ŞTIRILE MEDIAFAX
This browser does not support the video element.
Anchetă la Spitalul Municipal din Sebeş după ce un medic ar fi refuzat să consulte o pacientă
Spitalul Municipal din Sebeş, judeţul Alba, a început o anchetă după ce un medic de la Unitatea de Primiri Urgenţe ar fi refuzat să consulte o pacientă. Fiica pacientei a filmat momentul în care medicul îi întoarce spatele şi apoi a trimis filmuleţul primarului din Sebeş
Bacalaureat 2017: Peste 42.000 de CONTESTAŢII au fost depuse. Majoritatea s-au înregistrat la Română
Peste 42.000 de contestaţii au fost înregistrate, la nivel naţional, în urma afişării primelor rezultate la examenul de bacalaureat, cele mai multe, respectiv 18.616 fiind depuse la proba de Limba şi Literatura Română, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Două persoane au fost grav rănite, după ce au fost implicate într-un accident, petrecut joi dimineaţă, în localitatea ilfoveanu Cornetu, traficul în zonă desfăşurându-se cu dificultate, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.
Elena Udrea a ajuns, joi dimineaţa, la sediul ÎCCJ, pentru un nou termen în dosarul în care este cercetată alături de Ioana Băsescu şi Dan Andronic. Fostul ministru al Turismului susţine că va face plângere la CSM, după dezvăluirile Mihaelei Iorga.
Ilie Năstase spune că se poate duce la meciuri, la Wimbledon: Nu am nicio interdicţie
Ilie Năstase, în vârstă de 70 de ani, nu crede în ceea ce au scris jurnaliştii de la The Telegraph, care au anunţat că agenţii de pază de la Wimbledon au primit poze cu fostul mare tenismen român, pentru a nu-l lăsa să intre pe arene. Năstase crede că este o invenţie.