CELE MAI NOI ARTICOLE

Candidaţii PSD la europarlamentare ar putea fi stabiliţi vineri

Liderii PSD ar putea aproba, vineri, la Comitetul Executiv Naţional, o listă lărgită a candidaţilor pentru alegerile pentru Parlamentul European, şi ar putea lua în discuţie adoptarea unei poziţii oficiale de susţinere a lui Ion Iliescu.
Candidaţii PSD la europarlamentare ar putea fi stabiliţi vineri

Plan naţional unitar de acţiune în caz de caniculă, pentru prima dată în România

România are, pentru prima dată, un plan unitar de acţiune în caz de caniculă, ministrul Sănătăţii fiind numit coordonatorul Comitetului pentru coordonarea interinstituţională a acţiunilor de prevenire şi de reducere a efectelor caniculei.
Plan naţional unitar de acţiune în caz de caniculă, pentru prima dată în România

OTV, amendat cu 5.000 lei pentru că nu a trimis casetele solicitate de CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat, joi, postul OTV cu 5.000 lei pentru că nu a răspuns solicitărilor CNA de a trimite casetele cu unele emisiuni pentru care au fost înregistrate reclamaţii.
OTV, amendat cu 5.000 lei pentru că nu a trimis casetele solicitate de CNA

Ministrul Sănătăţii cere autorităţilor din Constanţa să evacueze imediat tabăra de la Năvodari

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a cerut, joi, autorităţilor locale din judeţul Constanţa să închidă imediat tabăra Năvodari şi să sancţioneze persoanele care se opun evacuării, arătând că nu este normal ca o parte dintre copiii cazaţi în unitate să fie manipulaţi şi să refuze transferul.
Ministrul Sănătăţii cere autorităţilor din Constanţa să evacueze imediat tabăra de la Năvodari

Comisia prezidenţială pentru educaţie îi prezintă lui Băsescu raportul

Membrii Comisiei prezidenţiale pentru educaţie s-au întâlnit, joi, cu preşedintele Traian Băsescu, pentru a-i prezenta concluziile raportului legat de problemele învăţământului.
Comisia prezidenţială pentru educaţie îi prezintă lui Băsescu raportul

Aurel Şunda şi Florin Marin apelează des la sfaturile preotului Gabriel Bulf

Tehnicienii Florin Marin şi Aurel Şunda apelează des la sfaturile preotului Gabriel Bulf, pe care îl cunosc din perioada când antrenau echipa Jiul Petroşani, transmite corespnodentul MEDIAFAX.
Aurel Şunda şi Florin Marin apelează des la sfaturile preotului Gabriel Bulf

Acord privind necesitatea schimbării strategiei din Irak – AFP

Congresmenii au ajuns la un consens în privinţa necesităţii de a modifica strategia Statelor Unite în Irak, însă nu există un punct de vedere unitar despre măsurile care ar trebui adoptate, unii membri ai Legislativului încercând în special să reducă prerogativele prezidenţiale, transmite AFP.
Acord privind necesitatea schimbării strategiei din Irak - AFP

Salzburg ar putea să nu mai candideze pentru găzduirea JO de iarnă

Primarul din Salzburg, Heinz Schaden, a anunţat că oraşul austriac nu va mai candida pentru organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2018 şi nici pentru vreo altă ediţie, dacă nu se vor schimba regulile de atribuire a găzduirii competiţiei, informează cotidianul german Die Zeit.
Salzburg ar putea să nu mai candideze pentru găzduirea JO de iarnă

Directorul demisionar de la Îmbunătăţiri Funciare: Despăgubirile vor ajunge la „băieţii deştepţi”

Despăgubirile pentru culturile afectate de secetă nu vor ajunge la ţăranii cu unu-două hectare, ci la firme cu interese protejate de autorităţile locale, a declarat, miercuri, directorul general demisionar al Administraţiei Naţionale Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), Ioan Nastea.
Directorul demisionar de la Îmbunătăţiri Funciare: Despăgubirile vor ajunge la

Sediul Primăriei Capitalei intră în consolidare

Sediul Primăriei Bucureşti va intra în consolidare, cel mai probabil până la sfârşitul acestui an, municipalitatea şi Prefectura Capitalei - beneficiarele lucrării - urmând să plătească 53,4 milioane lei pentru punerea în siguranţă a clădirii administrative.
Sediul Primăriei Capitalei intră în consolidare

Încă 14 persoane din Tabăra de la Năvodari depistate cu salmonella

Alte 14 analize ale coproculturilor recoltate de Autoritatea de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa de la persoane internate cu toxiinfecţie alimentară provenite de la Tabăra Năvodari au ieşit pozitive, confirmând infecţia cu salmonella, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Încă 14 persoane din Tabăra de la Năvodari depistate cu salmonella

România se va confrunta cu un nou val de caniculă, în intervalul 17-20 iulie şi în august

Previziunile meteorologice indică un nou val de caniculă, cu temperaturi de peste 35-37 grade Celsius începând din vestul ţării, pentru intervalul 17-20 iulie, fenomen care s-ar putea prelungi cu 1-3 zile după această perioadă şi care ar putea apărea şi în prima decadă a lunii august.
România se va confrunta cu un nou val de caniculă, în intervalul 17-20 iulie şi în august

Fondul de garantare poate despăgubi simultan deponenţii la 14 bănci mici

Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar a înregistrat, la finele anului trecut, capitaluri proprii de 685,3 milioane lei, cu 27,84% peste soldul din 2005, iar totalul resurselor deţinute acoperă eventuale despăgubiri simultane pentru deponenţii de la 14 bănci mici.
Fondul de garantare poate despăgubi simultan deponenţii la 14 bănci mici

Bogdan Ciucă: Este sub demnitatea unui preşedinte să dea în judecată pe oricine

Purtătorul de cuvânt al Partidului Conservator (PC), Bogdan Ciucă, a declarat, joi, la Galaţi, că gestul preşedintelui Traian Băsescu de a-l da în judecată pentru calomnie pe ministrul Eugen Nicolaescu este sub demnitatea funcţiei de şef al statului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bogdan Ciucă: Este sub demnitatea unui preşedinte să dea în judecată pe oricine

Ministrul Justiţiei a semnat acordul cu Academia de Drept European

România a aderat, joi, la Academia de Drept European (ERA), acordul bilateral fiind semnat de ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu şi de directorul ERA, Wolfgang Heusel.
Ministrul Justiţiei a semnat acordul cu Academia de Drept European

Poliţia irakiană a ajutat insurgenţii în atacul comis, în ianuarie, în oraşul Karbala – Reuters

O anchetă desfăşurată de armata americană a dezvăluit că poliţia irakiană a oferit ajutor insurgenţilor în atacul comis, în ianuarie, în oraşul şiit Karbala, soldat cu moartea a cinci militari americani, a relatat, joi, publicaţia USA Today, citată de Reuters.
Poliţia irakiană a ajutat insurgenţii în atacul comis, în ianuarie, în oraşul Karbala - Reuters

Controlul epidemiologic din tabăra de la Năvodari va fi extins şi la alte astfel de unităţi

Copiii din tabăra Năvodari vor fi transferaţi în alte locaţii, iar controlul epidemiologic va fi extins la toate unităţile de alimentaţie publică, în special la cele din taberele de copii, au convenit, joi, autorităţile implicate, în urma unei şedinţe la care a participat şi şeful DCG, Emanoil Neguţ.
Controlul epidemiologic din tabăra de la Năvodari va fi extins şi la alte astfel de unităţi

45 de persoane intoxicate, la Iaşi, după un parastas

Numărul persoanelor intoxicate la parastasul de duminica trecută din localitatea ieşeană Stolceni-Prăjescu a ajuns, joi, la 45, sece bolnavi fiind internaţi la Spitalul municipal Paşcani, iar restul aflându-se sub supravegherea medicilor de familie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
45 de persoane intoxicate, la Iaşi, după un parastas

CNA a amendat MTV cu 5.000 lei şi a trimis o scrisoare de atenţionare postului Antena 3

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat, joi, MTV cu 5.000 lei pentru nereguli sesizate în emisiunea "Club Zone" din 22 iunie şi a decis să trimită o scrisoare de atenţionare postului Antena 3.
CNA a amendat MTV cu 5.000 lei şi a trimis o scrisoare de atenţionare postului Antena 3

Fotografă celebră, apostrofată de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu ţine cont de părerile fotografilor oficiali, nici măcar atunci când este vorba de celebra Annie Leibovitz, după cum demonstrează un documentar realizat de postul de televiziune BBC despre culisele vieţii de monarh, informează AFP.
Fotografă celebră, apostrofată de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Sondaj Gazzetta dello Sport: Suporterii cred că Chivu va pleca la Inter Milano

Participanţii la un sondaj de opinie realizat de cotidianul Gazzetta dello Sport cred că fundaşul Cristian Chivu va pleca la echipa Internazionale Milano, deoarece clubul AS Roma nu îşi permite să-l piardă vara viitoare fără să încaseze vreun ban.
Sondaj Gazzetta dello Sport: Suporterii cred că Chivu va pleca la Inter Milano

Autorităţile australiene dau în judecată Google – AFP

Autorităţile australiene de reglementare în domeniul concurenţei au intentat proces împotriva motorului de căutare pe internet Google, acuzat că i-a indus în eroare pe internauţi prin nerealizarea unei distincţii clare între link-urile sponsorizate pe motorul său de căutare, transmite AFP.
Autorităţile australiene dau în judecată Google - AFP

Dâmboviţa: O biserică monument istoric a fost lovită de un trăsnet

Turla Bisericii "Sf. Vineri" din municipiul Târgovişte, construită în secolul al XV-lea, a luat foc, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a fost lovită de un trăsnet, o mare parte a bunurilor ameninţate de flăcări fiind mutate de urgenţă din lăcaşul de cult, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dâmboviţa: O biserică monument istoric a fost lovită de un trăsnet

Apă detectată pentru prima dată în atmosfera unei planete din exteriorul sistemului nostru solar – AFP

Cercetătorii europeni au detectat pentru prima dată vapori de apă în atmosfera unei planete din exteriorul sistemului solar, descoperire care indică faptul că acest element indispensabil vieţii ar putea fi mai comun în Univers decât s-a crezut până acum, transmite AFP.
Apă detectată pentru prima dată în atmosfera unei planete din exteriorul sistemului nostru solar - AFP

Fonduri UE de 0,9 mil. euro pentru îmbunătăţirea serviciilor sanitar-veterinare

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va primi, prin intermediul unui program PHARE pe o perioadă de 18 luni, fonduri de 0,9 milioane de euro pentru alinierea serviciilor veterinare la standardele Uniunii Europene.
Fonduri UE de 0,9 mil. euro pentru îmbunătăţirea serviciilor sanitar-veterinare

Peste 170 de localităţi au rămas fără curent electric din cauza furtunilor

Un număr de 172 de localităţi nu erau, joi dimineaţă, alimentate cu energie electrică din cauza avariilor produse de furtuni şi ploile abundente, cele mai multe situaţii de acest gen înregistrându-se în judeţele Buzău şi Dâmboviţa, informează Electrica SA
Peste 170 de localităţi au rămas fără curent electric din cauza furtunilor

Pavel l-a învins pe Hănescu în proba de dublu de la Scheveningen

Perechea Andrei Pavel/Sander Groen (România/Olanda) s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Scheveningen (Olanda), dotat cu premii în valoare totală de 85.000 de euro, a anunţat site-ul atptennis.com.
Pavel l-a învins pe Hănescu în proba de dublu de la Scheveningen

Filmele lui Cristian Nemescu, la Festivalul de la Ierusalim

Primul şi ultimul lungmetraj regizat de Cristian Nemescu, "California Dreamin' (nesfârşit)", dar şi scurtmetrajele lui anterioare sunt prezentate la Festivalul Internaţional de Film de la Ierusalim, ce are loc până pe 14 iulie.
Filmele lui Cristian Nemescu, la Festivalul de la Ierusalim

Circa 49 de persoane au fost rănite la Atena, în urma unui accident feroviar – Reuters

Un tren de călători a intrat în coliziune cu un tren de marfă, joi dimineaţă, la Atena, 49 de persoane fiind rănite în urma acestui incident, a anunţat poliţia, citată de Reuters.
Circa 49 de persoane au fost rănite la Atena, în urma unui accident feroviar - Reuters

Un nou mandat de arestare pe numele lui Genică Boerică, emis de magistraţii Tribunalului Dolj

Magistraţii Tribunalului Dolj au emis, miercuri seară, un nou mandat de arestare preventivă pe numele omului de afaceri craiovean Genică Boerică, judecătorii schimbându-i calitatea procesuală din învinuit în inculpat într-un dosar privind o rambursare ilegală de TVA de 1,1 milioane de lei.
Un nou mandat de arestare pe numele lui Genică Boerică, emis de magistraţii Tribunalului Dolj

„Harry Potter şi Ordinul Phoenix” – încasări record la lansarea pe marile ecrane

"Harry Potter şi Ordinul Phoenix", a cincea parte a francizei de succes inspirată din romanele lui J. K. Rowling, a înregistrat un record în box office-ul american, 12 milioane de dolari, cea mai mare sumă colectată de un film lansat la miezul nopţii, într-o miercuri, informează Variety.

Poliţia italiană, neputincioasă în faţa minorilor români care comit infracţiuni în Peninsulă

Poliţia italiană a semnalat o situaţie specială cu care se confruntă în cazul minorilor români, dintre care unii au fost surprinşi de zeci de ori comiţând infracţiuni, care nu pot fi arestaţi deoarece au mai puţin de 14 ani şi sunt fără părinţi în Italia, relatează Il Giornale în ediţia online.
Poliţia italiană, neputincioasă în faţa minorilor români care comit infracţiuni în Peninsulă

Armata libaneză lansează un nou atac asupra militanţilor refugiaţi la Nahr al-Bared – Reuters

Trupele libaneze au deschis focul asupra taberei de refugiaţi palestinieni din nordul Libanului, joi, dar nu este cret dacă operaţiunea reprezintă debutul ofensivei finale asupra militanţilor refugiaţi în interior, transmite Reuters.
Armata libaneză lansează un nou atac asupra militanţilor refugiaţi la Nahr al-Bared - Reuters

Al-Zawahiri lansează un apel la revoltă împotriva lui Musharraf – AFP

Numărul al doilea în ierarhia reţelei teroriste al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, i-a îndemnat pe pakistanezi să se "revolte" împotriva preşedintelui lor, Pervez Musharraf, după ofensiva armată de la Moscheea Roşie din Islamabad, potrivit unei înregistrări video difuzate pe Internet, transmite AFP.
Al-Zawahiri lansează un apel la revoltă împotriva lui Musharraf - AFP

Datasport: Tratative întrerupte, Chivu rămâne la AS Roma

Agenţia Datasport scrie că tratativele dintre impresarul Victor Becali şi oficialii grupării AS Roma au fost întrerupte brusc, miercuri, astfel că fundaşul Cristian Chivu va începe pregătirile alături de coechipierii săi de la echipa romană.
Datasport: Tratative întrerupte, Chivu rămâne la AS Roma

Acordul prin care România va primi 19,2 mld.euro din partea UE a fost semnat

Premierul Călin Popescu Tăriceanu şi comisarul european pentru Politică Regională, Danuta Hübner, au semnat, joi, la Guvern, Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013 (CSNR), document pe baza căruia Comisia Europeană alocă României 19,21 miliarde euro ca fonduri structurale şi de coeziune.
Acordul prin care România va primi 19,2 mld.euro din partea UE a fost semnat

Emil Constantinescu: Reţelele SRI şi SIE au trecut de la PSD la PD

Fostul preşedinte Emil Constantinescu, liderul al Acţiunii Populare, a declarat, miercuri seara, în timpul unei dezbateri organizate de GDS, că structurile securiste au părăsit PSD în favoarea PD, asigurând creşterea formaţiunii conduse de Emil Boc.
Emil Constantinescu: Reţelele SRI şi SIE au trecut de la PSD la PD

Promovabilitatea la bacalaureat, după contestaţii, este de 82,08 la sută

Promovabilitatea la examenul naţional de bacalaureat a crescut cu 1,3 la sută după contestaţii, ajungând la 82,08 la sută şi este mai mare cu două puncte procentuale faţă de cea din 2006, când au obţinut medii de trecere 80,48 la sută dintre candidaţi.
Promovabilitatea la bacalaureat, după contestaţii, este de 82,08 la sută

Un bucureştean a murit strivit de un copac, în cartierul Floreasca

Un bărbat care se afla în trecere pe o stradă din cartierul Floreasca a murit strivit de un zid, iar o femeie - locatară a unui imobil din aceeaşi zonă - a fost rănită, incidentul fiind provocat de copac care a căzut în urma vijeliei de miercuri seară, din Capitală.
Un bucureştean a murit strivit de un copac, în cartierul Floreasca

Un tren Săgeata Albastră a deraiat în apropiere de Găeşti

Un tren Săgeata Albastră care circula pe ruta Bucureşti-Piteşti a deraiat, miercuri seară, în localitatea Păstroaia, în apropiere de Găeşti, după ce un plop s-a prăbuşit şi a străpuns cabina mecanicului locomotivei, acesta fiind rănit uşor.
Un tren Săgeata Albastră a deraiat în apropiere de Găeşti