Un steag uman imens a fost format de protestatarii din Piaţa Victoriei în a 13-a zi de proteste. Oamenii au luminat hârtii colorate cu ajutorul telefoanelor mobile. Un miting a avut loc şi la Palatul Cotroceni în a opta zi consecutiv
Traian Băsescu, despre proteste: O dispută profundă, bazată pe manipulare de ambele părţi
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, referindu-se la protestele de la Piaţa Victoriei şi de la Palatul Cotroceni, că, în realitate, România se confruntă cu o „dispută profundă, bazată pe manipulare de ambele părţi”.
Vicepreşedintele PSD Mihai Chirica a respins, duminică, într-o emisiune televizată, ideea potrivit căreia companiile multinaţionale au scos oamenii la protestele antiguvernamentale, afirmând că, dacă protestele se repetă, acestea îşi vor muta sediile „în Honolulu”.
Vicepreşedintele PSD Iaşi, Ovidiu Laicu, îi cere demisia de onoare lui Mihai Chirica şi solicită Biroului Permanent Naţional suspendarea lui Chirica din funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional, susţinând că primarul Iaşiului „a fost şi este mană cerească pentru adversarii partidului”. UPDATE: Preşedintele PSD Arad despre Mihai Chirica: „Ar trebui luată o măsură drastică de sancţionare”.
DIZGRAŢIAŢII Imaginea reală a unui SUBIECT TABU în România. O campanie-eveniment a MEDIAFAX
MEDIAFAX lansează campania DIZGRAŢIAŢII prin care îşi propune să prezinte o imagine nefardată a sistemului penitenciar din România. #Dizgraţiaţii, un proiect a cărui documentare a început în urmă cu câteva luni, aduce în dezbatere realitatea din detenţie, acolo unde, la trei zile, un om moare.