O cisternă încărcată cu 32 de tone de motorină s-a răsturnat la intrarea într-o localitate
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova încărcată cu 32 de tone de motorină s-a răsturnat, vineri, la cinci kilometri de intrarea în Huşi. Purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui spune că există scurgeri minore din cisternă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Începe a doua etapă de înscrieri în învăţământul primar
Vineri începe a doua etapă a înscrierilor în învăţământul primar, acesta desfăşurându-se în intervalul 24-30 martie. Rezultatele finale vor afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare în data de 6 aprilie.
CFR Călători va trece, duminică, la ora de vară. Cum vor circula trenurile
CFR Călători informează, joi, că începând cu data de 26 martie 2017, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00.
Fostul premier Dacian Cioloş a precizat, joi, că a decis să nu facă pasul spre USR şi că a luat această decizie după primele discuţii avute cu liderul formaţiunii, Nicuşor Dan, el apreciind că intrarea sa în USR în acest moment ar duce la dezbinare, lucru pe care nu-l doreşte.
Sectorul hotelier românesc, cu cele mai mici salarii din economie, se îndreaptă spre modelul occidental: cameriste şi chelneri din Filipine sau Nepal
„Avem angajaţi filipinezi în restaurant, în bucătărie sau cameriste, urmează să mai aducem şi alţi filipinezi, pentru că am ajuns la concluzia că românii nu îşi mai doresc să muncească. Un motiv ar putea fi faptul că au prins gustul Occidentului, poate că acolo unde pleacă simt că munca lor este valorizată“, a spus Radu Fluture, director de cazare la Teleferic Grand Hotel din Poiana Braşov cu 127 de camere.
Bilanţul atacului terorist de la Londra a ajuns la cinci morţi, incluzându-l pe atacator, în urma decesului unui bărbat în vârstă de 75 de ani care era internat în spital în stare gravă, relatează agenţia de ştiri Reuters.