MEDIAFAX HEADLINES
This browser does not support the video element.
A2, A4, 13 drumuri naţionale şi 35 de drumuri judeţene, închise din cauza viscolului
Traficul rutier este închis, la ora 07.00, pe Autostrada 2 Bucureşti – Constanţa, pe Autostrada 4, pe 13 drumuri naţionale şi 35 drumuri judeţene, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Metrou: Jandarmeria şi ISU vor păzi staţiile, iar accesul se restricţionează când e supraaglomeraţie
Reprezentanţi ai Jandarmeriei şi ai ISU, dar şi agenţi de pază vor fi prezenţi, în intervalele orare 7.30-10.00 şi 16.30-19.00, în staţiile de metrou Piaţa Unirii 1 şi 2 şi Piaţa Victoriei 1 şi 2, pentru coordonare şi intervenţie în caz de necesitate, arată un comunicat transmis marţi de Metrorex.
Vicepremierul Sevil Shhaideh va exercita atribuţiile premierului Sorin Grindeanu în perioada în care acesta se va afla în SUA, între 18 şi 22 ianuarie.
Preşedintele Klaus Iohannis participă miercuri la şedinţa de Guvern. Înainte de şedinţa de Guvern, preşedintele Klaus Iohannis are o discuţie, în biroul premierului, cu şeful Executivului şi cu ministrul Justiţiei, Florin Iordache, au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.
Fostul director SRI, Virgil Măgureanu, la Parchetul General în dosarul Mineriadei
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Virgil Măgureanu, s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), pentru a i se aduce la cunoştinţă actul de inculpare în dosarul Mineriadei.