ŞTIRILE MEDIAFAX
This browser does not support the video element.
Dan Voiculescu a declarat, marţi, imediat după eliberarea din închisoare, că a pierdut trei ani din viaţă şi pentru a supravieţui după gratii a stat mult cu ochii închişi şi şi-a creat propriul său acvariu.
Populaţia din România, conectată la sistemele de canalizare, în 2016, reprezintă mai puţin de jumătate din numărul total de locuitori ai ţării (49,1%), în timp ce doar 47,7% dintre români au acces la reţele de epurare a apelor uzate, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi dimineaţa, în Harghita, că îl îngrijorează situaţia tinerilor din zonă care nu cunosc bine limba română, ceea ce înseamnă o limitare a acestora când este vorba despre accesul la un loc de muncă.
Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj a dispus efectuarea unei anchete în cazul a doi poliţişti din Craiova care au fost fotografiaţi dormind în maşina de serviciu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mai multe sate din sudul Croaţiei sunt ameninţate de un incendiu de pădure care s-a extins luni seară până la periferia localităţii Split, al doilea cel mai mare oraş din această ţară şi o destinaţie turistică populară, informează site-ul postului RTE.
Trupa britanică Depeche Mode se află în turneul mondial de promovare al celul mai recent album, Spirit, iar pe 23 iulie ar trebui să concerteze la Cluj, scrie Rock-on.