Prima pagină » Headlines » ŞTIRILE OREI 20.00 | 19 august 2019

ŞTIRILE OREI 20.00 | 19 august 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 20.00
ŞTIRILE OREI 20.00 | 19 august 2019

Apar informaţii despre bărbatul care a ucis cinci oameni la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca. Omul are 38 de ani şi locuieşte într-o comună din Buzău, împreună cu mama lui. Lucra cu ziua atunci când avea unde, iar oamenii din sat spun că nu era deloc violent

Alertă la Mangalia, acolo unde un bărbat a împuşcat doi oameni. Se pare că cei doi ar fi intrat în curtea bărbatului, moment în care acesta a luat o armă de vânătoare şi i-a împuşcat. Cele două victime au ajuns la spital, iar una dintre ele nu a mai putut fi salvată de medici

Autorităţile din Maramureş au început controalele la societatea care administrează Mocăniţa de pe Valea Vaserului. Asta după ce garniturile au deraiat de mai multe ori în ultima vreme, într-unul din accidente fiind răniţi 12 oameni

Mihai Fifor a cerut prefecţilor să trimită astăzi o situaţie cu toate şcolile care nu au WC sau autorizaţie de funcţionare. Interimarul de la Interne spune că trebuie luate măsuri urgente pentru a rezolva problemele

Justin Bieber şi modelul american Hailey Baldwin, care s-au căsătorit în secret anul trecut, vor ţine petrecerea de nuntă luna viitoare. Deocamdată nu se ştie unde va avea loc nunta şi nici data exactă a evenimentului.