Preşedintele a respins astăzi, pentru a doua oară, propunerea ministrului Justiţiei pentru şefia DNA. Motivul invocat este absenţa de la dosarul Adinei Florea a dovezii de necolaborare cu fosta Securitate
Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură îl contrazic pe purtătorul de cuvânt al CNAIR, care s-a declarat convins că în acest an vor fi inauguraţi 118 kilometri de autostradă. Asociaţia crede că numărul real depăşeşte cu puţin 40 de kilometri şi că restul sunt ”promisiuni pentru naivi şi dezinformări grosolane”
Meteorologii anunţă vreme rece, ninsori şi polei în următoarea perioadă. De altfel, noaptea trecută s-a înregistrat, la Întorsura Buzăului, recordul de temperatură pentru acest sezon. Termometrele au scăzut sub -26 de grade
Garda Regală de la palatul Buckingham a celebrat succesul filmului „Bohemian Rapsody” la Globurile de Aur, cu o interpretare inedită a piesei Queen care dă titlul filmului. Lansată în 1975, melodia este al treilea cel mai vândut hit din istoria Marii Britanii