Prima etapă a înscrierii elevilor în învăţământul primar se desfăşoară între 4 şi 22 martie, informează Ministerul Educaţiei, care mai precizează că în clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august. Şcolile sunt obligate să aibă Ziua Porţilor Deschise pentru informări.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă va participa, azi, plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea din cadrul „Orei Premierului”, pe marginea OUG 114 care introduce, printre altele, „taxa pe lăcomie” pentru bănci. Solicitarea a fost făcută de grupul parlamentar al PNL.
Senatul va discuta, azi, Legea lobby-ului iniţiată de Călin Popescu Tăriceanu şi ALDE. Miniştrii, parlamentarii şi aleşii locali nu au voie să desfăşoare activităţi de lobby pe perioada mandatului, iar onorariul de succes pentru contractele cu statul se transformă în venit la buget, potrivit propunerii.
Cel puţin 23 de persoane au decedat în urma tornadelor care au afectat statele americane Alabama şi Georgia, au anunţat autorităţile, care au avertizat că numărul victimelor ar putea creşte, informează CNN.