CELE MAI NOI ARTICOLE

Daniel Niculae, împrumutat pentru un an la Rapid

Directorul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat că gruparea giuleşteană a ajuns la un acord cu Auxerre pentru împrumutul pe un an al atacantului Daniel Niculae, urmând să aibă prima opţiune de cumpărare.
Daniel Niculae, împrumutat pentru un an la Rapid

Patronatele: Oficiul pentru Imigrări întârzie eliberarea permiselor de muncă pentru străini

Activitatea firmelor româneşti din anumite domenii este îngreunată de întârzierea cu care Oficiul Român pentru Imigrări eliberează permisele de muncă pentru cetăţenii străini, susţin reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Patronatului Român (CNPR), care solicită modificarea prevederilor legale.
Patronatele: Oficiul pentru Imigrări întârzie eliberarea permiselor de muncă pentru străini

Chiuariu a prezentat, la o întâlnire europeană, măsurile anticorupţie luate de România

Ministrul Justiţiei Tudor Chiuariu a prezentat, în cadrul unei întâlniri europene organizate în Austria, măsurile anticorupţie luate în România, printre care controlul averilor, înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Integritate sau a departamentului specializat pe controlul fondurilor europene.
Chiuariu a prezentat, la o întâlnire europeană, măsurile anticorupţie luate de România

Madonna ar putea adopta o fetiţă din Malawi la începutul anului viitor

Cântăreaţa americană Madonna a primit acordul din partea autorităţilor din Malawi pentru a adopta un al doilea copil orfan, o fetiţă în vârstă de 13 luni pe nume Mercy, pe care ar putea-o aduce acasă în primăvara anului viitor, informează The Sun
Madonna ar putea adopta o fetiţă din Malawi la începutul anului viitor

Valentin Năstase şi-a reziliat contractul cu Dinamo

Fundaşul Valentin Năstase şi-a reziliat, miercuri, contractul cu Dinamo, după greşeala comisă la primul gol înscris de formaţia italiană SS Lazio Roma, în partida din turul III preliminar al Ligii Campionilor, a declarat agentul jucătorului, Ana Maria Prodan.
Valentin Năstase şi-a reziliat contractul cu Dinamo

Copiii funcţionarilor români din instituţiile UE vor frecventa gratuit şcolile europene

Copiii funcţionarilor români angajaţi în instituţiile europene şi cei ai funcţionarilor din cadrul Reprezentanţei României pe lângă Uniunea Europeană vor frecventa gratuit şcolile europene, în baza Convenţiei UE în domeniu, aprobată în şedinţa de marţi a Guvernului printr-un proiect de lege.
Copiii funcţionarilor români din instituţiile UE vor frecventa gratuit şcolile europene

Naţionala de baschet masculin a României, învinsă de CSU Sibiu

Echipa naţională de baschet masculin a României a fost învinsă, marţi, intr-un amical,la Sibiu, de formaţia CSU din localitate, cu scorul de 86-69, într-o partidă de verificare înaintea celei oficiale cu Irlanda, din grupa A a Campionatului European (Divizia B).
Naţionala de baschet masculin a României, învinsă de CSU Sibiu

Iaurturile Danone suspecte de contaminare erau sigure pentru consum (VIDEO)

Rezultatele testelor efectuate de laboratorul european de referinţă de la Budapesta asupra iaurturilor Danone suspectate că ar fi contaminate cu un nivel ridicat de dioxină arată că produsele sunt sigure pentru consumul uman, nivelul de dioxină fiind în limita admisă.
Iaurturile Danone suspecte de contaminare erau sigure pentru consum (VIDEO)

Concursul de admitere în magistratură începe joi la Bucureşti

Examenul de admitere în magistratură va începe, joi, la Bucureşti, concurenţa fiind de zece candidaţi pe un loc, informează Biroul de presă al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)..
Concursul de admitere în magistratură începe joi la Bucureşti

Un studiu confirmă transmiterea gripei aviare de la om la om, în 2006

Analiza matematică a confirmat transmiterea gripei aviare provocată de virusul H5N1 de la om la om în Indonezia, în aprilie 2006, au declarat cercetătorii americani, citaţi de Reuters.
Un studiu confirmă transmiterea gripei aviare de la om la om, în 2006

Mitropolitul Varlaam a fost canonizat

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a aprobat, la propunerea sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, trecerea în rândul sfinţilor din calendarul BOR a învăţatului mitropolit Varlaam al Moldovei, cu data de prăznuire în 30 august.
Mitropolitul Varlaam a fost canonizat

Keith Richards vrea să primească scuze de la două publicaţii suedeze

Keith Richards, chitaristul trupei de rock britanice Rolling Stones, vrea ca două publicaţii suedeze să îi ceară scuze pentru că i-au criticat în mod nefondat prezenţa artistică la un concert care a avut loc în Suedia la începutul lunii, transmite AFP.
Keith Richards vrea să primească scuze de la două publicaţii suedeze

Amariei-Lungu: Ultimii doi ani din carieră vreau să-i petrec la Rulmentul Braşov

Handbalista Carmen Amariei-Lungu a declarat, miercuri, că va mai rămâne doar până la sfârşitul săptămânii la "U" Jolidon Cluj, după care va pleca la Rulmentul Braşov, unde şi-ar putea petrece ultimii doi ani din carieră, în care speră să obţină "marea performanţă".
Amariei-Lungu: Ultimii doi ani din carieră vreau să-i petrec la Rulmentul Braşov

Fotografii despre Marele Ducat de Luxemburg, expuse la Sibiu

Un număr de 28 de artişti fotografi luxemburghezi vor prezenta, vineri, la Sibiu, o colecţie naţională formată din 69 de imagini despre Marele Ducat de Luxemburg, ţară unde se întâlnesc peste o sută de etnii şi tot atâtea culturi.
Fotografii despre Marele Ducat de Luxemburg, expuse la Sibiu

Peste doua sute milioane de euro pentru programe de cooperare europeană

România va aloca până la 208 milioane de euro pentru cofinanţarea proiectelor de cooperare teritorială europeană, reprezentând cel mult 13% din totalul cheltuielilor eligibile.
Peste doua sute milioane de euro pentru programe de cooperare europeană

Portul Constanţa, invadat de meduze uriaşe

Meduze cu diametrul de peste 50 de centimetri au invadat danele operaţionale ale Portului Constanţa, cercetătorii spunând că acestea migrează din larg spre mal în căutarea hranei.
Portul Constanţa, invadat de meduze uriaşe

Voicu (PNL): Băsescu nu doreşte introducerea uninominalului

Preşedintele Comisiei parlamentare de elaborare a codului electoral, liberalul Mihai Voicu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că Traian Băsescu nu îşi doreşte de fapt introducerea votului uninominal despre care a spus că este o „demagogie”, ci doar să intre în campanie electorală alături de PD.
Voicu (PNL): Băsescu nu doreşte introducerea uninominalului

Tarifele RATB ar putea fi majorate

Tarifele pe mijloacele de transport în comun ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) ar putea fi majorate potrivit unui proiect de hotărâre, aflat în dezbatere publică, pe site-ul Primăriei Capitalei.
Tarifele RATB ar putea fi majorate

Senatorul american Craig neagă că ar fi homosexual

Senatorul american republican Larry Craig , arestat în iunie, într-o toaletă publică a unui aeroport din Minnessota, pentru presupuse gesturi deplasate, a dezminţit marţi că ar fi homosexual, după ce a pledat vinovat pentru conduită improprie, relatează AFP.
Senatorul american Craig neagă că ar fi homosexual

„Faust” în regia lui Purcărete deschide stagiunea Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu

Spectacolul "Faust" de Goethe, în regia lui Silviu Purcărete, va avea avea premiera pe 20, 21 şi 22 septembrie la Sibiu, numărându-se printre manifestările care vor deschide stagiunea 2007-2008 la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu.

Mai mulţi morţi, în urma prăbuşirii unei clădiri din Azerbaidjan

Mai mulţi muncitori au murit, marţi, în urma prăbuşirii unei clădiri în construcţie din capitala Azerbaidjanului, Baku, transmite AFP.
Mai mulţi morţi, în urma prăbuşirii unei clădiri din Azerbaidjan

Talibanii au elibererat trei ostatici sud-coreeni

Talibanii au eliberat miercuri trei femei dintre cei 19 ostatici sud-coreeni, pe care le-au predat unui lider tribal ce urmează să le transfere Crucii Roşii (CICR), a declarat mediatorul afgan Haji Mohammad Zahir, citat de AFP.
Talibanii au elibererat trei ostatici sud-coreeni

Dosarele foştilor prefecţi de Argeş, Hunedoara şi Braşov, discutate de instanţă în septembrie

Cele trei dosare ale foştilor prefecţi de Argeş, Hunedoara şi Braşov au fost amânate, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti din cauza unei lipse de procedură cu Guvernul.
Dosarele foştilor prefecţi de Argeş, Hunedoara şi Braşov, discutate de instanţă în septembrie

Concertul Limbii Române în Piaţa Universităţii

Un concert dedicat limbii române va avea loc vineri, între orele 16.00 şi 22.00, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, pe esplanada din faţa Teatrului Naţional, la eveniment urmând să participe trupe precum Altar, Travka şi Bucium.
Concertul Limbii Române în Piaţa Universităţii

Preşedintele Traian Băsescu a reuşit marţi seara să facă fericite 186 de femei

Participantele la Şcoala de vară a Organizaţiei de Femei, de la Costineşti, au avut parte, marţi seara, de o întâlnire sub clar de lună cu preşedintele Traian Băsescu, care le-a invitat la vila de protocol din Neptun, numeroase doamne fiind de-a dreptul tulburate de clipele petrecute cu acesta.
Preşedintele Traian Băsescu a reuşit marţi seara să facă fericite 186 de femei

Angelina Jolie a vizitat refugiaţii din Irak

Starul hollywoodian Angelina Jolie a sosit, marţi, în Irak, în calitate de ambasadoare a bunăvoinţei din partea ONU, în încercarea de a atrage atenţia comunităţii internaţionale asupra celor trei milioane de refugiaţi afectaţi de războiul din zonă, informează Reuters.
Angelina Jolie a vizitat refugiaţii din Irak

Grefieră arestată pentru trafic de persoane

O grefieră de la Tribunalul Dolj a fost arestată preventiv, marţi seara, fiind acuzată că a forţat o tânără să se prostitueze în Italia şi că ea însăşi a practicat prostituţia în acea ţară.
Grefieră arestată pentru trafic de persoane

Ministerul Culturii caută director pentru Galeriile de Artă „Brukenthal” din Sibiu

Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) va organiza, pe 12 septembrie, un concurs pentru ocuparea funcţiei de director al Galeriilor de Artă „Brukenthal” din cadrul Muzeului Naţional „Brukenthal” din Sibiu.
Ministerul Culturii caută director pentru Galeriile de Artă „Brukenthal

Loredana lansează videoclipul piesei „Şatra în asfinţit”

Loredana va lansa, joi, la "Poveştiri de noapte", videoclipul piesei "Şatra în asfinţit", melodia de generic a telenovelei "Inimă de ţigan", pe care MediaPro Pictures o produce pentru postul Acasă.
Loredana lansează videoclipul piesei

Instanţa supremă şi-a motivat decizia în cazul lui Vadim Banyatov

Decizia prin care instanţa supremă a stabilit că Vadim Benyatov - acuzat în dosarul privatizărilor în energie - poate părăsi Bucureştiul este argumentată de magistraţi pe aspecte procedurale referitoare la dispunerea prelungirii măsurilor preventive şi la persoanele care pot ataca aceste decizii.
Instanţa supremă şi-a motivat decizia în cazul lui Vadim Banyatov

„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, notat cu „patru stele” de presa franceză

"4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", filmul realizatorului român Cristian Mungiu, premiat cu Palme d'Or la Cannes, anul acesta, îşi face o intrare triumfală în cinematografele din Franţa, beneficiind din plin de criticile elogioase ale presei, fie ea de stânga, de dreapta sau chiar catolică.

Patru favoriţi eliminaţi la US Open în a doua zi de concurs

Patru favoriţi au fost eliminaţi în primul tur la US Open, al patrulea şi ultimul turneu de Grand Slam al anului, marţi, în cea de-a doua zi de concurs, informează AFP.
Patru favoriţi eliminaţi la US Open în a doua zi de concurs

Căutările în zona în care a fost anunţată prăbuşirea unui avion continuă

Angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, jandarmi, poliţişti şi localnici au reluat, miercuri dimineaţă, căutările în zona Maramureşului istoric, unde se presupune că un avion s-ar fi prăbuşit, marţi seara, până în prezent nefiind găsit niciun indiciu în acest sens.
Căutările în zona în care a fost anunţată prăbuşirea unui avion continuă

Peste 100 de insurgenţi au fost ucişi în sudul Afganistanului

Peste 100 de insurgenţi au fost ucişi în confruntările armate cu trupele coaliţiei internaţionale în sudul Afganistanului, a anunţat, miercuri, armata americană, citată de Reuters.
Peste 100 de insurgenţi au fost ucişi în sudul Afganistanului

Varianta 42 pentru ultima probă a examenului de bacalaureat

Candidaţii la sesiunea august-septembrie a bacalaureatului au de rezolvat, miercuri, în ultima zi de examen, varianta cu numărul 42 din cele 100 posibile pregătite pentru proba la alegere din celelalte arii curriculare (scrisă sau practică).
Varianta 42 pentru ultima probă a examenului de bacalaureat

Angajat al minei Borşa mort, după ce a fost suprins de o viitură

Inginerul şef al iazului de decantare Colbu al Exploatării Miniere Borşa a murit, marţi seară, după ce a fost surprins de o viitură într-o galerie împreună cu alţi trei colegi de serviciu, care au fost duşi la spital în şoc hipotermic .
Angajat al minei Borşa mort, după ce a fost suprins de o viitură

Cornel Dinu: Am fost fazani

Administratorul delegat al clubului Dinamo, Cornel Dinu, i-a calificat drept "fazani" pe jucătorii formaţiei pregătite de Mircea Rednic, care au ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, după ce au pierdut, cu scorul de 1-3, meciul cu Lazio Roma, din manşa secundă a turului trei preliminar.
Cornel Dinu: Am fost fazani

Becali: L-am sunat pe Borcea şi i-am spus „miau, miau, miau”

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi noapte, la Sport.ro, că l-a sunat, la finalul partidei Dinamo - Lazio, scor 1-3, din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, pe directorul general dinamovist, Cristian Borcea, pentru a-i face o farsă.
Becali: L-am sunat pe Borcea şi i-am spus

Dinamo Bucureşti a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor

Echipa Dinamo Bucureşti a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor, după ce a pierdut, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 1-3 (1-0), meciul cu Lazio Roma, contând pentru manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.
Dinamo Bucureşti a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor

Ovidiu Stângă, noul antrenor al Universităţii Craiova

Tehnicianul Ovidiu Stângă este noul antrenor al echipei Universităţii Craiova, el fiind prezentat jucătorilor, marţi seară, la vestiare.
Ovidiu Stângă, noul antrenor al Universităţii Craiova