Ministrul Justiţiei a declarat, în această dimineaţă, referitor la moţiunea simplă ce ar urma să fie dezbătută în Senat, că decizia este a decidenţilor, el urmând să-şi facă treaba ca ministru până în ultima zi. Tudorel Toader a spus că nu se va consulta cu nimeni dacă-şi dă sau nu demisia.
Opt vietnamezi cu vârste cuprinse între 21-35 de ani, care încercau să intre ilegal în ţară, au fost prinşi de poliţiştii de frontier din Arad. Aceştia erau ascunşi în interiorul unei autoutilitare conduse de un cetăţean leton. Cei în cauză au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări.
Tarifele pentru apeluri fixe şi mobile către orice ţară din interiorul Spaţiului Economic European (SEE) nu vor depăşi 0,19 euro (fără TVA) pe minut şi 0,06 euro pentru un SMS, începând cu 15 mai 2019, a anunţat luni Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Negociatorii americani au cerut Chinei să reduca subventiile industriale ca o condiţie pentru a ajunge la un acord comercial după o puternică opoziţie a Beijingului, potrivit unor surse din cadrul discuţiilor, relatează Reuters. Cele două mari economii ale lumii sunt de nouă luni într-un război comercial care a costat miliarde de dolari, a bulversat pieţele financiare şi lanţurile de aprovizionare.