FOTO Doi cetăţeni bulgari răniţi după ce microbuzul în care se aflau a lovit un autoturism, în Olt
Doi cetăţeni bulgari, un bărbat şi o femeie, au fost răniţi, marţi, după ce microbuzul în care se aflau, alături de alţi şase concetăţeni, a lovit un alt autoturism, pe Drumul Naţional 6, în comuna Dăneasa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Circa 6.000 de metri cubi de steril au ajuns în râul Arieş din Munţii Apuseni în urma accidentului tehnologic produs la iazul de decantare Valea Şesei, aparţinând societăţii Cupru Min. Societatea şi-a întrerupt activitatea şi a intervenit cu utilaje pentru întreruperea deversării.
Conform proiectul elaborat de Ministerul Mediului privind înlocuirea timbrului de mediu, obţinut în exclusivitate de MEDIAFAX, autorităţile propun introducerea a şase abţibilduri colorate, care să facă distincţia între autoturisme în funcţie de nivelul de poluare al acestora.
Fostul ministrul de Justiţie, Florin Iordache, a fost ales vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor
Deputatul PSD Florin Iordache a fost votat, marţi, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, social-democratul revenind în funcţia pe care a ocupat-o înainte de a prelua portofoliul Ministerului Justiţiei.
Acordul CETA reprezintă o oportunitate pentru România de a extinde comerţul în afara graniţelor UE, Canada fiind, „mai în glumă, mai în serios”, un înlocuitor al Marii Britanii la nivelul blocului comunitar, a declarat marţi, Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
Anchetatorii ruşi verifică posibila implicare a doi nativi din Asia Centrală, un bărbat şi o femeie, în atacul terorist comis luni la metroul din Sankt-Petersburg, potrivit unei surse a forţelor de implementare a legii, citată de Tass.