Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, joi, că modificările aduse legilor justiţiei în Parlament sunt necesare în cea mai mare parte şi ”aparent corecte”, CCR urmând să se pronunţe asupra acestora, afirmând că pentru a nu fi victimele manipulării proiectele de lege trebuie citite.
Simona Halep, liderul mondial, s-a calificat, joi, în finala turneului de la Australian Open, după ce a învins-o, scor 6-3, 4-6, 9-7, pe germanca Angelique Kerber, locul 16 mondial şi cap de serie numărul 21. În ultimul act al competiţiei, o va întâlni pe Caroline Wozniacki, numărul doi mondial.
Bilanţul accidentului feroviar produs, joi, în apropierea oraşului italian Milano a ajuns la cel puţin patru morţi şi peste o sută de răniţi, dintre care cinci se află în stare gravă, informează cotidianul La Repubblica. Trenul efectua o cursă între oraşele Milano şi Cremona. Din primele informaţii, accidentul s-a produs în urma unei defecţiuni a unui macaz, însă o anchetă este în plină desfăşurare.
Proprietara lui Grumpy Cat, una dintre cele mai cunoscute pisici din lume, graţie numeroaselor sale fotografii „morocănoase” publicate pe internet, a obţinut despăgubiri de 710.000 de dolari de la o companie care a folosit imaginea felinei fără a-i cere acordul, transmite AFP.