ŞTIRILE MEDIAFAX

Publicat: 13 11. 2017, 19:47
Actualizat: 02 04. 2020, 11:47

This browser does not support the video element.

Liviu Dragnea, urmărit penal într-un nou dosar la DNA, pentru favorizarea firmei Tel Drum în privinţa acordării de contracte/ Lideri ai PSD l-au condus cu aplauze la audierea de la sediul Direcţiei – VIDEO

Liviu Dragnea este, oficial, urmărit penal de DNA în dosarul Tel Drum, pe numele lui procurorii DNA formulând cinci capete de acuzare. Şeful PSD este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false pentru obţinerea frauduloasă de fonduri europene, dar şi de abuz în serviciu în legătură cu favorizarea firmei Tel Drum în privinţa acordării de contract. Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, iar dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării OLAF (Oficiul european antifraudă). Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ajuns, luni dimineaţa, la sediul DNA. Acesta nu a făcut declaraţii. Dragnea a fost aplaudat de colegii săi sociali-democraţi care l-au aşteptat în faţa sediului, dar şi de simpatizanţi.

PNL şi USR cer DEMISIA lui Liviu Dragnea de la conducerea Camerei Deputaţilor/ Tăriceanu: Până la o decizie a instanţei, orice persoană anchetată e nevinovată

PNL şi USR i-au cerut, luni, liderului PSD Liviu Dragnea să demisioneze din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în contextul în care este urmărit penal pentru mai multe infracţiuni, afirmând că fragilizează Parlamentul şi imaginea instituţiei.

Kovesi, reinvitată peste două zile la audieri de către Comisia de anchetă a alegerilor din 2009

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 a decis, luni, prin vot, să o reinvite pe Laura Codruţa Kovesi, procuror şef DNA, la audieri, ca urmare a deciziei CCR şi a publicării motivării acestei decizii în Monitorul Oficial.

LEUL s-a prăbuşit. Cel mai slab curs din istorie. Cât costă astăzi un EURO

Cotaţia oficială afişată luni, la ora 13.00, de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,6495 lei/euro, după ce euro a depăşit oficial pragul de 4,6 lei miercuri şi apoi a urcat la 4,6390 lei, în şedinţa de vineri. Leul ajunge astfel la cel mai slab nivel din istorie, cotaţia afişată de BNR fiind de 4,6495 lei/euro. Pe 3 august 2012, leul a atins al doilea cel mai scăzut nivel, de 4,6481 lei/euro, iar pe 24 iulie 2012 era cotat la 4,6397 lei/euro. Valorile înregistrate pe 9 şi 10 noiembrie 2017 reprezintă următoarele cele mai scăzute, de 4,6279 lei/euro, respectiv de 4,6390 lei/euro.

Tăriceanu, despre creşterea Euro: Să ştiţi că poate să fie un atac asupra leului

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni, fiind întrebat de creşterea monedei Euro, că poate fi ”un atac asupra leului”, afirmând că pe cursul de schimb valutar sunt acţiuni speculative.

PNL i-a cerut Avocatului Poporului să atace la CCR OUG de modificare a Codului Fiscal. Ciorbea: Dacă OUG nu e în vigoare, CCR poate să declare sesizarea inadmisibilă

PNL a depus, luni, o sesizare prin care cere Avocatului Poporului să atace la CCR OUG privind modificarea Codului Fiscal, a declarat purtătorul de cuvânt al partidului Ionuţ Dancă.

Carles Puigdemont vorbeşte pentru prima dată despre o „altă soluţie” pentru Catalonia, printr-un acord cu Madridul

O „altă soluţie” în afara independenţei este posibilă în Catalonia, afirmă Carles Puigdemont, premierul catalan demis, pledând, într-un interviu acordat cotidianului belgian Le Soir, pentru rezolvarea crizei printr-un acord cu Madridul.