ŞTIRILE OREI 12.00 | 20 septembrie 2019
This browser does not support the video element.
Prezidenţiabilul USR-PLUS Dan Barna şi-a depus, azi, la Biroul Electoral Central, candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Alianţa a strâns aproape 400.000 de semnături. Liderul USR a susţinut că România are nevoie de o schimbare.
Şase poliţişti, printre care şi şeful Serviciului Permise Giurgiu, şi şapte instructori au fost audiaţi la sediul DNA, în dosarul privind permisele auto obţinute fraudulos, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
O autocisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu 26 de tone de motorină s-a răsturnat, azi noapte, în localitatea Bădeana. Pompierii au oprit scurgerile de carburant şi au asigurat măsurile PSI.
Zeci de mii de australieni au luat parte la demonstraţii cu ocazia grevei climatice globale, eveniment ce are loc pe data de 20 septembrie, înaintea summitului ONU privind acţiunile în domeniul climei. Acţiuni similare de protest să fie organizate în majoritatea ţărilor de pe Glob.