Prima pagină » #Azi » ŞTIRILE OREI 20.00 | 26 septembrie 2019

ŞTIRILE OREI 20.00 | 26 septembrie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 20.00
ŞTIRILE OREI 20.00 | 26 septembrie 2019

Dan Barna i-a cerut preşedintelui să se implice în nominalizarea unui nou comisar european din partea României, după ce Rovana Plumb a fost respinsă. Liderul USR spune că ţara noastră a ajuns oaia neagră a Europei, după ce guvernul a menţinut candidatura Rovanei Plumb

László Trócsányi, candidatul Ungariei pentru funcţia de comisar european pentru extindere şi politică de vecinătate, a avut aceeaşi soartă ca şi Rovana Plumb şi a picat la vot în Comisia pentru Afaceri Juridice. 11 din cele 22 de voturi au fost împotrivă

Aproape 20 de elevi de la şcoala 27 din Bucureşti sunt suspecţi de enteroviroză. În timp ce se aşteaptă rezultatele analizelor, DSP a început verificările în sediul şcolii

Un român trebuie să muncească peste 36 de zile pentru a-şi cumpăra cel mai recent iPhone de pe piaţă. Prin comparaţie, un elveţian trebuie să renunţe la veniturile a numai 4 zile de lucru

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea fi amânată din nou, în lipsa unui acord până la sfârşitul lunii octombrie. Oficialii europeni aşteaptă acum ca situaţia politică din Regatul Unit să fie lămurită