Accident în lanţ în Capitală. Şapte maşini, printre care o ambulanţă, tamponate
Un accident în lanţ în care au fost implicate şapte maşini a avut loc în Capitală, joi dimineaţa, după ce un taximetrist nu ar fi acordat prioritate unei ambulanţe care transporta un pacient, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, trei persoane fiind rănite uşor.
Reprezentantii sindicatelor din Educaţie au ajuns, joi dimineaţa, la Ministerul Muncii, unde au discuţii cu Lia Olguţa Vasilescu referitoare la legea salarizării unitare.
Preşedintele Coaliţiei pentru Familie, Mihai Gheorghiu, a declarat că referendumul pe tema definirii căsătoriei în Constituţie ca uniune între bărbat şi femeie ar putea fi organizat la sfârşitul lunii mai, iar o propunere în acest sens va fi făcută partidelor politice.
Sectorul IT&C va avea o contribuţie de 9% din PIB
Adevărul despre întreprinderile de stat: angajaţii au salarii ca în multinaţionale, dar au o productivitate de trei ori mai redusă
România crede într-o Uniune Europeană „puternică, unită, solidară”, la a cărei consolidare să participe toate celelalte 27 de state membre, a declarat joi preşedintele Klaus Iohannis.