CELE MAI NOI ARTICOLE

Sibiu: Cea mai nouă aerogară din ţară

Cea mai nouă aerogară din ţară a fost inaugurată, luni, la Sibiu, în prezenţa Ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, şi poate primi 300 de pasageri pe oră atât pe fluxul de intrare, cât şi pe cel de ieşire.
Sibiu: Cea mai nouă aerogară din ţară

Tribunal al UE: Microsoft a încălcat legile antitrust (VIDEO)

Un tribunal al Uniunii Europene a decis, luni, să menţină sancţiunile impuse, în 2004, de Comisia Europeană (CE) grupului Microsoft, acuzat că a abuzat de poziţia sa dominantă pentru a înlătura companiile concurente mai mici, transmite Reuters.
Tribunal al UE: Microsoft a încălcat legile antitrust (VIDEO)

Becali aprobă gestul lui Badea de a lovi un suporter rapidist

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, l-a lăudat, luni, pe atacantul Valentin Badea pentru faptul că a lovit un suporter al echipei Rapid care l-a înjurat înaintea derbiului dintre cele două formaţii, încheiat cu scorul de 0-0.
Becali aprobă gestul lui Badea de a lovi un suporter rapidist

Un nou sarcofag la Cernobîl

Companiile franceze Bouygues şi Vinci au semnat luni, la Kiev, un contract în valoare de 430 de milioane de euro, pentru construirea unui nou sarcofag în jurul reactorului de la Cernobîl, care a explodat în 1986, relatează AFP.
Un nou sarcofag la Cernobîl

Un film de Radu Gabrea, prezentat la Bruxelles

Cel mai recent film al lui Radu Gabrea, "Cocoşul decapitat", va fi prezentat miercuri la Bruxelles, în faţa membrilor Parlamentului European, sub auspiciile programului "Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007".
Un film de Radu Gabrea, prezentat la Bruxelles

Andrei Lugovoi vrea să devină preşedintele Rusiei

Fostul ofiţer rus Andrei Lugovoi, suspectat de Marea Britanie pentru asasinarea fostului spion FSB Aleksandr Litvinenko, a declarat luni că ar vrea să devină preşedintele Rusiei, relatează Reuters.
Andrei Lugovoi vrea să devină preşedintele Rusiei

Becali îl avertizează din nou pe Hagi că-l va da afară

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, l-a avertizat din nou, luni, pe Hagi, că va renunţa la serviciile sale dacă tehnicianul nu îi va respecta indicaţiile în privinţa alcătuirii primului 11, el fiind nemulţumit de faptul că Dorel Zaharia a fost titular în derbiul cu Rapid, încheiat cu scorul de 0-0.
Becali îl avertizează din nou pe Hagi că-l va da afară

Staţiunile de pe litoral ar putea fi administrate chiar de investitori

Staţiunile de pe litoral vor putea fi administrate chiar de către investitori dacă master-planul turismului românesc va intra în discuţia Guvernului şi va primi răspuns favorabil, a declarat, luni, Nicolae Buzdun, consilier în cadrul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Turism.
Staţiunile de pe litoral ar putea fi administrate chiar de investitori

Vosganian invită partidele la discuţii privind proiectul de buget

Ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat luni că invită toate partidele şi grupurile parlamentare la discuţii pe tema legii bugetului pentru 2008, înainte ca proiectul să intre în comisiile de specilitate din cele două Camere, pentru analiza solicitărilor formulate de fiecare partid.
Vosganian invită partidele la discuţii privind proiectul de buget

„O viaţă cu Karol”,un film despre papa Ioan Paul al II-lea

Stanislaw Dziwisz, arhiepiscopul Cracoviei şi fostul secretar particular al papei Ioan Paul al II-lea, va povesti într-un lungmetraj intitulat "O viaţă cu Karol" amintirile sale alături de fostul suveran pontif, cu care a colaborat aproape 40 de ani, informează AFP.

Apele Române infirmă existenţa vreunei poluări la Porţile de Fier

Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) a infirmat existenţa vreunei poluări pe Dunăre, după ce specialiştii din Mehedinţi ai instituţiei au verificat "petele" reclamate de cei de la Porţile de Fier şi au stabilit că este vorba doar de alge duse de curent de la maluri către mijlocul fluviului.
Apele Române infirmă existenţa vreunei poluări la Porţile de Fier

Un nou roman de Melania Mazzucco, în „Biblioteca Polirom”

"O zi perfectă", un nou roman de Melania Mazzucco, autoarea cărţii "Numele ei era Viaţa", apare la Polirom săptămâna aceasta.
Un nou roman de Melania Mazzucco, în

Secţia pentru procurori a CSM dezaprobă publicarea datelor din Raportul privind DNA

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii dezaprobă apariţia în mass-media a unor date "disparate sau trunchiate" din Raportul inspecţiei judiciare efectuate la Direcţia Naţională Anticorupţie şi o apreciază drept o "inflamare" a opiniei publice.
Secţia pentru procurori a CSM dezaprobă publicarea datelor din Raportul privind DNA

Afganistan: Cel puţin opt persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaş

Cel puţin opt pesoane, patru poliţişti şi patru civili, au fost ucise, luni, într-un atentat sinucigaş asupra unei secţii de poliţie din sudul Afganistanului, au declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Zemarai Bashari, şi autorităţile locale, relatează AFP.
Afganistan: Cel puţin opt persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaş

Tarifele pe litoral vor creşte cu 5 la sută în 2008

Tarifele la cazare pe litoralul românesc pentru sezonul estival 2008 au fost deja stabilite de majoritatea unităţilor hoteliere, iar preţurile vor fi cu cel mult 5 la sută mai mari faţă de acest an, au anunţat, luni, reprezentanţii patronatelor din turism.
Tarifele pe litoral vor creşte cu 5 la sută în 2008

Sindicaliştii, nemulţumiţi de intenţia de eliminare a tichetelor de masă

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de intenţia Guvernului de a elimina, pentru 2008, tichetele de masă din sectorul public şi spun că demersul va stârni "cu siguranţă" reacţii, în primul rând din partea angajaţilor afectaţi de această măsură.
Sindicaliştii, nemulţumiţi de intenţia de eliminare a tichetelor de masă

Fred Durst, condamnat pentru vătămare corporală

Fred Durst, solistul trupei de rock Limp Bizkit, a fost condamnat la 120 de zile de închisoare cu suspendare după ce a lovit intenţionat cu maşina două persoane la sfârşitul anului 2006, informează BBC.
Fred Durst, condamnat pentru vătămare corporală

Trabzonspor, amendat de UEFA

Clubul Trabzonspor a fost amendat de UEFA cu suma de 15.000 de franci elveţieni ca urmare a incidentelor de la meciul de pe teren propriu cu Oţelul Galaţi, disputat la 28 iulie în manşa secundă a finalei Cupei UEFA-Intertoto, informează ajansspor.com.
Trabzonspor, amendat de UEFA

Cazul avocatei dispărute, trimis la Parchetul General

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Braşov, Ilie Orzea, a anunţat că dosarul cazului avocatei Elodia Ginescu, care a dispărut în 30 august, a fost trimis, luni, la Parchetul General, "dic cauza complexităţii cauzei".
Cazul avocatei dispărute, trimis la Parchetul General

Cum e perceput mirosul corpului uman?

Cercetătorii americani au descoperit o genă care determină modul în care este perceput mirosul corpului unui bărbat, potrivit unui studiu publicat în revista Nature şi preluat de Reuters.
Cum e perceput mirosul corpului uman?

Vali Badea s-a ales cu un dosar penal

Fotbalistului echipei Steaua, Valentin Badea, i s-a întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, după ce i-a tras un pumn în faţă unui suporter giuleştean, duminică, înaintea meciului cu Rapid, informează surse din cadrul Poliţiei Capitalei.
Vali Badea s-a ales cu un dosar penal

Plângerea lui Năstase faţă decizia de NUP a lui Ioan Păun, rejudecată

Completul de nouă judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, rejudecarea contestaţiei lui Adrian Năstase la decizia de respingere a plângerii sale faţă de rezoluţia prin care procurorii anticorupţie l-au scos de sub urmărire penală pe Ioan Păun în dosarul Zambaccian.
Plângerea lui Năstase faţă decizia de NUP a lui Ioan Păun, rejudecată

Instanţa supremă va rejudeca procesul lui Roşca Stănescu

Completul de nouă judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a hotărât, luni, rejudecarea dosarului în care Sorin Roşca Stănescu reclama anumite nereguli procedurale privindu-i pe anchetatorii din dosarul Rompetrol, judecarea plângerilor jurnalistului urmând să fie reluată.
Instanţa supremă va rejudeca procesul lui Roşca Stănescu

Procesul de divorţ al profesoarei Corina Vasile ar putea fi suspendat

Instanţa Judecătoriei Sectorului 1 ar putea suspenda procesul privind divorţul profesoarei Corina Vasile - care a avut o relaţie amoroasă cu un elev şi care s-a aruncat de la etajul nouă al apartamentului acesteia - intentat de soţul ei, după ce, luni, niciunul dintre soţi nu s-a prezentat.
Procesul de divorţ al profesoarei Corina Vasile ar putea fi suspendat

O lucrare de Theodor Aman, scoasă la licitaţie la preţul de 38.000 de lei

O lucrare în ulei pe lemn realizată de Theodor Aman va fi pusă în vânzare, duminică, în cadrul unei licitaţii a Casei Monavissa, alături de tablouri semnate Sabin Bălaşa, Sorin Ilfoveanu, Arthur Verona, Alexandru Ciucurencu, Rudolf Schweitzer Cumpăna şi alţii.
O lucrare de Theodor Aman, scoasă la licitaţie la preţul de 38.000 de lei

Alimentarea cu energie electrică, întreruptă pe mai multe străzi din Capitală şi din judeţul Ilfov

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă, marţi, pe mai multe străzi din Capitală, precum şi din judeţul Ilfov, din cauza unor lucrări planificate de revizii tehnice şi modernizări în reţeaua de distribuţie, informează, luni, Electrica Muntenia Sud.
Alimentarea cu energie electrică, întreruptă pe mai multe străzi din Capitală şi din judeţul Ilfov

Swiss va lansa în aprilie o cursă pe ruta Geneva-Bucureşti

Compania aeriană elveţiană Swiss va lansa, în aprilie anul viitor, o cursă directă pe ruta Geneva-Bucureşti, zborurile urmând să aibă loc de trei ori pe săptămână, a anunţat operatorul.
Swiss va lansa în aprilie o cursă pe ruta Geneva-Bucureşti

Structura Guvernului, la votul senatorilor

Senatorii vor dezbate, marţi, Ordonanţa de Urgenţă nr.25/2007 privind aprobarea restructurării Guvernului, care ar putea fi respinsă prin votul social-democraţilor, Executivul susţinând însă că o asemenea decizie nu ar duce la căderea Cabinetului Tăriceanu.
Structura Guvernului, la votul senatorilor

Guvernul vrea să elimine tichetele de masă

Ministerul Muncii va propune Guvernului ca instituţiile publice să nu mai acorde angajaţilor tichete de masă în anul 2008, pentru menţinerea cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea angajamentelor interne şi internaţionale, inclusiv în ceea ce priveşte deficitul bugetar.
Guvernul vrea să elimine tichetele de masă

Amenzi de 4.150 de lei după meciul Steaua – Rapid

Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a anunţat că, în urma incidentelor de la meciul Steaua - Rapid, scor 0-0, disputat, duminică seară, au fost date amenzi în valoare totală de 4.150 de lei, fiind aplicate un număr de 15 sancţiuni contravenţionale.
Amenzi de 4.150 de lei după meciul Steaua - Rapid

Un deţinut de 61 de ani vrea să promoveze clasa a VIII-a

Peste 90 de deţinuţi din Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Craiova au fost înscrişi la cursurile şcolare, cel mai în vârstă dintre ei, de 61 de ani, susţinând că doreşte ca până la terminarea pedepsei să promoveze şi clasa a VIII - a.
Un deţinut de 61 de ani vrea să promoveze clasa a VIII-a

Ministrul Educaţiei promite încă 500 de milioane de lei pentru modernizarea şcolilor

Şcolile vor beneficia, în curând, de o finanţare suplimentară de 500 de milioane de lei, de la bugetul Ministerului Educaţiei, a promis, luni, ministrul Cristian Adomniţei, aflat la Iaşi pentru deschiderea noului an şcolar.
Ministrul Educaţiei promite încă 500 de milioane de lei pentru modernizarea şcolilor

Turcia intenţionează să accelereze reformele pentru aderarea la UE

Ministrul turc de Externe, Ali Babacan, a declarat luni că Ankara va elabora un nou program pentru accelerarea reformelor destinate aderării la Uniunea Europeană, relatează AFP.
Turcia intenţionează să accelereze reformele pentru aderarea la UE

Artiştii din instituţiile de spectacole ies în stradă

Sindicaliştii din cultură - artişti interpreţi, actori, bibliotecari - vor protesta pe 21 septembrie, în paralel cu manifestările din Festivalul Enescu, în faţa Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) şi a Sălii Palatului, cerând mărirea salariilor şi majorarea bugetului alocat culturii la 1% din PIB.
Artiştii din instituţiile de spectacole ies în stradă

Eusebiu Diaconu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Beijing

Sportivul Eusebiu Diaconu s-a calificat, luni, la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, după ce s-a clasat între primii cinci luptători la greco-romane, la categoria 60 kilograme, în cadrul Campionatelor Mondiale de lupte de la Baku (Azerbaidjan).
Eusebiu Diaconu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Beijing

Expunerea la pesticide poate dubla riscul de astm

Expunerea la pesticide, de tipul celor utilizate în agricultură sau pentru plantele de interior, poate dubla riscul de a dezvolta astm, potrivit unui studiu american prezentat la congresul anual al Societăţii europene de boli respiratorii care a avut loc la Stockholm, informează thisislondon.co.uk.
Expunerea la pesticide poate dubla riscul de astm

Referate şi amenzi la Dacia Mioveni

Antrenorul Florin Marin a făcut până acum mai multe referate către conducerea clubului Dacia Mioveni în care a propus sancţionarea unor jucători, astfel că fotbaliştii menţionaţi vor fi amendaţi.
Referate şi amenzi la Dacia Mioveni

Băsescu: Poveşti ca Bancorex, Caritas şi FNI nu se mai pot întâmpla

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la conferinţa cu tema "17 septembrie 2007 – startul pensiilor private obligatorii în România", organizată de Ziarul Financiar, că "poveştile vechi", gen Bancorex, Bancoop, Banca Agricolă, Caritas şi FNI nu se mai pot întâmpla.
Băsescu: Poveşti ca Bancorex, Caritas şi FNI nu se mai pot întâmpla

India va găzdui un Mare Premiu de Formula 1 din 2010

Preşedintele Comitetului Olimpic Indian (IOA), Suresh Kalmadi, a anunţat, luni, că, începând cu sezonul 2010, India va găzdui un Mare Premiu de Formula 1 la New Delhi, informează AFP.
India va găzdui un Mare Premiu de Formula 1 din 2010

Tăriceanu: PSD este preocupat de jocuri politice şi instabilitate

Subiectul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului este o dovadă a diferenţei esenţiale de preocupări ale PSD, orientat spre jocuri politice şi instabilitate, şi cele ale Guvernului, concentrat asupra problemelor din educaţie, sănătate, agricultură, a declarat, luni, premierul Tăriceanu.
Tăriceanu: PSD este preocupat de jocuri politice şi instabilitate