„Aceste atacuri nefondate la adresa mea sunt în mod evident determinate de depunerea candidaturii pentru un al doilea mandat de procuror general. Atacurile mi-au dat posiblitatea de rememorare a activităţii mele. Imediat după Revoluţie justiţia în general şi procurorii în special au făcut paşi rapizi spre modernizare. Şansa a făcut ca şi pe noi să ne prindă la 30 şi ceva de ani această schimbare benefică pentru adevărata noastră formare profesională. Practicile anterioare anilor 90 au fost abandonate chiar în primii ani ai democraţiei. Acest fapt e demonstrat în primul rând de soluţionarea dosarelor istorice”, a declarat Augustin Lazăr.
Procurorul general a cerut scuze opiniei publice pentru practicile discutabile de dinainte de 1989.
„Anul acesta marcăm 30 de ani de la prăbuşirea comunismului în România şi cred că e momentul unei delimitări explicite, categorice şi neechivoce. Doresc să exprim scuzele instituţionale pentru praticile discutabile dinainte de 1989”, a completat Lazăr.