Decizie istorică. Torţionarul Ion Ficior îşi află astăzi pedeapsa pentru crimele de la Periprava. Mărturii din lagărul de exterminare
Condamnat în primă instanţă la 20 de ani de închisoare, torţionarul Ion Ficior află astăzi la Curtea Supremă sentinţa definitivă în dosarul în care este acuzat de crime împotriva umanităţii. Fostul comandant al lagărului comunist de la Periprava este acuzat că, în perioada în care a condus penitenciarul, aici au murit nu mai puţin de 103 deţinuţi. Procurorii ceruseră, iniţial, o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru Ion Ficior. Gândul în parteneriat cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a prezentat, în premieră, în 2013, profilul complet lui Ion Ficior, al celui de al doilea torţionar comunist identificat de autorităţi, după Alexandru Vişinescu. Citeşte în articol mărturia exclusivă a actorului Mitică Popescu, care a fost unul dintre deţinuţii de la Periprava.
INCENDIU la o hală de tratare termică a metalelor din Băicoi. Muncitorii au reuşit să iasă la timp
Pompierii intervin, miercuri, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală unde se tratează termic metale, flăcările distrugând, până la sosirea echipajelor, un atelier, muncitorii reuşind să iasă la timp din fabrică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Manpower: O treime din angajatori vor crea locuri de muncă în următoarele trei luni
Peste 30% din angajatorii din România estimează că vor face noi angajări în perioada aprilie-iunie 2017, arată rezultatele unui studiu realizat de furnizorul de soluţii privind forţa de muncă Manpower.
Procurorii de la Parchetul General au deschis un dosar de tulburare a liniştii şi ordinii publice, ca urmare a declaraţiilor făcute de deputatul Cătălin Rădulescu, referitoare la faptul că are o mitraliera AKM pe care este pregătit să o folosească.
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că numirea generalului SRI în rezervă Gabriel Stăneascu în funcţia de consilier de stat s-a făcut pe criterii de competenţă, precizând că acesta se va ocupa de zona de securitate cibernetică.