MEDIAFAX HEADLINES
This browser does not support the video element.
Majorarea salariului minim, prima misiune a guvernului PSD
Peste 2,5 mil,iarde lei vor intra în consum în 2017 dacă PSD îşi ţine promisiunea de a majora salariul minim la 1.450 de lei brut pe lună începând de luna viitoare.
Peste 1,5 milioane de salariaţi din România, adică o treime din totalul angajaţilor din economie, vor avea începând de luna viitoare salarii mai mari cu 16%, în cazul în care viitorul guvern PSD îşi va ţine promisiunea şi va majora salariul minim de la 1.250 brut de lei în prezent la 1.450 de lei brut pe lună începând cu anul 2017.
Premierul Dacian Cioloş a afirmat marţi seara că guvernul pe care îl conduce nu se va atinge de Codul Fiscal, toate măsurile pe această temă urmând să fie luate de viitorul Executiv.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat marţi că partidul pe care îl conduce nu va onora invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis la consultările pentru formarea guvernului, deoarece PSD vrea să respecte Constituţia. UPDATE ALDE a anunţat că nu va participa la consultările de la Palatul Cotroceni, argumentând că iniţiativa preşedintelui este ”prematură”.
Cererea de eliberarea condiţionată a lui Dan Voiculescu, respinsă
Cererea de eliberare făcută de fostul senator Dan Voiculescu a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 5, acesta având posibilitatea de a face o nouă solicitare în septembrie 2017. Decizia Judecătoriei Sectorului 5 nu este definitivă.
Majorările salariale din Sănătate şi Educaţie, la Curtea Constituţională