Ronald Reagan va avea statuie în centrul Bucureştiului
Primăria Capitalei, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, intenţionează să realizeze şi să amplaseze într-o zonă centrală a Capitalei o statuie a lui Ronald Reagan, preşedintele american, potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).
Luni are loc proba scrisă la limba română a Evaluării naţionale de la finalul clasei a II-a
Luni, 10 aprilie, au loc probele scrise la Limba română şi Limba maternă din cadrul Evaluării naţionale de la finalul clasei a II-a, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
16 hectare de teren, dintre care două hectare doar pentru cultivarea legumelor. Este una dintre fermele de după gratii şi se află la Târgu Jiu. 18 deţinuţi muncesc aici. Pentru ei munca înseamnă reducerea pedepsei, pentru ceilalţi este mâncare, deoarece legumele rămân pe masa condamnaţilor.
Controlorul de trafic aerian este unul dintre cele mai bine plătite joburi, care nu necesită absolvirea unei facultăţi, salariul începând de la aproape 20.000 de lei şi ajungând la 30.000 de lei, potrivit unui raport al companiei de externalizare a serviciilor de resurse umane, Smartree.