MEDIAFAX HEADLINES
This browser does not support the video element.
Vizibilitate sub 100 de metri pe autostrada A1 Lugoj – Arad din cauza ceţii
Vizibilitatea este, miercuri dimineaţă, sub 100 de metri pe autostrada A1 Lugoj – Arad, între Topolovăţu Mare şi Remetea Mare din judeţul Timiş, din cauza ceţii dense.
Miercuri sunt audiaţi în comisiile de specialitate din Parlament cei 26 de miniştri propuşi de guvernul PSD-ALDE. Tot astăzi, va fi dat votul de învestitură, iar ceremonia depunerii jurământului pentru membrii Guvernului va avea loc miercuri seară.
Cei patru elevi din Timişoara, finalişti ai unui concurs NASA, vor putea participa la competiţie
Cei patru elevi din Timişoara finalişti ai unui concurs organ
Minerii din schimbul întâi de la Mina Lupeni, sucursală a Complexului Energetic Hunedoara, au refuzat, miercuri dimineaţă, să intre în subteran, cerând primele de Crăciun şi tichetele cadou, dar fiind şi nemulţumiţi de măsura administrativă de încetare temporară a activităţii.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu neagă înregistrarea difuzată de Sebastian Ghiţă, dar aceasta este „editată”, afirmând că din punctul său de vedere Dan Voiculescu a fost judecat corect, dar dosarul nu a fost complet investigat.
Autorul atentatului comis la Istanbul în noaptea de Revelion şi soldat cu 39 de morţi a fost identificat, a declarat ministrul turc al Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu, citat de Le Figaro.