Convenţia ce prevede acordarea de asistenţă judiciară reciprocă în domeniul penal, între statele membre ale Uniunii Europene, informează un comunicat al PE.
România aderă la Convenţia de asistenţă judiciară reciprocă în materie penală

Băsescu: Legea pensiilor va fi promulgată, dar vreau să fiu convins că va fi aplicată

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că Legea pensiilor va fi promulgată, dar că atunci când va face acest lucru vrea să aibă convingerea că ea va fi aplicată şi a solicitat Guvernului să prezinte fundamentarea bugetului de asigurări sociale din care se plătesc pensiile.
Băsescu: Legea pensiilor va fi promulgată, dar vreau să fiu convins că va fi aplicată

Sirian condamnat în România, prins în Bulgaria

Sirianul Aktaa Mustafa Ghazwan, condamnat în România la închisoare pentru contrabandă cu băuturi alcoolice, care se sustrăgea executării pedepsei, urmează să fie predat autorităţilor române, după ce a fost prins, în urmă cu două zile, la graniţa bulgaro-sârbă. Siarianul este fratele lui Aktaa Radwan, un apropiat al lui Omar Hayssam.
Sirian condamnat în România, prins în Bulgaria

Proiecte de reconfigurare a Căii Victoriei, prezentate la Academia Română

Trei proiecte de reconfigurare a zonei Calea Victoriei au fost prezentate marţi, la Academia Română, în cadrul dezbaterii "Calea Victoriei - Axa culturală a Bucureştiului. Dilemele unui proiect identitar".
Proiecte de reconfigurare a Căii Victoriei, prezentate la Academia Română

Tăriceanu: Avertizările Băncii Mondiale privind pensiile erau valabile în perioada anilor 90

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, că nu este de acord cu datele cuprinse în raportul Băncii Mondiale şi din care rezultă că sistemul de pensii este vulnerabil faţă de presiunile politice, arătând că astfel de aprecieri erau valabile în perioada anilor 90.
Tăriceanu: Avertizările Băncii Mondiale privind pensiile erau valabile în perioada anilor 90

Cel puţin 127 de morţi în urma ploilor torenţiale din China- AFP

Cel puţin 127 de persoane au murit în China, de la sfârşitul lui iunie, în urma furtunilor şi ploilor torenţiale care au afectat centrul şi estul ţării, unde a fost decretată stare de urgenţă, din cauza riscului producerii de inundaţii, relatează AFP.
Cel puţin 127 de morţi în urma ploilor torenţiale din China- AFP

Principalul partid politic din Cipru se retrage din coaliţia guvernamentală

Cel mai important partid politic din Cipru a anunţat marţi că se va retrage din coaliţia aflată la guvernare şi că va propune propriul candidat prezidenţial anul viitor, afectând astfel şansele de realegere a actualului şef al statului, Tassos Papadopoulos, relatează Reuters.
Principalul partid politic din Cipru se retrage din coaliţia guvernamentală

Parlamentul European a votat împotriva majorării accizelor minime pentru alcool

Parlamentul European (PE) a votat împotriva propunerii Comisiei Europene (CE) de a majora accizele minime pentru alcool şi băuturi alcoolice, cu inflaţia înregistrată de la extinderea din 2004 a Uniunii, de 4,5%.
Parlamentul European a votat împotriva majorării accizelor minime pentru alcool

R. Lucescu: Relaţia mea cu Copos este una amicală

Antrenorul echipei FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat, marţi, că este în continuare sunat de George Copos, menţionând că relaţia actuală dintre ei este aşa cum trebuia să fie când lucrau împreună la Rapid.
R. Lucescu: Relaţia mea cu Copos este una amicală

Tăriceanu declară că nu a primit de la Băsescu vreo solicitare privind sursele majorării pensiilor

Premierul Tăriceanu a declarat că nu a primit o solicitare din partea preşedintelui Traian Băsescu pentru prezentarea surselor de finanţare a majorării pensiilor, arătând totodată că reprezentanţii Ministerului Finanţelor au furnizat Parlamentului, la momentul adoptării deciziei, datele necesare.
Tăriceanu declară că nu a primit de la Băsescu vreo solicitare privind sursele majorării pensiilor

Wizz Air: Din octombrie, zboruri zilnice de la Bucureşti la Londra

Wizz Air va creşte, din octombrie, capacitatea cursei Bucureşti-Londra Luton, urmând să aibă zboruri zilnice pe această destinaţie, după ce în iunie operatorul low-cost a majorat şi frecvenţa cursei Bucureşti-Roma.
Wizz Air: Din octombrie, zboruri zilnice de la Bucureşti la Londra

Cerbul de Aur ar putea să se desfăşoare în luna octombrie, la Braşov

Cerbul de Aur ar putea să se desfăşoare în luna octombire, în cazul în care Televiziunea Română, principalul organizator al festivalului, va reuşi să obţină fonduri de aproximativ un milion de euro, potrivit primarului braşovean George Scripcaru, care s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii TVR.
Cerbul de Aur ar putea să se desfăşoare în luna octombrie, la Braşov

SRI a încălcat dreptul lui Patriciu la viaţă intimă prevăzut de articolul 8 al CEDO

Tribunalul Bucureşti a stabilit că lui Dinu Patriciu i-a fost încălcat dreptul la viaţă initmă, prevăzut de articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), motiv pentru care a obligat Serviciul Român de Informaţii (SRI) la plata de daune morale de 50.000 de lei.
SRI a încălcat dreptul lui Patriciu la viaţă intimă prevăzut de articolul 8 al CEDO

Populaţia tânără a României este în scădere

Ponderea populaţiei tinere a României s-a redus, în 2007, la 15,4 la sută de la 15,5 la sută, cât a fost anul trecut, în timp ce cea a populaţiei vârstnice a crescut de la 14,8 la 14,9 la sută, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS), cu ocazia Zilei Mondiale a Populaţiei.
Populaţia tânără a României este în scădere

Un grup de 61 de români au părăsit Gaza, urmând să fie repatriaţi

Un grup de 61 de români din Fâşia Gaza, majoritatea femei şi copii, au fost evacuaţi din regiune, marţi, la ora 9.00, prin punctul de trecere Erez, fiind îmbarcaţi în două autocare,care îi duc până la frontiera cu Iordania, de unde vor fi transportaţi la Amman şi apoi, cu avionul, la Bucureşti.
Un grup de 61 de români au părăsit Gaza, urmând să fie repatriaţi

Adrian Gorun a înaintat Parchetului scrisoarea prin care PNL Gorj cere demiterea sa

Secretarul general al Ministerului Educaţiei, Adrian Gorun, a înaintat, marţi, Parchetului instanţei supreme scrisoarea prin care PNL Gorj cere premierului Călin Popescu Tăriceanu demiterea sa din postul de înalt funcţionar public.
Adrian Gorun a înaintat Parchetului scrisoarea prin care PNL Gorj cere demiterea sa

Ridzi susţine că l-a convins pe europarlamentarul Weber să stopeze blocarea fondurilor României

Europarlamentarul PD Monica Iacob-Ridzi susţine că l-a convins pe europarlamentarul german Manfred Weber să nu mai ceară blocarea fondurilor UE destinate României.
Ridzi susţine că l-a convins pe europarlamentarul Weber să stopeze blocarea fondurilor României

Marcel Ţenter va fi numit manager al echipei naţionale de baschet

Fostul jucător şi antrenor secund al echipei de baschet masculin "U" Mobitelco, Marcel Ţenter, va fi numit manager al naţionalei de seniori, urmând a fi prezentat oficial în noua funcţie în cadrul unei conferinţe de presă ce va avea loc miercuri, la Cluj.
Marcel Ţenter va fi numit manager al echipei naţionale de baschet

Senatorul Nicolae Vlad Popa va da în judecată AVAS, în cazul „Tractorul”

Senatorul PLD Nicolae Vlad Popa a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă desfăşurată la GDS, că va da în judecată AVAS şi firma Flavus SRL, în momentul în care se va parafa contractul de cumpărare a platformei Tractorul, solicitând instanţei să constate "nulitatea absolută" a transferului.
Senatorul Nicolae Vlad Popa va da în judecată AVAS, în cazul

UDMR, dispusă la consultări cu grupări ale maghiarilor

UDMR vrea să aibă consultări cu grupări din afara Uniunii, inclusiv pe tema participării la alegerile pentru Parlamentul European, pentru a nu risca reprezentarea maghiarilor la Bruxelles, a declarat preşedintele UDMR, Marko Bela.
UDMR, dispusă la consultări cu grupări ale maghiarilor

Stolojan, primul pe lista PLD pentru PE – surse

PLD va finaliza, la mijlocul lunii august, lista cu candidaţii la alegerile pentru Parlamentul European, care va fi prezentată într-o şedinţă a Delegaţiei Permanente, pe prima poziţie urmând să se afle preşedintele formaţiunii, Theodor Stolojan.
Stolojan, primul pe lista PLD pentru PE - surse

George W. Bush pregăteşte un plan de reducere graduală a efectivelor americane din Irak

Preşedintele Statelor Unite, George W. Bush, va iniţia o campanie de reducere, începând cu anul viitor, a numărului militarilor americani staţionaţi în Irak, în cazul în care situaţia de pe teren se va îmbunătăţi, relatează Washington Post, în ediţia electronică.
George W. Bush pregăteşte un plan de reducere graduală a efectivelor americane din Irak

Victoria Beckham nu vrea să devină actriţă, deşi se mută în cetatea filmului-Reuters

Victoria Beckham, care în cursul acestei săptămâni se va muta împreună cu soţul său, fotbalistul David Beckham, şi cei trei copii la Los Angeles, a declarat într-un interviu că nu intenţionează să devină actriţă, deşi va locui aproape de Hollywood, informează Reuters.
Victoria Beckham nu vrea să devină actriţă, deşi se mută în cetatea filmului-Reuters

CNA recomandă promovarea unor spoturi pentru evaluarea sănătăţii şi prevenirea efectelor caniculei

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) recomandă posturilor de radio şi televiziune promovarea în regim de campanie socială a campaniei "Mergi la medic! Fă-ţi setul de analize gratuite ca să fii sănătos", precum şi a unei campanii pentru prevenirea efectelor caniculei.
CNA recomandă promovarea unor spoturi pentru evaluarea sănătăţii şi prevenirea efectelor caniculei

ANAF va elabora o procedură specială pentru colectarea contribuţiilor la pensii private

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va elabora o procedură specială pentru colectarea contribuţiilor aferente fondurilor de pensii obligatorii administrate privat, întrucât aceasta nu este prevăzută în normele actuale, a declarat, marţi, preşedintele ANAF, Daniel Chiţoiu.
ANAF va elabora o procedură specială pentru colectarea contribuţiilor la pensii private

Firmele vor plăti impozitele şi contribuţiile în doar două conturi, de la 1 septembrie

Companiile fără restanţe ar putea plăti de la 1 septembrie impozitele datorate bugetului de stat într-un singur cont, iar cele aferente contribuţiilor de asigurări sociale într-un alt cont, a declarat, marţi, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Daniel Chiţoiu.
Firmele vor plăti impozitele şi contribuţiile în doar două conturi, de la 1 septembrie

Fostul ministru Şereş, audiat ca martor în privinţa investiţiilor de la Alro şi Nuclearelectrica

Fostul ministru al Economiei şi Comerţului Codruţ Şereş a fost audiat, marţi, în calitate de martor, de procurorii Parchetului instanţei supreme, în legătură cu investiţiile de la societăţile Alro şi Nuclearelectrica, în dosarul privatizărilor, extins la începtul anului.
Fostul ministru Şereş, audiat ca martor în privinţa investiţiilor de la Alro şi Nuclearelectrica

Mahmoud Abbas afirmă că Hamas permite infiltrarea al-Qaida în Fâşia Gaza-Reuters

Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, apreciază că mişcarea islamistă palestiniană Hamas protejează al-Qaida şi permite reţelei teroriste să se infiltreze în Fâşia Gaza, relatează Reuters.
Mahmoud Abbas afirmă că Hamas permite infiltrarea al-Qaida în Fâşia Gaza-Reuters

James Blunt şi-a scos sora la licitaţie pe internet

Cântăreţul britanic James Blunt a fost la un moment dat atât de dependent de site-ul de licitaţii online eBay, încât şi-a scos sora la vânzare pe internet, iar în prezent aceasta este logodită cu bărbatul care a câştigat licitaţia, informează femalefirst.co.uk.
James Blunt şi-a scos sora la licitaţie pe internet

Avertizare meteo: Cod portocaliu în opt judeţe din ţară

VEZI VIDEO

Prefecturile din opt judeţe din ţară au fost avertizate, marţi, cu cod portocaliu asupra riscului producerii de inundaţii datorate cantităţilor destul de mari de precipitaţii prognozate pentru zilele de miercuri şi joi.

Avertizare meteo: Cod portocaliu în opt judeţe din ţară

IMM-urile vor primi fonduri bugetare nerambursabile în funcţie de proiecte şi nivelul investiţiei

Alocaţiile financiare nerambursabile de la buget pentru întreprinderile mici şi mijlocii vor fi acordate prin selecţie de proiecte, şi nu în funcţie de ordinea de înregistrare a cererilor, prioritate având firmele care îşi vor asuma un volum mai mare de investiţii, a anunţat premierul Tăriceanu.
IMM-urile vor primi fonduri bugetare nerambursabile în funcţie de proiecte şi nivelul investiţiei

Opziţia faţă de războiul din Irak a atins noi cote maxime în SUA – sondaj – Reuters

Opoziţia faţă de războiul din Irak a atins nivelul maxim în timp ce rata de popularitate a preşedintelui american a coborât drastic din nou pe fondul divergenţelor din cadrul Partidului Republican privind strategia pentru conflictul irakian, potrivit unui sondaj USA Today/Gallup, relatează Reuters.
Opziţia faţă de războiul din Irak a atins noi cote maxime în SUA - sondaj - Reuters

Real Madrid l-a achiziţionat pe Pepe şi ar putea renunţa la Chivu

Gruparea Real Madrid l-a transferat, marţi, de la FC Porto, pe fundaşul central brazilian Kleper Laveran Lima Ferreira, cunoscut sub numele de Pepe, în urma acestei achiziţii clubul madrilen putând renunţa la aducerea românului Cristian Chivu, de la AS Roma, scrie Marca.
Real Madrid l-a achiziţionat pe Pepe şi ar putea renunţa la Chivu

PC îi cere lui Traian Băsescu să promulge legea pensiilor

Deputatul conservator Bogdan Ciucă a declarat, marţi, că PC îi solicită lui Traian Băsescu să promulge legea pensiilor, reprezentanţii formaţiunii urmând să depună, miercuri, la Cotroceni, un apel către şeful statului, de a nu se opune majorării pensiilor.
PC îi cere lui Traian Băsescu să promulge legea pensiilor

Ancheta CNCD în cazul Tăriceanu-organizaţii de romi, amânată o săptămână

Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis să amâne pentru marţea viitoare luarea unei decizii în ceea ce priveşte presupusele afirmaţii discriminatorii ale premierului la adresa comunităţii rome în general şi a romilor din Italia în special.
Ancheta CNCD în cazul Tăriceanu-organizaţii de romi, amânată o săptămână

Phoenix, prima sondă care va căuta forme de viaţă pe Marte, va fi lansată în august

Phoenix, cea mai nouă sondă americană, primul dispozitiv care va studia permafrostul planetei Marte şi va căuta posibile forme de viaţă ce au existat sau există pe acest corp ceresc, va fi lansată de NASA în august, transmite AFP.
Phoenix, prima sondă care va căuta forme de viaţă pe Marte, va fi lansată în august

Pasaj rutier şi unul pietonal sub Arcul de Triumf, potrivit unui proiect municipal

Piaţa Arcul de Triumf va intra în renovare, cel mai probabil la sfârşitul anului 2007, Primăria Capitalei intenţionând să construiască un pasaj rutier şi unul pietonal sub monumentul istoric de pe bulevardul Kiseleff.
Pasaj rutier şi unul pietonal sub Arcul de Triumf, potrivit unui proiect municipal

CSM va verifica reaua-credinţă a magistraţilor în procesul Parcul Bordei

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va verifica dacă magistraţii care au soluţionat procesul privind Parcul Bordei au fost de rea-credinţă sau au comis o gravă neglijenţă atunci când au dat decizia în acest caz, informează surse oficiale ale Consiliului.
CSM va verifica reaua-credinţă a magistraţilor în procesul Parcul Bordei

Avocaţii lui Ion Iliescu, la Parchet pentru a studia dosarul mineriadei din iunie 1990

Avocaţii lui Ion Iliescu s-au prezentat, marţi, la Parchetul instanţei supreme, pentru a studia dosarul în care fostul preşedinte a fost pus sub învinuire cu privire la evenimentele din iunie 1990.
Avocaţii lui Ion Iliescu, la Parchet pentru a studia dosarul mineriadei din iunie 1990