Copilul de doi ani căzut într-o fântână în Teleorman, care a fost scos după 10 ore, este în stare generală critică şi a avut nevoie de manevre de resuscitare după un stop cardiac, potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu din Capitală.
Taximetriştii şi transportatorii protestează, la ora transmiterii acestei ştiri, în Piaţa Victoriei din Capitală, nemulţumiţi de pirateria din sector, inclusiv cu ajutorul aplicaţiei UBER, manifestaţia fiind organizată de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
Analiştii CFA anticipează deprecierea leului şi creşterea dobânzilor în următoarele 12 luni
În luna martie, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România – asociaţia analiştilor financiari certificaţi – a scăzut marginal faţă de luna anterioară, la valoarea de 56,8 puncte, fiind cu 0,1 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior, a anunţat miercuri asociaţia.
Comisia juridică din Senat a adoptat, marţi, o serie de amendamente printre care un amendament potrivit căruia se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 3 ani inclusiv, aplicate de instanţa de judecată, în condiţiile în care Guvernul propusese un termen de 5 ani. Citiţi mai jos ce articole au fost adoptate în ordine cronologică.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti va analiza, joi, propunerea de aprobare a unei strategii pentru protecţia animalelor, prin care va fi înfiinţată până la finalul anului 2017 o divizie specializată în acest domeniu care va purta denumirea de „Poliţia Animalelor”.
Principesa Margareta va adresa un mesaj Parlamentului, în şedinţa solemnă
Custodele Coroanei, Principesa Margareta, va adresa, miercuri, un mesaj Parlamentului, în cadrul şedinţei solemne consacrată aniversării Centenarului ”Iaşi – Capitala Regatului României 1916-1918 şi Oraş al Marii Uniri” şi împlinirii a 100 de ani de la adoptarea legilor reformatoare.
Medicii Spitalului Clinic Veterinar al USAMV Cluj-Napoca au efectuat prima hemodializă la rumegătoare din România, la un berbec de 120 de kilograme, pe nume Mircea. Acesta a fost ulterior operat şi se află internat la secţia de Terapie Intensivă – Nefrologie, transmite corespondentul MEDIAFAX.