Prima pagină » #Azi » ŞTIRILE OREI 17.00 | 5 aprilie 2019

ŞTIRILE OREI 17.00 | 5 aprilie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00
ŞTIRILE OREI 17.00 | 5 aprilie 2019

8 percheziţii au fost făcute astăzi de poliţişti, într-un dosar de trafic de droguri de risc- extracte de canabis, pastile de extasy şi ciuperci halucinogene. 8 oameni, printre care şi fiul lui Andrei Pleşu, Mihai, sunt suspecţi în acest caz, conform unor surse citate de MEDIAFAX

Preşedintele Iohannis cheamă toate partidele parlamentare la consultări. Discuţiile vor avea loc joi şi vineri, iar tema lor este situaţia din justiţie

Conducerea MAI vrea să afle stadiul verificărilor făcute asupra tezelor de doctorat date la Academia de Poliţie. În ultima jumătate de an au fost verificate doar 6 lucrări

Trei directori ai Spitalului din Ploieşti, acolo unde ministrul Pintea a găsit probleme legate de modul în care se vorbeşte cu pacienţii şi de curăţenia precară, şi-au dat astăzi demisia. Unul din cei trei recunoaşte că problemele sesizate de ministru sunt reale

Premierul Marii Britanii a cerut oficial amânarea Brexit până în data de 30 iunie. Preşedintele Consiliului European a recunoscut că ia în considerare opţiunea amânării cu un an a termenului de ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană